Vocile care reclama "tradarea" se inmultesc zilele acestea concomitent cu perspectiva finalizarii negocierilor dintre PD-L si PSD in vederea formarii noului guvern. Dar daca PD-L si-a coborat intr-adevar standardele politice, atunci fenomenul nu s-a petrecut defel peste noapte – aspect probat, printre altele, si de prezenta unor fosti peremisti ardeleni sau baroni din sudul tarii in randurile formatiunii.
Indiferent de calitatea impulsurilor reformiste, slabe sau intense, ale lui Basescu si Stolojan, ambii au fost nevoiti, pana la urma, sa demareze formarea guvernului in baza resurselor aflate la dispozitie. Atat timp cat PNL continua sa fie jucaria petroliberalilor din jurul lui Patriciu si Tariceanu, orice pact solid intre cele doua partide ce se pretind de centru-dreapta ramane de domeniul science-fiction-ului. Liberalii ar fi tolerat-o la fel de putin pe Monica Macovei in fruntea Ministerului Justitiei ca si actualii negociatori ai PSD. Am fi vazut la fel de multe dispute legate de ministere sau agentii – si nici aceste certuri n-ar fi vizat selectarea vreunor politici optime, ci tot identitatea beneficiarilor norociti cu respectivele functii. Vrajba dreptei romanesti a depasit, din pacate, de mult faza unei discordii inregistrate la nivel de lideri orgoliosi si obstinati.
Cat priveste Partidul Social Democrat, acesta ramane la fel de respingator ca si pana acum, ponderea si influenta sa pe parcursul ultimilor 18 ani fiind platite scump de romani. Desi instinctele mercenare ale PSD raman imposibil de ignorat, in comparatie cu liberalii formatiunea pare a reprezenta insa, din anumite puncte de vedere, amenintarea mai mica la adresa fragilului proces democratic din Romania. In primul rand, partidul se prezinta mult mai divizat. In al doilea, personaje compromise precum Ion Iliescu sau Adrian Nastase raman, ce-i drept, influente, dar nu in asemenea masura incat sa poata spulbera cu un veto conventiile incheiate cu tabara lui Basescu. In plus, neincrederea membrilor in actualul lider de partid este mare, desi deocamdata nu se evidentiaza nimeni drept substitut sau succesor mai eficient.
In al treilea rand, UE, mai exact grupul Socialistilor Europeni din Parlamentul European, poate exercita la nevoie anumite influente de atenuare, daca va considera ca situatia o impune. Coplesit invariabil de povara trecutului sau totalitarist, pentru PSD orice tentativa de reamplasare a Romaniei pe orbita Rusiei s-ar dovedi infinit mai greu de realizat decat pentru petroliberali, care s-au aratat absolut neinhibati la capitolul denuntarii aliantelor incheiate cu puterile occidentale.
In PNL, puterea politica si economica este concentrata in mainile unui grup extrem de mic – aspect nemaiintalnit, in plan european, decat in Rusia si statele clientelare ale Kremlinului. Pluralismul liberalilor lipseste cu desavarsire, parand complet anihilat.
Pe parcursul anilor, nici unul dintre grupurile aliate din UE nu a incercat sa-l tempereze pe Tariceanu, ba dimpotriva: spre rusinea sa, grupul liberalilor europeni, si in special politicienii britanici Graham Watson si Emma Nicholson, a sarit in apararea lui Tariceanu chiar si atunci cand acesta se dezicea public de angajamentele luate de Romania in fata UE privind implementarea reformelor vitale. Tacerea doamnei Nicholson a fost cumparata prin sprijinul guvernamental oferit programelor acesteia vizand protectia copiiilor – programe sustinute de un numar din ce in ce mai redus de persoane din cadrul CE sau al grupurilor de experti ai resortului.
Protestele vocilor indigene de orientare europeana impotriva configuratiei noii aliante vin mult prea tarziu. Aceleasi voci au ramas mute atunci cand TVR a fost transformata intr-o anexa a Antenelor, profesionistii institutiei publice fiind redusi la tacere. N-am auzit de vreo mobilizare exemplara atunci cand Grupul pentru Dialog Social a fost amenintat cu evacuarea. Strazile tarii au ramas goale acum 18 luni, cand Monica Macovei era alungata din guvern. Conduita ei a fost si ramane exemplara, dar domnia sa este in esenta un tehnocrat dedicat reformelor din domeniul ei de specialitate. Daca instinctele ei politice ar fi fost mai puternice, putea fie candida din partea PD-L, fie incuraja pe toti cei cu viziuni similare sa voteze candidati cat mai ireprosabili. Pana la urma insa, nici nu stim daca doamna Macovei a mers la vot.
Cert ramane faptul ca extrem de multi cetateni proreformisti nu au facut-o. Iar absenteismul lor le-a diminuat, negresit, si autoritatea. Au preferat sa priveasca de la margine cum altii reusesc sa-i alunge pe Vadim si Becali de pe scena politica a tarii. Datorita absentei lor de la urne PSD s-a ales cu 32% din voturi – in loc de aproximativ 20%.
Se prea poate ca un fatal melanj pedelist constand din naivitate si oportunism sa conduca la o marginalizare a DNA, la o inradacinare si mai adanca a gandirii si practicilor corupte. Dar cel putin pana in prezent presedintelui nu i se poate reprosa ca n-ar fi sustinut vocile progresiste sau persoanele care s-au luptat pentru a slabi stransoarea trecutului nedrept si arbitrar din jurul natiunii. Nu doar eforturile doamnei Macovei, ci si cele ale Comisiei Tismaneanu pentru analiza crimelor comunismului s-au bucurat, invariabil, de sustinerea sefului de stat.
Daca acele forte ce sustin ca se lupta pentru principiile modernitatii doresc sa se faca ascultate si respectate, atunci vor trebui sa renunte grabnic la actualele lor retineri si sa se implice in viata politica a tarii – indiferent cat de brutala si infecta se prezinta aceasta.
