Obuzele rusești fac din nou prăpăd în Ucraina unde au incendiat și distrus o clădire rezidențială din Nikolaev.
Un incendiu care a distrus o clădire rezidențială cu două etaje din Nikolaev, Ucraina, marți (12 iulie), a fost cauzat de bombardamentele rusești, au anunțat Serviciile de Stat de Urgență din Ucraina.
Autoritățile au lansat un videoclip în care apar pompierii dau cu furtunul cu apă asupra clădirilor cuprinse de incendiu, un paramedic care tratează o femeie rănită, dar și vehicule arse, potrivit Reuters.
Obuzele au distrus și incendiat o clădire din Nikolaev, în timpul bombardamentelor din timpul nopții, iar 12 persoane au fost rănite
Cel puțin 12 persoane au fost rănite în timpul nopții în urma bombardamentelor asupra orașului Nikolaev, din sudul Ucrainei, a declarat marți guvernatorul regional, Vitaly Kim.
El a spus că rachetele de la mai multe lansatoare au aterizat pe două unități medicale și pe clădiri rezidențiale.
Rusia, care a invadat Ucraina în ceea ce numește o operațiune militară specială, neagă că a vizat civili.
Obuzele au distrus și incendiat o clădire din Nikolaev, în timpul bombardamentelor din timpul nopții, iar 12 persoane au fost rănite
O echipă a organizației Medici fără Frontiere (MSF) din Ucraina a descris un atentat cu bombă asupra unui spital în orașul Mykolaiv, din sudul Ucrainei, la care a fost martoră. Mai multe persoane au fost rănite, iar una a murit, potrivit unui comunicat de presă, citat de CNN.
Echipa MSF, formată din patru persoane, a mers luni la Mykolaiv pentru a se întâlni cu autoritățile sanitare din oraș și din regiune și pentru a vizita spitalul de oncologie. În jurul orei locale 15:30, zona din jurul spitalului a fost atacată cu focuri de armă, potrivit comunicatului publicat marți de Medici Fără Frontiere (MSF).
„Mai multe explozii au avut loc în imediata apropiere a personalului nostru în decurs de aproximativ 10 minute”, a declarat Michel-Olivier Lacharité, șeful misiunii MSF în Ucraina, care se află în prezent la Odesa.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!