Un incendiu de vegetație în regiunea Extremadura, în vestul Spaniei, a devastat până la 3.700 de hectare și a dus la evacuarea a 550 de persoane din zona rurală, au anunțat (19 mai) serviciile locale de urgență. Se crede că incendiul a fost declanșat în mod deliberat.
Incendiul a scăpat de sub control, iar condițiile meteorologice fac munca pompierilor deosebit de dificilă, a declarat comandantul Unității Militare de Urgență, David Barona, pentru canalul spaniol de știri 24H.
Aproximativ 200 și 250 de pompieri se află la fața locului pentru a lupta împotriva incendiului în zona numită Pinofranqueado, în provincia Caceres, în apropiere de granița cu Portugalia.
Autoritățile au ordonat evacuarea a până la 550 de persoane din satele Cadalso, Descargamaria și Robledillo de Gata.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!