4.3 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăZig ZagMinistrul Educației va da un ordin prin care se va reglementa câte...

Ministrul Educației va da un ordin prin care se va reglementa câte ore trebuie să se lucreze, acasă, pentru teme. Mircea Dumitru: Profesorii trebuie să înţeleagă că există o limită de tolerabilitate din partea elevilor

Ministerul Educației, Mircea Dumitru, a declarat, joi, că va da un ordin prin care să reglementeze câte ore trebuie să lucreze acasă un elev pentru teme. Dumitru a mai precizat faptul că la clasa zero nu se dau teme pentru acasă, iar, la clasele I-IV, durata de efectuare a temelor nu trebuie să depăşească o oră, în timp ce, pentru gimnaziu, timpul alocat temelor va fi de maximum două ore, scrie News.ro.

„Luni voi semna un ordin de ministru prin care reglementăm câte ore poate şi trebuie să lucreze o elevă sau un elev în afara şcolii, pentru temele şcolii. În momentul de faţă, noi am lăsat lucrurile la rezonabilitatea profesorilor, dar ceea ce se întâmplă este că vacanţele de vară se transformă într-un fel de competiţie, de concurs, câte sute sau mii de probleme să rezolvăm. Să lăsăm deoparte ipocrizia. Noi, oamenii maturi aşteptăm vara ca să ne relaxăm, să ne odihnim, iar o elevă sau un elev care are şapte, opt, nouă ani, 11 ani, trebuie să lucreze încontinuu în aşa fel încât în septembrie, când ajunge la şcoală, să nu o supere pe doamna învăţătoare sau pe doamna dirigintă şi să vină cu caietul de teme făcute, iar, dacă nu le-a făcut, eventual, să mai primească şi o notă proastă sau un caificativ prost”, a declarat Mircea Dumitru.

Dumitru a adăugat că pentru învăţământul primar timpul alocat temelor nu trebuie să depăşească o oră, iar pentru învăţământul gimnazial creşte, gradual, la două ore. Ministrul Educaţiei a mai spus că, la nivel de liceu, timpul de efectuare a temelor va creşte, fără a preciza o cifră.

„Pentru liceu, sigur, trebuie să fie ceva mai mare, pentru că deja la liceu trebuie să te pregăteşti pentru ce urmează şi ai nevoie de mai mult timp”, a spus Mircea Dumitru.

El a explicat că profesorii trebuie să înţeleagă că există o limită de tolerabilitate din partea elevilor.

„Este o obligaţie pe care trebuie să o coreleze fiecare dascăl, fiecare profesor, fiecare educator, cu ceea ce gândeşte că este cuantumul de rezolvare a unei probeleme sau a unei sarcini. Sigur că e o chestiune care trebuie după aceea rafinată într-un mod mai subtil de către fiecare dintre profesorii noştri, dar trebuie sa se gandească… este un prag, o limită de tolerabilitate pentru un elev, o elevă care se află la o vârstă fragedă şi care nu poate, nu are capacitatea psihologică şi biologică să se concentreze intelectual asupra unei astel de sarcini după ce a stat un număr foarte mare de ore la şcoală”, a adăugat ministrul Educaţiei.

 

 

Cele mai citite

Donald Trump spune că va dura 100 de ani pentru a reconstrui orașele ucrainene

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că va dura 100 de ani pentru a reconstrui orașele din Ucraina distruse în timpul războiului....

Israelul amenințat de o rachetă lansată din Yemen

Armata israeliană a anunţat luni că în centrul ţării au sunat sirene de avertizare după lansarea unei rachete din Yemen, care a fost interceptată...

Casa Albă: Dronele misterioase ce zboară în SUA „funcţionează legal şi într-o manieră autorizată”

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a asigurat luni, referitor la dronele şi aparatele zburătoare observate în nord-estul Statelor Unite, că "toate funcţionează...
Ultima oră
Pe aceeași temă