Substantele descoperite in roci vechi de 635 de milioane de ani, gasite in Oman, reprezinta cea mai timpurie dovada a vietii pe Terra, potrivit unui studiu publicat in revista Nature, informeaza dailymail.co.uk, citat de Mediafax.
Analiza moleculelor dintr-o piatra straveche descoperita in Oman a relevat prezenta unui tip de colesterol care este produs doar de buretii marini.
Aceasta descoperire, publicata cu doar doua zile inainte de bicentenarul Charles Darwin, reprezinta o dovada care vine in sprijinul teoriei ce sustine ca organismele simple au existat in mod independent in trecut, inainte de a evolua in organisme mai complexe. "Exista multe dovezi care ne demonstreaza ca acesti bureti marini au fost primele organisme pluricelulare care au existat pe Pamant", a declarat Roger Summons, geobiolog la Institutul de tehnologie din Massachussetts.
Oamenii de stiinta sustin ca acesti bureti au existat inainte ca o indelungata era glaciara sa se instaureze pe Pamant, in urma cu aproximativ 630 de milioane de ani. Multi cercetatori considera ca erele glaciare au impulsionat evolutia formelor de viata complexe. "Buretii acestia au aparut cu 200 de milioane de ani mai devreme decat plantele terestre", a adaugat acesta.
Cercetatorii indica faptul ca primele bacterii unicelulare si alte forme de viata similare au aparut in urma cu doua miliarde si jumatate de ani. Cele mai vechi fosile de animale vizibile, descoperite in roci, dateaza din urma cu 580 de milioane de ani. Totusi, noul studiu demonstreaza faptul ca analiza dovezilor moleculare este calea spre o mai buna intelegere a evolutiei, a adaugat Summons.