Momentul istoric a trecut. A ramas insa fotografia. Iar baronii zambesc satisfacuti din fundal, caci si-au vazut visul cu ochii: Romania a trecut sub conducerea noilor feudali. si daca se prea poate ca democratia romana sa se fi maturizat – cum, inteleptit, constata Mircea Geoana dupa o saptamana in care a negociat nu doar o colaborare "de durata" cu fostii inamici de la PD-L, dar si-a asigurat viitorul politic –, modul in care s-a produs evenimentul si actorii principali ai piesei jucate nu lasa loc pentru prea mult entuziasm. Un nou tip de vasalitate, postmodern si postdemocratic totodata, se instaureaza astfel in Romania.
Baronii din fundalul fotografiei nu aveau cum trece neobservati. Sunt noii stapani. Iar regulile de vasalitate au fost astfel stabilite incat puterea "monarhului", oricare ar fi el, sa depinda de acum incolo de bunavointa noii clase conducatoare. Ceea ce pare sa uneasca cele doua clanuri este dispretul suveran fata de traditia occidentala a liberalismului politic. Nu a celui economic, pe care, acceptand cota unica fara vreo tresarire ideologica, il vor practica chiar impotriva curentului, ci a acelui liberalism care a triumfat in alegerile americane din noiembrie. Inzestrate cu institutii de coordonare centrala si judeteana a noii coalitii, Colegiul Presedintilor si Biroul Politic Coordonator Central (BPCC) la nivel national – care amintesc de celebrul in epoca CoCoPo al coalitiei CDR-USD-UDMR dintre 1996 si 2000 –, dar si un Birou Politic Coordonator Judetean (BPCJ) care sa asigure la nivel local detensionarea relatiilor dintre clanurile pana de curand rivale, dar reconvertite peste noapte la un nou tip de parteneriat, mult mai lucrativ decat vechea inamicitie.
Impartind puterea la nivel teritorial in functie de culoarea baronului, noua era debuteaza in forta. Caci la nivel judetean va prevala vointa presedintelui consiliului judetean, care isi va impune clientela politica in posturile-cheie, transformand controlul de legalitate al Guvernului intr-o forma fara fond. Politizarea administratiei va fi chiar mai dura decat pana acum. si cum partidele sunt institutii private care urmaresc, prin consecinta, cu prioritate realizarea intereselor private ale membrilor, interesul public va fi pus intre paranteze. Prin noua formula interesele private, mai ales cele locale, vor prevala, o data in plus, asupra intereselor publice, iar spatiul public se va reduce la minimum. si fara un spatiu public puternic, fara institutii de control eficiente, fara opozitie, fara parlament – inlocuit de institutiile de coordonare ale coalitiei – democratia nu poate exista. In aceste conditii, criza economica poate conduce la ultimele consecinte aventura cvasidemocratica de dupa 1990: din matura democratie romaneasca se va alege praful.
Pus in fata noii formule politice, intelegand atat constrangerile noului context national, cat si dimensiunea crizei economice mondiale, Theodor Stolojan a preferat sa se retraga. Ce rol mai putea avea ca prim-ministru daca nu putea participa la Colegiul Presedintilor intr-o asemenea structura politica? Dar in spatele celor doi eroi principali ai tragicomediei numite Parteneriatul pentru Romania, Mircea Geoana si Emil Boc, liderii clanurilor judetene aveau de ce jubila. In fine, Romania intra in neofeudalism. Altfel, cine stie, statul de drept s-ar fi intarit peste masura si ar fi generat prea multa democratie. Un fenomen, nu-i asa, incontrolabil.
