» Cifra de afaceri in comertul auto-moto si al carburantilor pentru autovehicule a avansat cu 25,6% in al doilea trimestru.
» Scaderea vanzarilor de autoturisme in primele sapte luni a fost compensata de cresterea livrarilor de vehicule comerciale.
Cifra de afaceri in domeniul vanzarilor de autovehicule va creste cu 31% in trimestrul III din 2008 raportat la perioada similara a anului trecut. De asemenea, vanzarile de carburanti vor inregistra un avans in termeni valorici de 27%, potrivit anchetei de conjunctura pe trimestrul III, publicata de Comisia Nationala de Prognoza (CNP). Pe ansamblu, cifra de afaceri a comertului cu ridicata si cu amanuntul al autovehiculelor si motocicletelor, inclusiv intretinerea si repararea acestora, si a comertului cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule va creste cu 28% in perioada de referinta. La nivelul primelor noua luni ale anului curent, CNP prognozeaza pentru acelasi indicator o crestere de circa 29% fata de perioada similara din 2007, majorare care s-ar situa cu putin sub nivelul celei inregistrate in anul 2007 fata de 2006, in acelasi interval de analiza (31,5%).
Piata auto, in urcare cu 2,3%
In trimestrul al doilea din 2008 cifra de afaceri in comertul auto-moto si al carburantilor pentru autovehicule a avansat cu 25,6% fata de aceeasi perioada din 2007, sustinuta de dinamica vanzarilor de autovehicule si motociclete (28,7%), iar la nivel de semestru, cresterea cifrei de afaceri a fost de 28,5%. Vanzarile de autoturisme noi din Romania au scazut cu 1,8% in primele sapte luni comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, la 174.480 unitati, in timp ce piata auto totala a urcat cu 2,3%, avans dat de livrarile de vehiculele comerciale, potrivit APIA. Astfel, in Romania au fost vandute in total 210.749 de autovehicule in intervalul ianuarie-iulie, in crestere cu 2,3% fata de aceeasi perioada a anului trecut, in conditiile in care in 2007 livrarile totale urcau cu 23,3% dupa primele sapte luni, la peste 206.089 de unitati, conform datelor Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile din Romania (APIA).
Scaderea vanzarilor de autoturisme a fost compensata de cresterea livrarilor de vehicule comerciale, cu 25,3%, de la 26.930 la 33.736 de unitati. Principala contributie la aceste rezultate revine vehiculelor comerciale usoare, care au inregistrat un avans de 29,3%, la 24.405 unitati.