La scoala de aviatie de la Boboc, viitoarele femei pilot se antreneaza alaturi de barbati pe avioane cu reactie.
La Scoala de aplicatie pentru fortele aeriene "Aurel Vlaicu", de la Boboc, in apropiere de Buzau, cateva fete de 24 de ani zboara pe avioane cu reactie. Ele privesc posibilitatea de a lupta, la un moment dat, in zone de razboi ca pe un lucru firesc, pentru care se pregatesc zilnic. Marea "durere" a tinerelor o reprezinta faptul ca din dotarea bazei aeriene lipsesc avioanele supersonice, pentru care se pregatesc intens zi de zi. Fetele spun ca rigorile vietii de cazarma au fost mai greu de depasit decat mentalitatea unora care considerau ca zborul pe avioane de lupta ar fi apanajul exclusiv al barbatilor.
La scoala de aviatie de la Boboc, fetele pilot se pregatesc alaturi de barbati
Trei fete supersonice
» Printre pilotii care se antreneaza la scoala de aviatie de la "Boboc" sa zboare pe supersonice sunt si trei fete de 24 de ani.
» Absolvente ale Academiei Fortelor Aeriene din Brasov, cele trei fete se considera la fel de indreptatite sa piloteze supersonice ca si barbatii, chiar daca la inceput au fost privite cu suspiciune.
» Pana la achizitionarea avioanelor moderne promise de Armata, tinerele se antreneaza pe cele autohtone cu reactie, de tip IAR soim 99.
» Fetele spun ca rigorile vietii de cazarma au fost mai greu de depasit decat mentalitatea celor care considerau zborul pe supersonic exclusiv barbatesc.
La numai 15 kilometri distanta de Buzau, pe drumul catre Focsani, in apropierea satului Boboc, armata romana pregateste piloti care, daca trebuie, pot fi trimisi in misiuni de razboi. In randurile lor si-au facut loc trei fete, absolvente ale Academiei Fortelor Aeriene "Henri Coanda", Brasov, toate avand gradul de sublocotenent.
Cea mai mica, Simona Anca Mairean, are 23 de ani si zboara, deocamdata, pe un avion clasic cu elice. Peste cateva luni, dupa ce va absolvi cursul de baza si va obtine brevetul de pilot, va putea zbura si pe avioane cu reactie, asemenea colegelor ei cu cateva luni mai mari – Nicoleta Claudia Udrescu si Alexandra Andreea Cramar.
Cele doua au 24 de ani si locuiesc in Buzau. La absolvire au fost repartizate la scoala de la Boboc, unde zboara pe avioane cu reactie IAR soim 99. Ambele se antreneaza pentru momentul in care armata romana va dota baza aeriana cu avioane supersonice Multirole. Sunt amandoua casatorite, iar sotii lor sunt, de asemenea, piloti.
"Lucrurile casnice, curatenia, gatitul, spalatul hainelor le facem impreuna la sfarsit de saptamana. In rest, nu prea avem timp. Ne mai ajuta mamele noastre." Programul de "lucru" consta in pregatirea teoretica si simularea unor exercitii aviatice diverse: raiduri, interceptari, atacuri, escorta, acrobatie.
Matinal militar
Tinerele vorbesc calm, uneori afiseaza un aer de detasare fata de lucrurile pe care le povestesc. Pana si inceputurile li se par firesti: "Totul s-a nascut din curiozitate. Aveam un amic in liceu care urma cursuri de parasutism. Auzind lucrurile povestite de el, m-am inscris si eu la un aeroclub. Mi-aduc aminte ca eram minora, iar tata nu a vrut sa imi semneze o hartie cum ca e de acord cu ceea ce faceam eu aici. Dar l-am santajat. I-am spus ca nu o sa mai invat pentru bacalaureat si, in final, a cedat. Asa s-a nascut pasiunea pentru zbor. Apoi, prin clasa a XI-a, parintii mei doreau sa devin economista sau sa merg la Medicina, dar mie mi s-a parut ca aceste meserii nu ma prind. Dupa ce le-am zis ca vreau sa merg la aviatie, bunicii mei nu au mai vorbit cu mine o perioada. Apoi, toata familia s-a obisnuit", spune Nicoleta amuzata. "Eu, cand eram in clasa a VIII-a, am vrut sa ma fac stewardesa. Norocul meu ca in anul acela nu au fost locuri. Nu regret deloc. Altfel, nu as fi aflat niciodata ce as fi pierdut", o completeaza Alexandra.
Cea mai mica, Simona – care va absolvi curand – are zece colegi de grupa, toti baieti, dar spune ca acest lucru nu o deranjeaza. "Daca vreau sa evit tot felul de intrebari din partea baietilor, nu le spun ca sunt pilot, spun ca sunt manager." Zambeste mereu si vorbeste cu pasiune despre zbor. Locuieste in baza aeriana si spune ca nu are impresia ca face lucruri iesite din comun. "Trezirea e la 7 dimineata, masa peste o jumatate de ora, iar la 8 sunt la sala de pregatire teoretica. In zilele in care nu am zboruri, la ora 15 sunt libera. Daca pilotez, ziua de studiu se termina la 18, poate la 20."
Emisiunea lui Maruta, "Air Crash Investigators" si filme de razboi
Fetele nu considera ca sacrificiile facute pentru a ajunge aici au fost prea mari: "Ne-am adaptat mai greu la sistemul militar pentru ca veneam dintr-un alt mediu si nu aveam idee ce inseamna sistemul cazon. Nu iti dadeau drumul cand aveai nevoie sa te duci acasa, la prieteni", spune Nicoleta. "Din punctul nostru de vedere, nu este o meserie doar pentru barbati. Din punctul lor de vedere, poate ca da. Unii au fost invatati doar cu barbati la mansa si a fost o noutate atunci cand am aparut noi la Academia fortelor aeriene. Ne-am lovit de anumite prejudecati", zice Alexandra.
Dupa cateva minute in care fetele au vorbit disciplinat, pe rand, ca in armata, atmosfera s-a destins, iar discutia s-a animat brusc. Tinerele se completau reciproc, izbucneau in ras atunci cand povesteau diverse intamplari, cadeau de acord pentru o clipa asupra unui lucru, prindeau o idee in zbor, o abandonau pentru a trece cu rapiditate la un alt subiect. "In timpul liber facem ceea ce fac toti oamenii. Eu ma uit mai putin la televizor, citesc", spune Simona. Nicoletei ii place "Happy Hour", emisiunea lui Maruta, pentru ca este vesela. Alexandra este interesata de emisiunea "Air Crash Investigators" (serie de documentare despre catastrofe aviatice) de pe Discovery Channel: "Uneori nu iti vine sa crezi ca printr-o singura decizie se pot intampla lucruri atat de grave. Ma mai uit si la filme de razboi. Imi dau seama ca ceea ce fac eroii pe ecran cu avioane de lupta nu se poate realiza in realitate, oricat de performant e avionul". "Viata bate filmul", o completeaza colega ei de an zambind.
Aurel Vlaicu, un secol de existenta
Scoala de aplicatie pentru fortele aeriene "Aurel Vlaicu" este cea mai veche din tara, spune Adriean Geana, loctiitorul comandantului grupului de zbor. "Din 1913, in timp, s-au format aici un numar impresionant de piloti. Din momentul in care s-au deschis portile si pentru fete, acestea au fost tratate la fel ca baietii.
Nu se face nici o diferenta. La vara, scoala de la Boboc va mai primi alte cinci fete care vor absolvi Academia Fortelor Aeriene din Brasov."
Prima scoala militara de pilotaj a fost infiintata pe 1 aprilie 1912 sub conducerea maiorului Ion Macri, fiind cea de-a doua din lume, dupa cea din Marea Britanie. In 1953, scoala militara de aviatie de la Tecuci a primit numele de scoala de Ofiteri de Aviatie "Aurel Vlaicu". Cinci ani mai tarziu, si-a mutat sediul pe aerodromul Boboc – Buzau. Incepand cu 1997, Institutul Militar de Aviatie "Aurel Vlaicu" s-a transformat in scoala de Aplicatie pentru Aviatie "Aurel Vlaicu".
"De sus, lumea se vede mica"
un avion cu reactie zboara cu peste 350 de kilometri pe ora, la o altitudine de 3 sau 4.000 de metri. "De sus, lumea se vede mica. Unele orase sunt foarte frumoase vazute de la inaltime, au culori interesante. Mizeria de zi cu zi dispare", spune Nicoleta, care crede ca pentru un pilot experienta zborurilor comerciale este una deosebita: "Cand zbor ca pasager, simt daca urcarea, coborarea, impactul la aerizare au fost corect realizate. Te gandesti cum ai fi facut tu daca erai in locul pilotului. Responsabilitatea lor este mult mai mare". In orice caz, diferenta dintre cele doua tipuri de avioane este uriasa, iar fetele sunt nevoite sa se limiteze la cele militare.
Dupa o ora de discutii, mi-am dat seama ca venisem de la Bucuresti inarmat cu o serie de clisee pe care le-am adunat de la televizor, din presa sau carti. si in jurul lor mi-am construit o imagine falsa despre aceste fete si despre o meserie pe care multi o considera potrivita doar pentru barbati. "Nu am nici o superstitie cand urc in avion. In aceasta meserie nu este loc de asa ceva", spune fara zambet Alexandra. "Nu citesc horoscopul", zice Simona. "Peste cinci ani ma vad tot in meseria asta. Poate pana atunci vom avea avioane supersonice si voi ajunge la specializare peste hotare. Poate voi deveni instructor sau voi zbura in teatre de razboi", explica Nicoleta.
