» Cand era student, Aurel Köber (foto) muncea in vacante ca zugrav. Acum este unul dintre cei mai bogati oameni din Romania si are doua fabrici in care se produc anual 180.000 tone de vopsea.
» In 1994, intreprinzatorul a pus la punct un laborator de cercetare unde au fost angajati cei mai buni absolventi de chimie ai facultatii de profil din Iasi, pentru a scoate pe piata produse dupa retete proprii.
» Chiar daca e in topul celor mai bogati romani, Aurel Köber se poarta in viata de zi cu zi ca un om obisnuit – isi face singur cumparaturile, are grija de orataniile din curtea sa si obisnuieste sa plece in escapade in Ceahlau, cu familia.
Nu se duce la evenimente mondene. Prefera sa citeasca, printre altele, din colectia sa completa de "Magazin istoric". Asta daca are timp, pentru ca , de obicei, isi ia de la fabrica teme pentru acasa. Face schite ale unor viitoare instalatii. La sfarsit de saptamana, pleaca impreuna cu sotia si cei doi copii in escapade pe crestele Ceahlaului. Doar locuieste in Piatra Neamt. O zi normala incepe pentru el la ora 6.30, se duce la munca, sta acolo pana se intuneca afara, apoi din nou acasa. O mare problema e atunci cand intra pe strada lui, plina de gropi. si noroi, cand ploua. Isi face singur cumparaturile. stie o brutarie mai sus, spre munte, in orasul Bicaz. De acolo ia paine framantata dupa o reteta traditionala. Pana aici, am descris o persoana fara nimic iesit din comun. Desi se poate spune ca nu e deloc asa.
Interlocutorul nostru se afla in randul celor mai bogati oameni din Romania, dupa cum arata diverse topuri aparute in ultimii ani. Cu o avere personala estimata la peste 50 milioane de euro, Köber este considerat cel mai mare producator de vopseluri din tara noastra. Am ajuns in orasul de sub Pietricica, la una dintre fabricile sale. Asa l-am cunoscut pe cel care se recomanda, simplu, Aurel Köber. Are 46 de ani. A intrat in lumea afacerilor la 29 de ani. Pasionat de tehnica – astea au fost primele lui cuvinte dupa ce am facut cunostinta…
"Profesorul"…
Ne-a primit intr-un fel de sala de lucru, o incapere austera, in care unghiurile drepte se integreaza in "peisajul" industrial ce ne inconjoara. Din cand in cand, prin incapere, mai trec muncitori care trebuie sa ajunga dintr-o sectie in alta a fabricii. Oamenii isi saluta scurt seful, apoi isi vad de drumul lor. Gazda noastra aduce mai degraba a profesor, nu prea inalt, bine facut, cu un inceput de chelie si ochelari pe nas. E sobru, dar la o gluma buna stie sa rada cu pofta. I-am explicat ca nu vrem sa vorbim de afaceri, de bani, ci despre povestea omului care a creat un brand. Doar e cunoscut in toata tara pentru vopselurile care ii poarta numele. Din cate aflasem initial, e un tip destul de zgarcit cu timpul alocat intalnirilor de afaceri sau altor conversatii. Nici cu presa n-a mai vorbit pana acum. "Eu sunt mai retras, asa, de felul meu", ne-a explicat el. Dar cu noi a stat la taclale o ora intreaga. Am vorbit despre o sumedenie de lucruri, de la mititei pana la viitorul Romaniei.
Vopsea "nemteasca"
La un moment dat a cazut pe ganduri. Venise vorba de familia lui, de parinti, de cei mai buni prieteni. Au ramas in locul de unde se trag, in Drobeta Turnu Severin. Zice ca se intoarce des la "vatra". De acolo i-a venit si ideea unei afaceri al carei miez este culoarea. Ne spune cate ceva despre santierul Naval din Drobeta, infiintat in 1856. "Acolo au lucrat strabunicul, bunicul si tatal meu. Acolo am muncit si eu o perioada", isi aminteste cel care in 1991 s-a mutat in Piatra Neamt, dupa ce s-a insurat cu o nemtoiaca din Roman, colega de facultate. Köber e un nume cu ascendenta germana. "Tata a fost jumatate roman, jumatate german", ne explica originea numelui sau. Ii spun ca atunci cand am cautat pe la magazine vopsea lavabila, cu cativa ani in urma, vanzatorii imi recomandau Köber, "ca e nemteasca", fara sa stie ca, in realitate, e un produs romanesc.
Gazda rade cu pofta cand aude intamplarea. Are niste rude indepartate in Germania. Prin anii ‘80, l-a batut la un moment dat gandul sa fuga din tara. Dar pana la urma a ramas in Romania, unde a intrat la Liceul Militar, apoi a plecat la Galati, la Facultatea de Constructii de Nave. In timpul vacantelor se intorcea in orasul natal si muncea, impreuna cu un unchi de-al sau, la zugravit case. Asta s-a intamplat din 1978 pana in 1981, din cate isi aminteste barbatul. Tot "partenerul" sau de munca i-a zis prima oara sa se apuce de facut vopseluri, mai ales ca "junele" Aurel se pricepea sa lege fiarele intre ele, sa faca tot felul de agregate, numai bune de "imblanzit" pigmentii. Plus ca si comenzile pentru "imbracat" casele in haine noi, in culori frumoase, erau tot mai numeroase.
Primul atelier
Proaspat inginer naval, Aurel Köber s-a intors la fabrica de vapoare din Drobeta, unde a lucrat pana in 1990. Momentul acesta de dupa revolutie a insemnat o cotitura a vietii sale, pentru ca atunci a primit, la fel ca toti lucratorii de acolo, o cota din participatie, ca un fel de impartire a profitului santierului. Cert e ca omul nostru a incasat 20.000 de lei, bani pe care i-a investit intr-un atelier. Acolo si-a injghebat instalatia de producere a unor vopseluri pe baza de ulei. "Erau niste retete folosite in mod curent in orice tara, pe care a trebuit sa le cumpar", isi aminteste intreprinzatorul. Asa a putut sa-si vanda marfa pe plan local.
Laborator de cercetari
Vopseaua ii intrase deja in sange, incat n-a mai putut fi "diluata", mai tarziu, nici de insuratoare, nici de mutatul in celalalt capat al tarii, la Piatra Neamt, unde si-a construit nu numai o casa, ci si un nou atelier. Asa a pus temelia unei afaceri de familie, alaturi de partenera sa de viata. Tot asa e si azi, cu numai doi actionari in firma lor – sot si sotie. Lucrurile au evoluat repede, astfel ca in 1993 Köber a pus la punct o sectie pentru rasini alchidice, prima din tara, pe baza unui credit cu o dobanda ametitoare, de aproape 300%. "Am jucat pe o carte si am castigat. Am reusit sa rambursez banii in doi ani", spune patronul. Rasinile au stat, in buna masura, la temelia succesului de mai tarziu, pentru ca ele reprezinta practic fundamentul chimic al lacurilor si vopselurilor.
Numai ca romanul n-a mai vrut sa faca produse dupa retete internationale, astfel ca in 1994 i-a angajat pe primii 12 absolventi ai Facultatii de Chimie din Iasi. Investitorul dorea sa scoata pe piata propriile formule de culoare, pe care le-a obtinut dupa cinci ani de cercetari in domeniu.
Despre mititei
Cat traieste, omul invata. Venise vorba, la un moment dat, de mititei – la care Aurel Köber a fost curios sa afle de unde au aparut bucatile astea fripte de carne tocata. I-am spus povestea, asa cum o auzisem de la un celebru grataragiu din Bucuresti. Totul a pornit de la o "criza", dar nu ca aceea de azi, ci una a matului de porc. In lipsa lui, tocatura a fost pusa direct pe gratar. Simplu! Cert e ca avem de-a face cu o inventie romaneasca. Iar de aici sarim din nou la vopsea, apropo de originalitate si de formulele pe care specialistii romani, angajati de Köber, le-au descoperit. "O firma serioasa trebuie facuta pe baza unei productii proprii", ne explica seful, care adauga faptul ca Romania trebuie sa-si promoveze valorile, nu doar sa fie piata de desfacere pentru produsele din strainatate.
Putea sa nu fie…
Cand s-a lansat Aurel Köber in afacerea sa, in 1991, Romania avea deja producatori "grei" in domeniul culorilor. Numai ca el a venit cu ceva nou – portionarea cantitatilor de vopsea in recipiente cu diverse volume, pentru multiple utilizari, dupa nevoia fiecaruia, de la case pana la vapoare. Asa isi explica succesul. si totusi, tot ce exista azi – doua fabrici de vopseluri, cu o productie de 180.000 tone pe an, o fabrica de centrale termice, o retea proprie de desfacere a produselor, exporturi in Europa si Asia si o cifra de afaceri, in 2008, care se calculeaza la nivelul mai multor zeci de milioane de euro – ar fi putut sa nu existe acum, daca Aurel ar fi plecat in tinerete in Germania.
"Mie imi place stabilitatea unui loc de munca. Daca aveam atunci sansa sa lucrez intr-o mare firma, fie in strainatate, fie in tara, probabil ca nu mi-as mai fi facut propria firma", spune intreprinzatorul. Poate ca asa se explica si faptul ca, la randul sau, patronul Köber are si azi, printre cei 600 de angajati ai sai, oameni care au venit alaturi de el cu 17 ani in urma, chiar de la primii pasi ai afacerii culorilor din Piatra Neamt. Stabilitate, nu gluma…
Fara garzi de corp
Fiind un om cu o asemenea greutate in privinta banilor pe care ii controleaza, l-am intrebat daca are garzi de corp. Iar rade. "Nu am asa ceva", ne raspunde. Ce-i drept, a avut un paznic in fata casei lui, dar a renuntat la el cu doi ani in urma. La scurt timp dupa aceea, l-au "calcat" hotii. Dar nu i-au furat decat o butelie. Atat. Bine ca nu i-au luat si gainile. Are 20 de gaini in curtea lui. stie exact numarul. Normal, doar le da sa manance in fiecare dimineata, le face curat in cotete. "Nu e o rusine sa muncesti", ne completeaza tabloul sau casnic. Dar e multumit ca are mereu oua proaspete in farfurie. Cu atat mai mult cu cat se fereste de multe produse care zac prin galantarele din Romania.
Putini tineri calificati
Discutia se apropie de sfarsit. Mai ales ca in perioada asta e mult de munca. Sunt in stadiu de finalizare alte patru sectii care vor mari productia de vopseluri. La care se adauga o noua tehnologie de ambalare a produselor. Mai avem timp pentru cateva impresii despre tineri si deficitul de forta de munca inalt calificata. "Pregatirea tehnica ar trebui sa fie de baza intr-o tara care si-a pierdut antreprenorii. Avem nevoie de antreprenori, nu putem ramane doar o tara de muncitori", considera patronul, care isi doreste ca Romania sa fie apreciata pe plan international. "Asta se va intampla atunci cand romanii se vor stima pe ei insisi, prin munca si seriozitate" – sunt cuvintele unui om care a pornit "de la lingura"…
