Atacul sângeros comis miercuri la sediul din Paris al săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo face parte din atentatele cele mai grave care au avut loc în Europa în ultimii 20 de ani, relatează AFP, citată de Mediafax. Iată cronologia:
24 mai 2014, BELGIA: Un bărbat a deschis focul în holul de la intrarea Muzeului Evreiesc din Bruxelles, provocând moartea a patru persoane, între care un cuplu de turişti israelieni. Arestat la Marsilia, în sudul Franţei, franco-algerianul Mehdi Nemmouche, în vârstă de 29 de ani, a fost predat la sfârşitul lui iulie poliţiei belgiene, care l-a inculpat pentru "asasinat într-un context terorist" şi plasat în arest preventiv.
22 mai 2013, MAREA BRITANIE: Un soldat, Lee Rigby, în vârstă de 25 de ani, a fost ucis de doi bărbaţi în apropierea unei cazarme militare a Royal Artillery, la Woolwich, un cartier din sud-estul Londrei. Potrivit unor martori, cei doi agresori îi încurajau pe trecători să filmeze scena în timp ce îşi atacau victima strigând "Allah Akbar". Agresorii au fost arestaţi.
11-19 martie 2012, FRANŢA: Între 11 şi 15 martie, Mohamed Merah, în vârstă de 23 de ani, a ucis trei militari la Toulouse şi Montauban, apoi, la 19 martie, trei copii şi un profesor la colegiul evreiesc Ozar Hatorah din Toulouse. El a fost ucis de poliţie pe 22 martie, la capătul unui asediu de 32 de ore.
18 iulie 2012, BULGARIA: Cinci turişti au fost ucişi pe aeroportul din Burgas (est), în urma exploziei unei bombe într-un autobuz. Printre morţi s-au numărat şoferul autobuzului şi autorul atentantului. Israelul a acuzat mişcarea şiită libaneză Hazbollah de comiterea acestui atentat.
22 iulie 2011, NORVEGIA: Un extremist de dreapta, Anders Behring Breivik, a provocat explozia unei bombe în apropierea sediului Guvernului norvegian, la Oslo, un atac soldat cu opt victime, apoi a deschis focul asupra unei tabere de vară a Tinerilor Laburişti, pe Insula Utoeya, ucigând 69 de persoane, majoritatea adolescenţi. El ispăşeşte o pedeapsă de 21 de ani de închisoare, pedeapsa maximă în Norvegia, care ar putea fi prelungită atât timp cât va fi considerat periculos pentru societate.
7 iulie 2005, MAREA BRITANIE: Patru atentate sinucigaşe coordonate la oră de vârf în trei trenuri de metrou şi un autobuz din Londra au provocat moartea a 56 de persoane şi 700 de răniţi. Ele au fost revendicate de o grupare care susţinea că face parte din reţeaua teroristă Al-Qaida.
11 martie 2004, SPANIA: Aproximativ zece bombe au explodat în jurul orei locale 07.40 (08.40, ora României) la Madrid şi la periferia acestui oraş, la bordul a patru trenuri, provocând moartea a 191 de persoane şi aproape 2.000 de răniţi. Acest atentat, revendicat în numele Al-Qaida de o celulă islamistă radicală, este cel mai sângeros din Europa Occidentală de la cel de la Lockerbie (Scoţia), în 1988, comis împotriva unui avion de linie, soldat cu 270 de morţi.
11 octombrie 2002, FINLANDA: Un atentat cu bombă într-un centru comercial din Vantaa, în apropiere de Helsinki, a provocat moartea a şapte persoane, inclusiv autorul, şi peste 80 de răniţi. Atentatul a fost comis de un student în vârstă de 19 ani.
15 august 1998: Marea Britanie a fost afectată de cel mai grav carnagiu în 30 de ani de conflict în Irlanda de Nord. Un atentat cu maşină capcană la Omagh (centrul provinciei Ulster) a provocat moartea a 29 de persoane şi 220 de răniţi. Atentatul a fost revendicat de un grupuscul disident din Armata Republicană Irlandeză (IRA) care se opunea procesului de pace.
25 iulie 1995, FRANŢA: O bombă a explodat într-un tren al reţelei expres regionale (RER), la staţia "Saint-Michel", în centrul Parisului, provocând moartea a opt persoane. Atribuit unor extremişti islamişti algerieni, acest atentat a fost cel mai sângeros în contextul unui val de acţiuni teroriste în cursul verii anului 1995, soldat cu peste 200 de răniţi.