Roman, în vârstă de 16 ani, s-a trezit vineri (11 noiembrie) și a constatat că o parte din apartamentul său a fost distrus de un atac cu rachete rusești, iar părinții săi au fost prinși sub dărâmături.
Atacul a avut loc în orașul Mykolaiv din sudul Ucrainei. Un reporter Reuters aflat în zonă a auzit trei impacturi, primul în jurul orei 3:00 dimineața.
Roman și bunica lui, Nataliia, au privit cum salvatorii curăță dărâmăturile, iar Nataliia a spus că 11 noiembrie este ziua de naștere a mamei lui Roman.
„Mama și tatăl meu sunt prinși sub dărâmături. Am deschis ușile și am văzut cum iese fum. Apoi mă uit după colț și nu mai era niciun hol. Nimic..”, a spus adolescentul.
„Astăzi este ziua ei (n.r. mama lui Roman)! Nu se poate să fie ultima ei zi pe Pămâbt! Eu cred că este în viață!”, a spus bunica Nataliei.
Șase persoane au fost ucise în atac, a declarat primarul Oleksandr Senkevych, iar o a șaptea persoană a murit la spital, potrivit serviciilor ucrainene de urgență.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!