6.5 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialUdrea il ingroapa pe Dracula

Udrea il ingroapa pe Dracula

Ministrul Turismului, Elena Udrea, nu agreeaza ideea ca Dracula sa fie un brand turistic al Romaniei.

Elena Udrea considera ca Dracula nu mai poate fi un brand turistic reprezentativ pentru Romania. "Cred ca atat de mult s-a batut moneda pe acest personaj istoric incat nu ne mai putem gandi a mai face un brand turistic din el", a declarat ieri Elena Udrea la Seminarul National de Turism de la Gura Humorului. Ministrul Turismului a adaugat ca, in acest moment, exista proceduri de realizare a licitatiei privind brandul turistic national al Romaniei si ca spera ca la aceasta licitatie sa se prezinte societati de relatii publice, de comunicare, renumite la nivel international, astfel incat brandul sa fie unul de succes. Referindu-se insa la Dracula, Elena Udrea a precizat ca nici nu se pune problema ca Dracula Park sa fie reinfiintat. "Fara parcul Dracula. Noi l-am inchis in 2004, cand l-am considerat nepotrivit. Legat de Dracula chiar nu am nici un proiect", a mai precizat ministrul Turismului.

Elena Udrea a precizat ca, in opinia sa, Bucovina este o prioritate nationala a turismului si ca eforturile de promovare a serviciilor de acest fel trebuie canalizate spre zone cu un potential ridicat atat pentru turismul religios, cultural, cat si pentru cel de sanatate.
Udrea a recunoscut ca o problema grava  a turismului romanesc este cea a infrastructurii rutiere. "Turism se face in Romania chiar si in aceste conditii", a incercat sa se consoleze Elena Udrea, adaugand ca, in colaborare cu Ministerul Transporturilor, a decis sa se faca o dezvoltare coerenta a turismului. Din cele spuse de ministrul Turismului, rezulta ca efecte benefice ale acestei strategii comune se vor putea vedea insa abia peste cativa ani. "Daca se va merge cu autostrada catre litoralul romanesc, ne vom concentra acolo atentia.

 

Daca se merge spre Brasov, si va trebui sa se mearga, pentru ca avem Olimpiada de iarna in 2013 pe Valea Prahovei si va trebui sa avem autostrada pana atunci, ne vom concentra acolo. Acolo unde Ministerul Transporturilor construieste autostrazi trebuie sa mergem si noi cu proiecte de dezvoltare, pentru ca altfel ne vom trezi ca, neavand o strategie unitara la nivelul Guvernului, nu ne vom putea folosi de infrastructura care va fi facuta totusi in anii care vin. Turismul romanesc nu se poate face fara infrastructura", a mai afirmat Udrea. Ea a adaugat ca, pana la modernizarea infrastructurii rutiere, ar trebui sa se incerce macar sa fie modernizate aeroporturile.

» Turisti de lux
Seminarul National de Turism a fost organizat la initiativa presedintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur, iar printre participanti au fost ministrul Culturii, Theodor Paleologu, primari, presedinti de consilii judetene, parlamentari si operatori de turism. Dupa sesiunea de expuneri, au fost organizate o vizita la Manastirea Voronet si o plimbare cu 40 de sanii trase de cai.

Cele mai citite

Cel mai lung tunel din România rămâne, încă, un vis. Finalizarea proiectului ar putea întârzia până după 2033

Investiția de aproape un miliard de euro rămâne incertă, din cauza lipsei fondurilor și a birocrației Construcția celui mai lung tunel feroviar din România, care...

Vin întăriri pentru Șumudică! Transferul lui Denis Ciobotariu aproape de a fi realizat

Rapid caută soluții pentru a întări echipa în vederea calificării în play-off-ul Superligii, iar Denis Ciobotariu este una dintre țintele principale ale lui Marius...

Călin Georgescu amenință noul Guvern și pe Klaus Iohannis: Veți regreta orice decizie luată împotriva poporului

Georgescu a calificat actuala conducere drept o „haită politică” care a instaurat un guvern „ilegitim” Călin Georgescu, fost candidat la președinție, a lansat o serie...
Ultima oră
Pe aceeași temă