Testarea COVID are loc pe scară largă în orașul Shanghai, principalul centru financiar din China, unde zeci de milioane de oameni sunt izolați în case de la începutul lunii aprilie.
Locuitorii din Shanghai au fost convocați pentru teste sâmbătă (23 aprilie), deoarece centrul financiar al Chinei a raportat 12 decese legate de COVID-19 pe 22 aprilie, în creștere față de 11 în ziua precedentă.
Străzile erau destul de goale, deoarece orașul rămânea blocat. Câțiva oameni au fost văzuți în echipamente de protecție individuale, pe scutere, despre care se crede că transportau cutii cu provizii, potrivit Reuters.
Testarea COVID, în masă, în orașul Shanghai, practic închis și cu locuitorii izolați, de la începutul lunii aprilie, a adus stresul printre aceștia
Blocarea întregului oraș din Shanghai a început la începutul lunii aprilie, deși mulți oameni au fost închiși la casele lor pentru mult mai mult timp, iar stresul a început să afecteze locuitorii.
Pacienții care au murit aveau o vârstă medie de 88 de ani, a spus guvernul din Shanghai. Toți aveau afecțiuni de bază și niciunul nu fusese vaccinat.
Luni, Shanghai a raportat că alte șapte persoane infectate cu COVID-19 au murit în ziua precedentă, în timp ce în oraș continuă să se înregistreze cozi lungi pentru testele COVID.
Toate cazurile au fost persoane în vârstă cu alte afecțiuni și care nu au fost vaccinate împotriva COVID, a declarat un oficial al Comisiei municipale de sănătate din Shanghai, Wu Qianyu.
Pentru ziua de luni, 18 aprilie, orașul a raportat 17.332 de noi cazuri locale asimptomatice de coronavirus, în scădere față de 19.831 în zilele precedente. Cazurile simptomatice s-au ridicat la 3.084, în creștere de la 2.417, deși acestea au inclus 974 de persoane asimptomatice care au dezvoltat ulterior simptome.
Strategia chineză de eliminare a COVID presupune testarea, depistarea și punerea în carantină la nivel central a tuturor cazurilor pozitive și a contacților apropiați ai acestora. În timp ce zeci de mii de persoane au fost deja trimise în centre de izolare, multe altele sunt forțate să se izoleze în casele lor din cauză că s-au aflat lângă alte persoane infectate.
Orașul a relaxat restricțiile de circulație pentru unele persoane din zonele cu risc scăzut, dar marea majoritate a celor 25 de milioane de locuitori rămân în izolare strictă.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!