Procurorul general acuza minarea cu greseli a dosarului "Mineriada ’90"
Ion Iliescu a fost scos de sub urmarirea penala in dosarul mineriadei din iunie 1990 de catre procurorul general Laura Kovesi. Ea sustine ca a fost obligata sa adopte aceasta solutie deoarece generalul Dan Voinea nu a facut ancheta cu respectarea legilor. De asemenea, Kovesi a solicitat CSM declansarea unui control la Parchetele Militare si pedepsirea lui Voinea.
Demersurile procurorului general Kovesi contureaza o realitate uluitoare: generalul Voinea, cel care a trimis in judecata importanti generali si ministri, considerat a fi singurul magistrat care a avut curajul sa-l infrunte pe Ion Iliescu, l-a ajutat de fapt pe acesta – din incompetenta sau premeditat – sa evite inculparea intr-un dosar care i-ar fi putut aduce condamnarea la inchisoare. Generalul Voinea se apara sustinand ca nu a incalcat legea si ca Ion Iliescu este cel care a tergiversat dosarul.
Procurorul general al Romaniei, Laura Codruta Kovesi, a hotarat sa confirme scoaterea de sub urmarirea penala a lui Ion Iliescu in dosarul mineriadei din iunie 1990, motivand ca generalul Dan Voinea, adjunctul Sectiei Parchetelor Militare (SPM), nu numai ca nu a facut corect ancheta penala, dar nici nu ar fi avut dreptul sa il ancheteze si sa-l puna sub invinuire pe Ion Iliescu. De asemenea, Kovesi a anuntat ca a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii pentru efectuarea unui control de fond la SPM si ca, in functie de constatarile CSM, Voinea ar putea fi sanctionat inclusiv cu indepartarea din magistratura. Kovesi a mai sustinut ca ancheta va continua, dar nu a exclus nici interventia termenului de prescriptie, care ar obliga la inchiderea dosarelor. Anuntul a fost facut ieri, intr-o conferinta de presa la care generalul Voinea nu a fost invitat. Procurorul general a refuzat, insa, sa spuna de ce nu l-a invitat si pe Voinea pentru a-si expune punctul de vedere.
In primul dosar, Iliescu nu era invinuit
Anchetele pentru mineriada din iunie 1990 au inceput in 1997, cand generalul Voinea a fost detasat pe postul de sef al Sectiei Parchetelor Militare (SPM). Pana in anul 2000, SPM a trimis in judecata mai multe dosare ale revolutiei (unde s-au dat sentinte definitive de condamnare), precum si un dosar al mineriadei, avandu-l ca inculpat principal pe Mihai Chitac, fost ministru de Interne, care in noaptea de 13 spre 14 iunie 1990 a dat ordinul de deschidere a focului impotriva celor aflati pe strazile Capitalei, in dreptului Ministerului de Interne. Din acest dosar, SPM a facut o disjungere (separare) pentru continuarea cercetarilor cu privire la vatamarile si arestarile ilegale facute in zilele de 14 si 15 iunie 1990. In perioada 1997-2000, Iliescu nu a figurat ca invinuit.
Dosarele au fost oprite, din nou, in timpul guvernarii PSD
Dupa 2001, Voinea a fost debarcat de la conducerea SPM si i s-au luat dosarele. In 2003, dosarul mineriadei (cu invinuitul Chitac), care era in stare de judecata la instanta suprema, a fost retrimis la Parchet pentru completarea cercetarilor. Generalul Samoila Joarza, pe atunci sef la SPM, a repartizat acel dosar procurorului militar Manta, care in septembrie 2005 a dat solutia de scoatere de sub urmarire penala pentru toti invinuitii, solutie pe care generalul Voinea a desfiintat-o in octombrie 2006, in urma unor plangeri ale victimelor mineriadei.
Voinea a deschis trei dosare pentru mineriada
In prezent exista trei dosare ale mineriadei din 13-15 iunie 1990: un dosar, avandu-l ca invinuit principal pe Mihai Chitac, care este in faza de judecata la Inalta Curte de Casatie si Justitie (si unde, ieri, avocatii au cerut restituirea pe vicii de procedura), un dosar cu Ion Iliescu, in care procurorul general a dispus acum scoaterea de sub invinuire, precum si un dosar cu evenimentele petrecute in unitatile militare de la Baneasa si Magurele, unde au fost duse circa 1.000 de persoane arestate ilegal, dosar care se afla la SPM.
Crimele de la mineriada, inchise pana in 1996
Un amanunt important:
pana in anul 1997, anchetele pentru impuscarea unor persoane in noaptea de 13-14 iunie 1990 (noaptea dinaintea descinderii minerilor) au fost coordonate de Parchetul Tribunalului Bucuresti, care a clasat dosarele. In acea perioada, la Parchetul Tribunalului au lucrat doi dintre procurorii care, acum, din pozitia avansata de magistrati la Parchetul General, au propus scoaterea de sub urmarire penala a lui Ion Iliescu din motive procedurale. Este vorba despre procurorul Iuliu Molcut si de seful acestuia, Marius Iacob.