Alin Muresan este absolvent al Facultatii de stiinte Politice a Universitatii Babes Bolyai din Cluj, a publicat in reviste precum Tribuna, Memoria, Steaua, eseuri de socio-psihologie si politologie, fiind unul dinte cei mai importanti autori din foarte tanara generatie, interesat de starea de fapt contemporana si de istoria recenta. Lucrarea care il consacra este dedicata fenomenului Pitesti si este intitulata "Pitesti, cronica unei sinucideri asistate", aparuta la editura Polirom. Deoarece cartea sa a suscitat deja comentarii pro si contra, am avut un scurt dialog in care si-a explicat demersul.
Dan Stanca
– Pentru inceput va rog sa explicati titlul cartii. Este original, dar are si o anumita obscuritate pe care as dori sa o limpeziti.
– In primul rand tin sa spun ca am scris doar Pitesti, fara consacratele "experiment" ori "fenomen", pentru ca ele nu ma multumesc, insa, in acelasi timp, nu cred ca exista un termen care sa inglobeze tot si sa explice pe deplin ce s-a intamplat la Pitesti. Desigur ca intrebarea dumneavoastra se leaga de partea a doua a titlului – "Cronica unei sinucideri asistate". Am prezentat evenimentele sub forma unei cronici, adica o relatare strict factuala, fara brodari si interpretari (cu exceptia capitolului de concluzii, evident, unde am prezentat si opiniile mele legate de scopuri si metode). Cat priveste partea metaforica a titlului, ea se refera la perversitatea Securitatii de a-i obliga pe detinuti sa se tortureze intre ei, aparent fara implicarea administratiei; insa, desigur, victimele din Pitesti nu aveau de ales, chiar daca refuzau intr-o prima faza sa se supuna cerintelor agresorilor, erau schingiuite pana cand acceptau compromisul. Erau, prin urmare, impinsi spre o sinucidere mai mult morala decat fizica, fiindca nu simpla exterminare era urmarita de catre Securitate. Ramane la latitudinea fiecaruia sa decida daca "asistarea" se refera la co-implicarea victimelor (obligate deseori sa priveasca batjocorirea colegilor), la ochii ofiterului politic, ascunsi de vizetele celulelor, sau la supravegherea minutioasa a inaltilor oficiali ai Securitatii care s-au ocupat de implementarea sistemului de la Pitesti.
– Spuneti mai spre sfarsit ca Pitestiul ar fi existat si daca ar fi lipsit Turcanu. Va contrazic si cred ca fara o personalitate demonica de factura celui amintit experimentul ar fi esuat din fasa. Cum comentati?
– Sunt de acord, diferenta o face nuanta. Eu am spus doar ca Pitestiul ar fi existat si fara Eugen Turcanu, ceea ce nu inseamna insa ca o personalitate similara era dispensabila. Evident ca un tip lombrozian era absolut necesar, insa ar fi putut la fel de bine sa fie Vasile Puscasu, de exemplu. Ceea ce am vrut sa subliniez prin aceasta afirmatie este ca rolul lui Turcanu este totusi minor prin comparatie cu cel al regizorilor din umbra Securitatii, care l-au ghidat pe acesta dupa cum le-a fost placul si le-au cerut interesele de moment.
– Ce stiu strainii despre Pitesti? Ce s-a intamplat acolo ne individualizeaza extraordinar, evident nu e nici o lauda, nici o fericire, dar cred ca am merita sa fim luati in seama pentru acest abis al ororii.
– As raspunde printr-o alta intrebare: ce stiu romanii despre Pitesti? Securitatea a incercat sa ascunda ceea ce s-a intamplat acolo, pentru ca odata ce afli barbariile acestea nu mai esti tentat sa clamezi umanitatea si binefacerile regimului comunist, asa cum incearca sa ne inoculeze inca diversi tristi indivizi. Prin urmare, daca nici noi nu stim bine ce a fost acolo, de ce am cere strainilor sa fie mai interesati? Nu stiu daca ar trebui sa ne facem din Pitesti un titlu de glorie ca tara, mai degraba este responsabilitatea noastra sa prezentam lumii evenimentele de acolo in semn de atentionare ca, sub forme diferite, ele ne pot inca afecta. In acest sens am inceput sa lucrez si la un film documentar despre "experiment" alaturi de domnul Sorin Iliesiu si cred ca amandoi mizam mai mult pe ecoul din strainatate decat pe cel din tara.
– V-as ruga sa-mi spuneti de ce ati preferat termenul de actiune sau de evenimente. Explicati in preambul, dar parerea mea este aceea ca facand un fel de spectacol din Pitesti riscam sa-l minimalizam sau in orice caz sa privim totul ca pe o fila de istorie care nu mai emotioneaza.
– Am explicat de ce am refuzat termenii de "experiment" si "fenomen", insa nu mizez foarte tare pe ai mei. Este mai degraba o conventie pe care am adoptat-o ca sa fiu mai aproape de realitate, asa cum o percep eu. Aici e randul meu sa va contrazic, fiindca eu cred ca mai degraba prin termenii metaforici deja consacrati facem din Pitesti un spectacol. Mult mai importanta mi se pare discutia legata de termenii pe care ii folosim cand vorbim despre victime. Daca, din uzanta, mai folosesc "experiment" ca denumire generala, refuz categoric termenii de "tortionar", "calau" ori "asasin", asa cum au fost numiti pana acum agresorii, fiindca cei care ii utilizeaza uita ca oamenii acestia erau obligati sa tortureze. Nu exista scapare decat circumstantial. Oare judecam nebunul fiindca e nebun? si, mai ales, de ce avem aceasta dubla masura si acuzam cu patima pe "pitestenizati", dar ne facem ca uitam ca adevaratii tortionari ca generalul Plesita ori Gheorghe Enoiu se plimba liberi pe la televiziuni? Pe de alta parte, nimeni nu va putea privi vreodata Pitestiul fara emotie, fiindca faptele in sine sunt traumatizante si nu cred ca au nevoie de cosmetizare pentru a emotiona; vorbesc si transmit prin ele insele. Am mai primit acest repros, cum ca as "umaniza" comunismul, dar va asigur ca nu este asa, iar cei care vor citi cartea se vor convinge de lucrul acesta. Doar ca am considerat necesar sa absorb mult din emotia care facea nedigerabil subiectul, ca sa il pot prezenta unui public mai larg.
– Credeti ca Pitestiul se mai poate repeta? Sau paradigma soft a actualei lumi exclude din capul locului genul de experimente hard?
– In forma care s-a aplicat la noi nu se mai poate repeta, dar asta nu inseamna ca sub diverse forme (uneori aproape la fel de perverse) el nu exista in lumea contemporana. Acesta este un alt motiv pentru care am demarat munca la film. "Pitestiul" n-a fost unic decat prin forma pe care a imbracat-o la noi, caci altminteri daca ne uitam prin istorie o sa gasim cazul lui Ludovic al XVIII-lea, supus unor torturi (indeosebi psihice) extrem de asemanatoare in timpul Revolutiei Franceze, o sa vedem ca batjocorirea credintei se practica si in inchisoarea din Guantanamo Bay, ca elemente din "Pitesti" gasim in maltratarea practicantilor de Falun Gong in China comunista si exemplele pot continua. E vorba de o infruntare ce se manifesta prin diverse avataruri in orice societate. Insa fiecare va intelege atat de mult (ori de putin) cat va dori sa inteleaga.
Sadism si batjocura
"A asista la torturarea celorlalti era deseori mai greu de suportat decat propria bataie. Efectul era amplificat in doua situatii: cand victima era o cunostinta ori un prieten sau cand scena care se petrecea in fata lor era de o duritate rar intalnita. Un astfel de exemplu este torturarea in aprilie 1950 a lui C.O., una din victimele predilecte ale lui Turcanu, din cauza rolului important pe care il avusese in Fratiile de Cruce. Intr-una din seri, Turcanu s-a repezit la el si l-a smuls de pe prici, tarandu-l in mijlocul camerei 4 spital. Amortit de pozitia in care era obligat sa stea, O. nu s-a tinut bine pe picioare si s-a prabusit pe mozaic frecandu-si gambele atunci cand Turcanu l-a lasat din mana, starnind ironia acestuia;" Las’ ca te dezmortesc io, C!" A inceput sa danseze pe pieptul lui, coborand in calcaie spre abdomen si apasandu-i permanent stomacul, ficatul, pancreasul si intestinele. O. a incercat sa spuna ceva, dar nu a reusit, fiindca nu putea sa respire din cauza loviturilor. La un moment dat , a urinat sub presiune, iar Turcanu a exclamat in bataie de joc:" Ca sa vedeti si voi de ce este in stare comandantul vostru!" Cand O. a inchis ochii sufocat de tuse, Turcanu i-a tras cateva suturi in coaste:" Faci pe mortu’? Las’ ca te inviez io! N-ai grija! Tot de mana mea ai sa mori, dar nu acum, ci cand oi vrea io!" si le-a ordonat lui Zaharia si Martinus sa ii "dezmorteasca picioarele", primul aplicandu-i lovituri la talpi pana cand a fost oprit de Turcanu care a observat ca se ineaca cu sangele oprit in gura de calus. Dupa ce si-a revenit putin, Turcanu i-a ordonat lui C.O. sa joace pe carpa uda pentru a se curata, in timp ce el se uita la celelalte victime din camera pentru a observa efectele spectacolului. Mai tarziu l-a apucat iar de guler, l-a zgaltait si l-a trantit de perete, cerandu-i sa se "tina pe cotonoage" daca nu vrea sa il joace iar in picioare. Turcanu ii cerea sa dea detalii despre "haremul surorilor de cruce", insa O. se incapatana sa nu vorbeasca…Enervat de invocarea lui Dumnezeu, l-a lovit din nou, pana cand victima s-a facut ghem la picioarele sale, dupa care l-a izbit de perete, cerandu-i sa recunoasca motivul pentru care se intorsese din Germania. O. a refuzat inca odata sa raspunda mincinos, iar Turcanu scos din minti de indarjirea lui, l-a jucat in picioare, infingandu-si calcaiele si apasand cu toata greutatea pe el, pana cand a simtit ca se sufoca, dupa care l-a trantit de perete si l-a aratat camerei, capul i se balanganea si avea sange in coltul gurii. L-a acuzat de tradare de tara, insa O. a protestat in soapta: dumneata ai spus asta, nu eu! A fost supus unei noi runde de bataie, Turcanu obligandu-i apoi pe toti cei din camera sa il loveasca. Noaptea O. a fost scos fiindca a facut o criza de hemoptizie…
Preotul P.K., unul dintre cei mai batjocoriti detinuti din Gherla, i s-a confesat printre lacrimi lui Octavian Voinea, care incerca sa-l incurajeze: " Domnule Voinea, am cosmaruri. Nu pot dormi noaptea. Am pacatuit impotriva lui Dumnezeu comparandu-ma cu Iisus Hristos. Un glas de diavol imi suna mereu in ureche ca eu am suferit mai mult decat Hristos". K. i-a povestit ca a fost batut la talpi si pe tot corpul gol, obligat sa alerge fara haine in jurul camerei si sa strige: "Pravalia mea a fost biserica, oficina de comert." Liderul camerei a pus vreo 20-30 de oameni sa isi faca nevoile: "Banditilor, pregatiti-va sa va cacati!", iar K. a fost pus sa le manance pe toate. " O viata intreaga ai mancat cacat in amvon, acum sa-l mananci in fata noastra, ca sa te vedem!" …
(fragment din lucrarea Pitesti, cronica unei sinucideri asistate, Editura Polirom, 2007)
