Viticultorii vranceni se plang de preturile mici pe care le obtin pe struguri. In comunele care nu au deschidere la drumul european E 85 pretul strugurilor poate sa ajunga si la 0,45 lei/kilogram, in timp ce in pietele amenajate pe drumul european strugurii se vand cu 0,6-0,9 lei/kilogram.
In ambele cazuri preturile acopera cu putin costurile de productie. Presedintele Federatiei Viticultorilor din Vrancea, Toader Manole, este de parere ca pentru a putea supravietui viticultorii ar trebui sa vanda kilogramul de struguri cu minimum un leu. El spune ca s-a ajuns la situatia in care strugurii sa nu aiba un pret bun intrucat "nici un procesator nu a primit credite de la banca pentru a putea achizitiona productia de pe piata". "Stam blocati cu strugurii in camp si asteptam sa se strice, sa mucegaiasca", a declarat Toader Manole.
Acelasi lucru il sustin si multi producatori particulari.
"Suntem, pur si simplu, umiliti de precupetii care vin si ne ofera preturi de nimic. Nu avem ce face cu strugurii ca marii procesatori nu cumpara. In aceste conditii, suntem la mana celor care se ocupa cu vanzarea strugurilor pe piata si care ne ofera preturi derizorii. Ca in anul acesta nu a fost niciodata o bataie de joc mai mare", ne-a spus un vrancean care vinde struguri pe E 85.