Tehnologia Home Theater a reusit sa doboare granitele fixe ale locuintelor, in care a intrat de doar cativa ani, spre deliciul consumatorilor din toata lumea. Ea patrunde acum si in universul mobil, devenind astfel un bun de consum la purtator.
pentru cunoscatori, patru difuzoare Harman Kardon (2 x bass reflex si 2 x tweeter) si un subwoofer, impreuna cu tehnologia Dolby Home Theater – inseamna solutii profesionale ce pot oferi o experienta audio asemanatoare celei din sala de cinematograf sau de concerte. Daca la acestea se adauga un ecran WUXGA de 17 inch capabil sa redea rezolutii de 1080p/1080i – standarde ce definesc plasmele sau LCD-urile de inalta definitie – este cat se poate de clar ca vorbim despre un sistem Home Theatre "la cheie", de cea mai inalta calitate. Dar fix! Pana acum, insa. Mai departe, acesta poate fi cat se poate de mobil, multumita ideii Toshiba de a ingloba toata aceasta tehnologie intr-un laptop de 4,4 kg.
Numit Qosmio G40, acesta este notebook-ul conceput special pentru divertisment, avand puterea sa ofere o experienta de 4-in-1 (imagine, sunet, functionalitate si conectivitate) fara precedent. In acest sens, noul produs incorporeaza si un TV tuner, alaturi de unitatea optica de tip DVD de inalta definitie (HD DVD-R), cu ajutorul careia se pot inscriptiona pana la 30 GB de date pe un singur disc HD DV la o rezolutie de sase ori mai buna decat cea a unui format DVD standard.
In plus, laptop-ul utilizeaza un amplificator digital de 1 bit, pentru sunet clar, iar interfata SP/Dif asigura utilizatorilor o experienta surround pe 7.1 canale atunci cand notebook-ul este conectat la un amplificator digital extern. Qosmio se remarca si prin sistemul de conectivitate de ultima generatie asigurat de interfata HDMI de 1,3 (High Definition Multimedia Interface) – standard care asigura sincronizarea dintre imagine si sunet si face posibila redarea sunetului in acelasi timp cu derularea imaginilor.
Noul produs este deja disponibil si in Romania, la preturi cuprinse intre 2.600 si 2.700 de euro, cu tot cu TVA. Toata aceasta tehnologie are si un suport pe masura, laptop-ul avand un procesor Intel Core 2 Duo la 2,4 GHz, memorie RAM standard de 2048 (2 x 1024) MB, capacitate de stocare de 2 x 200 GB la 4200 de rotatii pe minut si placa video NVidia GeForce Go 8600 M GT cu 512 MB dedicati. In fine, pentru un plus de securitate si usurinta in utilizare, Qosmio G40 dispune de un "fingerprint reader" (cititor de amprenta digitala) si este dotat cu sistem de operare Microsoft Windows Vista, versiunea Ultimate – preferata pentru divertisment.