Vor marca oare anul 2009 si startul presedintiei lui Barack Obama inceputul unei noi ere in relatiile transatlantice? Sau vor mai lancezi inca vechile diviziuni, alimentate de profunzimea si gravitatea crizei economice? Va genera criza atitudini nationaliste si egoiste de ambele parti ale Atlanticului, impiedicand mult asteptatul rapprochement, daca nu chiar reconcilierea deplina?
Este, desigur, mult prea devreme sa dam raspunsuri. Chiar daca aripa stanga a stangii europene – ca de altfel si cei mai liberali dintre democratii americani – isi manifesta ingrijorarea ca Obama si-a ales pana acum un cabinet mult prea centrist, formele clasice de antiamericanism vor bate cu siguranta in retragere in Europa. E foarte improbabil ca europenii sa iasa in strada pentru a denunta "esenta" Statelor Unite – adica atat ceea ce sunt, cat si ceea ce fac SUA –, asa cum s-a intamplat in era Bush si chiar si in anii Clinton.
Imaginea Americii in Europa s-a schimbat profund din 4 noiembrie, iar stilul diplomatiei lui Obama (o data ce va deveni presedinte) va confirma probabil aceasta schimbare.
Cu toate acestea, in sfera relatiilor transatlantice si globale, ar fi lipsit de intelepciune sa ne asteptam la prea multe de la un singur om, oricat de exceptionale ar fi calitatile sale. Problemele fundamentale raman si probabil ca vor aparea si altele noi.
In primul rand, indiferent de cat de brutal este stilul noii Rusii sub Vladimir Putin si Dmitri Medvedev, Uniunea Sovietica nu mai exista si nu mai constituie liantul Aliantei de pana in 1989. Daca nu se va intampla ceva teribil de urat, un nou razboi rece nu este pe cale sa inceapa.
In al doilea rand, exista un dezechilibru structural in forma continuata intre modul in care Europa se uita la America (cu pasiune si ingrijorare) si modul in care America priveste Europa (cu interes redus, mergand pana la o indiferenta tot mai accentuata). In timpul razboiului rece, Europa era prima linie de aparare a Americii. In era globala actuala, Asia, Orientul Mijlociu si poate chiar Africa vor constitui prioritati mai mari pentru SUA.
In al treilea rand, chiar daca America lui Obama lauda si chiar practica multilateralismul, americanii sunt departe de a fi dispusi sa accepte realitatea unei lumi multipolare. Poate ca scriu despre ea la nivel conceptual, dar intelesul ei – o lume in care tara lor are doar statutul de "primus inter pares" – nu a patruns realmente in psihicul lor national.
Internationalismul american isi trage in continuare seva din ideea "exceptionalismului" american – un rol unic si un sentiment al misiunii. Este o abordare a lumii cu care europenii au probleme sa se obisnuiasca. Chiar si cu Obama ca presedinte, ei s-ar putea sa denunte foarte repede combinatia de aroganta si ipocrizie pe care o vad ca fiind legata de viziunea americana a "misiunii deosebite si unice".
In al patrulea rand, chiar daca diplomatia americana isi schimba stilul si continutul, va fi Europa dispusa sa-si asume provocarea atunci cand America ii va cere ajutorul? Un test ar putea surveni in curand in problema Afganistanului, atunci cand Obama se va intoarce zambitor, dar ferm catre Europa si va spune direct: "M-ati sustinut intr-un numar enorm de mare. Pentru asta va multumesc. Dar acum nu am nevoie de voturile voastre simbolice, am nevoie de sprijinul vostru concret. Am nevoie de continuarea angajamentului trupelor voastre in Afganistan!"
Am senzatia ca liderii europeni nu vor raspunde cu cine stie ce mare zel. Cei mai multi dintre ei au convingerea ca nu exista o solutie militara in Afganistan si stiu bine ca opinia publica, in special in perioade cu probleme economice grave, nu prea inghite asemenea operatiuni militare. Europenii au tendinta traditionala de a denunta aventurismul militar american, in timp ce se bazeaza pe SUA ca protector.
In al cincilea rand, acestor probleme "vechi" trebuie sa ii adaugam una noua: impactul celei mai grave crize economice din ultimele decenii asupra relatiilor transatlantice. Protectionismul in sensul clasic al notiunii este destul de improbabil. Am invatat lectiile predate din 1929. Dar subventionarea publica a unor "campioni nationali" s-ar putea dovedi la fel de destabilizatoare pentru climatul de cooperare internationala, cum au fost barierele comerciale din trecut. Tentatia de a calma populatiile aflate in suferinta prin masuri populiste si egoiste va fi cu atat mai intensa cu cat criza se adanceste.
Paradoxal, "inverzirea" Americii – o tara care isi descopera tarziu, dar cu ardoare, responsabilitatea pentru supravietuirea planetei – ar putea duce la o cursa transatlantica pentru premiul intai in comportament ecologist.
Lista subiectelor potential generatoare de tensiuni poate fi extinsa; de la dezarmarea nucleara – care merge prea departe in opinia Frantei, dar este insuficienta in opinia multor altora – pana la abordarea corecta a Iranului, Rusiei si Chinei.
Problema esentiala trebuie cautata insa altundeva. Pentru Europa, alegerea lui Barack Obama este un test crucial. Se va dovedi Europa la inaltimea momentului si va profita de ocazia creata de optiunea curajoasa americana, pentru a demonstra – siesi si lumii – ca vechiul continent poate exista ca o putere, ca un actor unit?
Copyright: Project Syndicate, 2008.
www.project-syndicate.org
