-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialCod galben pentru Italia

Cod galben pentru Italia

Relatiile dintre Romania si Italia devin, pe zi ce trece, mai tensionate. Pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe din Romania, Italia a fost trecuta, alaturi de tari precum Iran, Mexic sau Costa Rica, in randul celor care prezinta riscuri de calatorie pentru romani. Asta in conditiile in care nici un stat membru UE nu a nominalizat Romania pe lista de avertizari. Oficialii MAE sustin ca e vorba doar de un text informativ privind noul decret italian de expulzare a strainilor dubiosi, dar pentru diplomati si analisti, initiativa MAE pare o noua gafa marca Cioroianu. La cateva ore de la atribuirea de catre MAE a codului galben pentru Italia, editia electronica a unui ziar din Peninsula, "Il Secolo XIX", publica un material in care Romania este acuzata ca ar gazdui tabere de antrenament Al Qaeda. Interceptarea convorbirilor unor suspecti de terorism a dezvaluit ca acestia s-ar fi stabilit si antrenat la Galati inainte de a ajunge in Italia. Autoritatile romane si SRI sustin ca astfel de tabere nu exista, iar date despre suspectii retinuti in Italia au fost oferite chiar de la Bucuresti.

 

Daca in Bulgaria exista riscul sa fii atacat de echipaje de politie false, in Iran sa fii taxat cu 30 de euro pe zi pentru prezenta neautorizata, in Costa Rica sa ti se ceara sa fii vaccinat contra febrei galbene sau in Mexic sa fii luat pe sus de vreun uragan, in Italia exista riscul sa fii expulzat daca esti roman. Aceasta ar putea reiesi citind pe pagina de internet a MAE rubrica de avertismente de calatorie, de unde cetatenii romani pot afla tarile in care exista riscuri de calatorie. Marcate cu galben, deci nu atat de riscante precum cele rosii – Afganistan, Irak, Columbia sau Somalia –, sunt state ca Bulgaria, Iran, Costa Rica sau Mexic. Incepand cu saptamana trecuta, Italia a fost adaugata pe aceasta lista. MAE prezinta noul decret italian in materie de indepartare a unor cetateni straini, din necesitati de siguranta publica, precum si modurile in care romanii pot contesta juridic o astfel de decizie. Riscul unei calatorii in Italia pentru un roman de rand nu este precizat explicit nicaieri.

Fostul ministru de Externe Mihai Razvan Ungureanu arata ca acest sistem de avertismente de calatorie, desi folosit de toate statele europene, se adreseaza in special turistilor care pleaca in alte tari unde securitatea personala le-ar putea fi pusa in pericol. "Ma indoiesc ca turismul catre Italia ar avea acum de suferit. Italia este membra a UE si ma indoiesc ca ar avea ce cauta pe lista de atentionari a MAE", ne-a declarat Ungureanu. Purtatorul de cuvant al MAE, Ilie Banica, a incercat o explicatie oficiala: "Este o atentionare cu caracter strict informativ. In planul pe care Guvernul l-a trasat MAE se afla si masura de a populariza acest decret in randul cetatenilor romani care traiesc in Italia".

Masura este considerata daca nu o noua gafa marca Adrian Cioroianu, asa cum crede senatorul PSD Cristian Diaconescu, atunci macar o masura pripita, cum o caracterizeaza Iulian Fota, directorul Colegiului National de Aparare. "Este o aberatie si din punct de vedere consular, si diplomatic. Un semnal prost pentru Italia, care nu este o zona de risc pentru cetatenii romani. Nu exista nici un stat UE care sa aiba Romania pe lista de avertizari, ceea ce confirma inca o data incapacitatea MAE de a gestiona o relatie bilaterala", spune Cristian Diaconescu, membru in Comisia de Politica Externa a Senatului.
"Este pripit. Procedura de a-ti informa cetatenii in legatura cu riscurile calatoriei in strainatate se practica pentru tarile instabile, nedezvoltate sau unde s-au inregistrat abuzuri ale autoritatilor impotriva strainilor. Or, sa pui Italia pe o astfel de lista…", este uimit Iulian Fota, care crede ca efectul acestei masuri va fi greu de reparat din punct de vedere diplomatic.

 

SIE avertizeaza, italienii nu dramatizeaza

Decretul italian asupra caruia avertizeaza MAE este o problema care "poate fi infruntata cu seninatate si fara dramatism", impreuna cu asociatiile minoritatilor, a declarat prefectul de Torino, Goffredo Sottile, citat de Mediafax, in intalnirea pe care a avut-o luni cu ministrul roman al Justitiei, Tudor Chiuariu. In opinia sa, noua lege este un instrument eficace si important pentru Italia, care "va fi folosit cu determinarea necesara si cu echilibrul necesar". Din regiunea Torino, au fost extradati doi cetateni romani. In intalnirea respectiva, a fost accentuat faptul ca decretul ii afecteaza in special pe cetatenii straini care nu respecta legea sau au antecedente penale.
Totodata, potrivit Comisiei de control al SIE din Parlament, Serviciul de Informatii Externe a semnalat cresterea ostilitatii italienilor fata de implicarea romanilor in infractiuni pe teritoriul italian si posibilitatea sa apara incidente de genul celor petrecute in ultima vreme in Italia.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă