Printesa Diana este comemorata azi, la zece ani de la tragicul accident in care a murit impreuna cu Dodi al-Fayed, printr-un serviciu religios oficiat la Capela Garzilor de langa Palatul Buckingham si prin alte ceremonii neoficiale.
Mesa de comemorare a celei pe care fostul premier britanic Tony Blair a supranumit-o "printesa poporului" a inceput ieri, la ora 11.00 (ora locala), la Capela Garzilor de langa Palatul Buckingham, in prezenta reginei Elisabeta a II-a, a fostului sot al Dianei, printul Charles de Wales, mostenitorul Coroanei britanice, si a celor doi fii ai cuplului, printul William (24 de ani, al treilea in linia dinastica) si printul Harry (22 de ani), cei doi frati spunand si cateva cuvinte in amintirea mamei lor.
Printre cei 500 de invitati s-au aflat fratele printesei, contele Spencer, si surorile acesteia, cantaretul Elton John, fotograful Mario Testino si regizorul Richard Attenborough. Nu au lipsit nici actualul premier, Gordon Brown, si predecesorii sai, Tony Blair si John Major.
Actuala sotie a printului Charles, Camilla, ducesa de Cornwall, s-a hotarat sa nu participe la ceremonie, in urma reactiei vehemente a admiratorilor Dianei, care nu ii pot ierta ca a fost "a treia persoana" in casnicia acesteia cu Charles. Anuntandu-si decizia de a nu lua parte la ceremonie, Camilla a tinut sa aminteasca faptul ca a fost invitata chiar de cei doi fii ai Dianei, carora le-a multumit.
Serviciul religios a fost transmis in direct de BBC si ITV, dar langa capela sau in alte puncte din Londra nu au fost instalate ecrane-gigant pe care sa se poata urmari ceremonia.
Domeniul Althorp (in centrul Angliei) al familiei Spencer, unde se afla mormantul printesei si un memorial ("Fantana Linistii"), a fost deschis ieri, gratuit, toata ziua.
Tatal lui Dodi al-Fayed, Mohammed Al-Fayed, a organizat pastrarea a doua minute de reculegere la magazinul Harrod’s, din Londra, al carui proprietar este, unde se afla si un memorial (kitsch, spun multi) dedicat cuplului Diana-Dodi.
La fel ca in zilele ce au urmat mortii Dianei, admiratorii acesteia au adus flori si lumanari la fosta ei resedinta, Palatul Kensington.
Un destin tragic
Mii de oameni adunati pe strazile Londrei si milioane de telespectatori din intreaga lume au urmarit, la 29 iulie 1981, casatoria mostenitorului tronului britanic, printul Charles de Wales, cu Diana Spencer, o tanara de 20 de ani, ce isi ascundea timiditatea si emotia in spatele unui zambet larg si cald, care avea sa devina in cativa ani "marca" "Printesei Inimilor".
Acesta a fost primul act din drama urmarita cu aviditate si sfarsita tragic a unui cuplu princiar care nu a reusit sa reziste presiunilor si constrangerilor impuse de o traditie seculara imbinata cu o curiozitate a publicului dusa pana la indiscretie.
Romantismul si stilul de viata al Dianei nu si-au gasit ecou in personalitatea mai rigida si sobra a sotului ei, cu 13 ani mai in varsta, si cu atat mai putin in traditionalismul familiei regale britanice, astfel incat, desi au avut doi fii, cei doi soti s-au instrainat, printul Charles revenind la marea sa iubire (de la care unii sustin ca nu plecase niciodata!), Camilla Parker-Bowles, iar Diana cautandu-si consolarea in aventuri cu personaje mult sub nivelul ei, intre care capitanul de cavalerie James Hewitt, care a vandut toate detaliile legaturii.
In 1992, "zidul tacerii" impus de Palatul Buckingham este zguduit de publicarea cartii "Diana, adevarata ei poveste", in care sunt relatate toate crizele prin care a trecut cuplul princiar. Trei ani mai tarziu, intr-un interviu televizat, Diana a vorbit deschis despre lupta sa cu depresia, anorexia, tentativele de sinucidere.
La 10 decembrie 1992, in Parlament se anunta divortul cuplului princiar, care este pronuntat la 28 august 1996. Diana isi pierde titlul de alteta regala, dar obtine un aranjament financiar avantajos. Dupa divort, ea isi intensifica activitatea caritabila, neezitand sa imbratiseze bolnavi de SIDA sau sa intre intr-un camp minat, in Angola, in 1997, impulsionand astfel semnarea Tratatului de la Ottawa de interzicere a minelor antipersonal. Actiunile ei umanitare ii aduc supranumele de "Printesa Inimilor", intarind simpatia de care se bucura in intreaga lume.
Dupa moartea sa, la doar 36 de ani, a fost creata organizatia "Fondurile pentru memoria Dianei", care, in noua ani, a strans aproape 110 milioane de euro, suma donata catre 350 de organizatii din lume.
Criza care a modernizat familia regala
Moartea printesei Diana a aruncat familia regala britanica intr-una dintre cele mai grave crize din istoria sa, fortand-o sa isi schimbe total modul in care interactioneaza cu supusii sai si silind-o sa constientizeze ca trebuie sa raspunda asteptarilor si intrebarilor acestora, este de parere Max Clifford, patronul unei agentii celebre de PR. "Ma indoiesc ca regina (Elisabeta a II-a) si-a schimbat modul de viata, dar stie acum ce impresie trebuie sa faca si aceasta conteaza in relatii publice", a declarat Clifford pentru AFP.
Cu totul altfel au stat lucrurile in urma cu zece ani, imediat dupa moartea Dianei. In timp ce poporul inlacrimat depunea sute de mii de buchete de flori si lumanari la Palatul Kensington, regina si fiii ei au ramas inchisi, departe de ochii publicului, la castelul Balmoral din Scotia. "Unde este regina?", a titrat atunci cotidianul de mare tiraj "The Sun", facandu-se ecoul nedumeririi, chiar indignarii supusilor Majestatii Sale. Tabara republicana a luat avant, intensificandu-si apelurile la inlaturarea monarhiei. Proaspat ales, premierul laburist Tony Blair i-a adus imediat un omagiu emotionant "printesei poporului", dar regina Elisabeta a II-a a pastrat tacerea pana in ajunul funeraliilor, cand a tinut o scurta alocutiune televizata care, fiind extrem de bine scrisa, a reusit sa mai tempereze animozitatea impotriva familiei regale. "Dupa moartea Dianei, in mod subtil, la Buckingham s-a creat un consens asupra ideii ca lucrurile trebuie sa se schimbe, (…) fara sa se vorbeasca prea mult", si-a amintit o fosta secretara particulara a reginei Elisabeta a II-a, intr-un interviu. Discret, a fost lansata o campanie de PR pentru a arata o imagine mai "umana" a familiei regale si in special a suveranei, care s-a lasat vazuta in ipostaze neoficiale, vizitand un pub, un McDonald’s, un templu hindus. La sarbatorirea a 50 de ani de domnie, ea a acceptat organizarea unui concert pop in parcul Palatului Buckingham. Discursul sau de Craciun a inceput sa fie retransmis pe internet si sa abordeze subiecte mai apropiate de preocuparile contemporane. Acum institutia monarhica pare solida, regina Elisabeta a II-a este mai respectata ca oricand, iar fostul sot al Dianei, printul Charles, a reusit sa faca acceptata ideea casatoriei lui cu marea sa iubire, Camilla, intrata in constiinta publicului sub auspicii extrem de nefericite si cu porecla "rottweilerul" data de Diana.
"Marea speranta" a casei regale britanice este fiul cel mai mare al Dianei si al lui Charles, printul William, care se bucura de multa simpatie si a reusit, pana la 25 de ani, sa isi mentina o imagine nepatata.
Teoria conspiratiei
In pofida concluziilor anchetelor oficiale din Marea Britanie si din Franta, teoriile conspiratiilor legate de moartea printesei Diana si a iubitului ei, Dodi al-Fayed, prolifereaza. De la un complot al serviciilor secrete la o crima comandata de grupuri de interese industriale si financiare nici un suspect nu este exclus.
Teoria unui asasinat in care ar fi implicate serviciile secrete britanice este sustinuta de Mohammed al-Fayed, tatal lui Dodi, nemultumit de concluziile investigatiilor oficiale. El sustine ca Diana nu doar urma sa isi anunte logodna cu Dodi, ci era chiar insarcinata cu acesta, drept care s-a luat decizia sa fie omorata, fiind de neconceput ca viitorul suveran britanic sa aiba un frate vitreg musulman. Henri Paul, soferul masinii in care se aflau Diana si Dodi, si bodyguardul Trevor Rees-Jones au fost, pe rand, considerati executanti ai celor care au comandat crima. In complot ar fi fost implicate serviciile secrete britanice, franceze si israeliene.
O alta teorie a conspiratiei sustine ca Diana a fost omorata de puternicele concerne din industria militara, afectate de angajamentele publice impotriva razboiului ale acesteia, in special de campania sa impotriva minelor antipersonal.
