Reprezentantii Perla Majestic Group au declarat, vineri, ca multe dintre hotelurile din Romania care au incercat sa vanda pachete all inclusive au renuntat dupa numai un sezon, deoarece nu este un serviciu rentabil. "Numai noi (Hotelul Perla din Mamaia – n.r) din cele trei hoteluri ale grupului care ofereau servicii all inclusiv ne-am pastrat oferta si anul acesta", a declarat directorul hotelului Mihaela Albu, citat de ziare.com.
Costurile unui hotelier care ofera servicii all inclusive sunt cu 20-30% mai mari decat ale unui operator de structura de cazare care ofera doar mic dejun. "Serviciile all inclusive nu sunt rentabile pentru hotelierul roman si pentru ca produsele alimentare sunt mult mai scumpe decat in Turcia, destinatia care ofera cele mai multe pachete complete", a declarat secretarul general al Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc, Dragos Raducan.
Hotelierii care ofera servicii all inclusive se plang de turistul roman care isi umple farfuria pana la refuz cu mancare, fara a consuma nici macar jumatate. "Romanii nu declara cate persoane sunt atunci cand se prezinta la hotel cu pachete all inclusive, astfel incat ne-am trezit ca aveau pachete cumparate doua-trei persoane si la masa mai apareau inca una sau doua persoane", a declarat Mihaela Albu.
Un alt motiv pentru care all inclusive-ul nu prinde in statiunile romanesti este legat de faptul ca pe litoralul romanesc se ofera putine posibilitati de petrecere a timpului liber in cadrul complexurilor hoteliere. "In strainatate la un all inclusive exista diverse posibilitati de distractie in cadrul complexelor hoteliere sau ale resorturilor", a precizat Albu. In sezonul trecut, doar zece hoteluri de pe litoral au oferit pachete all inclusive.