6.5 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSportGeoana isi duce echipa la manastire

Geoana isi duce echipa la manastire

"Retragerea strategica" a sefilor PSD la Bran a inceput luni seara la sprit, a continuat ieri cu alcatuirea Guvernului social-democrat si se termina astazi la manastire.

Luni, Geoana nu avea nici cel mai mic gand de guvernare. Desi fusese fortat, vineri, la Mamaia, de baroni sa rupa relatia cu Tariceanu si anuntase duminica, intr-un interviu, ca "PSD si PNL nu mai au acelasi drum", pe drumul spre Bran, gandurile razboinice la adresa liberalilor se mai evaporasera. Mai ales ca Ion Iliescu intervenise pe parcursul zilei in favoarea Guvernului Tariceanu si a ramanerii PSD in opozitie. La Bran insa, inainte de sosirea lui Geoana, Grupul de la Cluj facuse deja planul pentru demiterea lui Tariceanu. Cu toata supararea lui, chiar si Ioan Rus venise de la Cluj sa puna umarul la rasturnarea situatiei. Varful de lance a fost insa Ilie Sarbu. "Nu plecam de aici pana nu se ia o decizie! Ori alba, ori neagra! Intram la guvernare! Daca aveam ministri in Guvern, urcam la 30% in sondaje! Daca nici maine nu se ia nici o decizie, noi plecam", spunea vicepresedintele Sarbu pe terasa de la Bran, socrul lui Victor Ponta. Pe acelasi scaun pe care a stat Ilie Sarbu s-a asezat cateva minute mai tarziu Mircea Geoana, euforic dupa o vizita electorala la Zarnesti. "Ce guvernare, mai?", a intrebat el, turnandu-si un pahar de vin. "Pai, Ilie Sarbu a spus ca formati Guvernul. La Agricultura il numiti pe Valeriu Steriu." "Cine e Steriu? Ilie vrea sa-i rupem picioarele?", s-a amuzat Geoana. Mai tarziu, spre miezul noptii, intrarea la guvernare a fost dezbatuta fara el, la o masa separata, de Hrebenciuc, Ilie Sarbu, Liviu Dragnea si Victor Ponta. La masa lui Geoana se tragea cu urechea. Aici, Sarbu, Ponta si Dragnea ii expuneau lui Hrebenciuc argumentele proguvernare. "Ma, Viorele, i-am zis, ma, cand m-am dus cu Nica la Remes, sa vorbim de cupoanele pentru agricultori: «Nu scrie, ma, pe ele ca sunt de la Guvern, ca PSD a cerut subventiile alea, nu a fost ideea voastra!». Dar el a scris Guvernul Tariceanu pe cupoane, si-au batut joc de noi! Daca noi eram in Guvern, oamenii stiau ca PSD le-a marit pensiile, nu Tariceanu, care le trimite scrisori", s-a indignat Ilie Sarbu. "Pai, poate sa le trimita si Geoana scrisori", a replicat Hrebenciuc. "Nu poate, ma, sa le trimita Geoana, ca daca nu scrie pe ele prim-ministru n-au nici un efect", a continuat Sarbu.
In cele din urma, Hrebenciuc a marsat la idee si s-a trecut la impartirea sarcinilor: cine ii cere lui Geoana sa depuna motiune de cenzura. "Liviu, ii zici tu?", l-a intrebat Ponta pe Liviu Dragnea. "Lasati ca ii zic eu, am venit hotarat", s-a sacrificat tot Ilie Sarbu.

 

Exorcizare
Retragerea strategica a PSD in munti se incheie astazi cu o sedinta de "exorcizare" a social-democratilor. Mircea Geoana ii duce pe liderii PSD la manastirea din Sambata de Sus, sa participe la slujba de Sf. Maria si sa se roage la Cel de Sus pentru intrarea la guvernare.

Cele mai citite

Riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de mare pentru Coreea de Nord, spune Kim Jong Un. Acuzații la adresa SUA

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a acuzat Statele Unite de amplificarea tensiunilor, afirmând că riscul unui război nuclear nu a fost niciodată atât de...

Sepsi – Gloria Buzău 2-0. VIDEO REZUMAT

Sepsi - Gloria Buzău 2-0. Covăsnenii au învins buzoineii vineri seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 17-a a Superligii de fotbal. https://www.youtube.com/watch?v=lUb2CFjNxuI Sepsi...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...
Ultima oră
Pe aceeași temă