Mi-a plăcut mult un basm citit în copilărie, despre un tânăr fiu de împărat care voia să se căsătorească musai cu cea mai frumoasă soție din lume. Pentru că nu fost mulțumit de nicio pretendentă, l-a chemat pe vrăjitorul regatului și i-a cerut să îi creeze cea mai frumoasă femeie din părțile cele mai bune ale pretendentelor. Părul uneia, ochii alteia… La final, ceea ce ar fi trebuit să fie femeia ideală era o ființă urâtă, un amestec bizar care nu îndeplinea nici pe departe criteriile estetice ale prințului. Morala este simplă: perfecțiunea nu există, trebuie să învățăm să acceptăm defectele.
Mă gândesc uneori la acest basm când trebuie să votez. Caut, ca fiul de împărat, cel mai bun candidat din lume. Studiez atent oferta, de multe ori resping pe loc anumiți indivizi, alții au evidente bile albe. Desigur, însă, politicianul ideal nu există. Mi-ar fi plăcut ca un vrăjitor să ia calitățile a jumătate de duzină dintre ei, dar basmele trebuie să rămână basme. În viața reală, alegem din ce ni se oferă.
Sunt convins că noi toți ar trebui să facem un lucru: să nu căutăm candidatul ideal și să ne mulțumim cu cel cu cele mai puține defecte din listele pe care le vom avea în față. Știu însă clar că trebuie să tăiem din opțiunile noastre politicienii care au probleme în justiție. Mi-a spus recent un parlamentar din partidul lui Tăriceanu că, pentru ei, legile statului sunt atât de importante încât prezumția de nevinovăție se aplică tuturor și, prin urmare, și cei condamnați în primă instanță sau chiar cei care au făcut închisoare pot candida liniștiți (și o fac) pe listele partidului, dacă legea nu le interzice. Refuz să cred însă că un partid nu poate numi pe cineva care nu este cercetat/urmărit penal sau care, mai mult, a fost condamnat. Pentru mine, acesta va fi primul criteriu, pentru că un astfel de om va face, probabil, totul pentru a-și scăpa pielea, chiar dacă asta ar însemna că ne ducă înapoi în timpurile când unii dintre noi erau intangibili în fața legii.
Voi fi atent și la parlamentarii actuali care sunt pe liste. Deși mulți dintre ei și-au încasat indemnizațiile fără să fi făcut mai nimic pentru alegători, mai vor patru ani. Nu au explicat nici înainte de ce au dormit patru ani pe banii noștri, cel mai probabil nu o vor face nici de acum înainte. La fel de atent voi fi și la cei care au schimbat partidele atât de mult și de repede încât, dacă i-ai fi trezit brusc din somn, sigur nu și-ar fi adus aminte la care din ele au adeziunea. Îi voi elimina și pe cei care ne fac să ne temem că România este condusă de străini, care fac din ”românism” un atu. Nu pentru că ar fi o greșeală în sine aceasta, ci pentru că anatemizarea străinilor și a influențelor sale nu este numai anacronică, ci și contraproductivă. Și-au imaginat alții, mai bine decât mine, cum ar fi arătat România fără aportul imens, în toate domeniile, al străinilor. Nu ne-ar fi plăcut imaginea.
Există și liste de candidați care par, la prima vedere, digerabile. Și printre numele de acolo se ascund unele pe care eu nu le-aș fi pus, dacă aș fi putut decide. Desigur, toți avem anumite antipatii. Cum spuneam, candidatul perfect nu există, așa cum perfecțiunea nu există. În ciuda acestui fapt, sau poate tocmai de aceea, mă voi duce la vot. Mă voi duce să votez știind că poate cei pe care voi pune ștampila nu sunt cei mai buni, cei mai înțelepți, că poate printre ei s-a strecurat și un intrus. Există încă, din fericire, candidați care sunt sau susțin oameni decenți, profesioniști, performanți. Oameni care ne pot oferi cel puțin speranța unui viitor mai bun.
Dincolo de părerile fiecăruia dintre noi, subiective într-o oarecare măsură, un lucru iese în evidență foarte clar: trebuie să votăm, pentru ca Parlamentul să fie reprezentativ, nu imaginea strâmbă a unei părți mici a populației. Dacă nu aveți încă o listă preferată, alegeți-vă câteva criterii și selectați cea mai bună listă. Nu îi lăsați pe alții să vă decidă viitorul.
