13.9 C
București
vineri, 24 ianuarie 2025
AcasăȘtirile zileiHarry și Meghan apar într-o urmărire „aproape catastrofală” a unor paparazzi

Harry și Meghan apar într-o urmărire „aproape catastrofală” a unor paparazzi

Prințul Harry și soția lui Meghan, dar și mama ei au fost într-o urmărire „aproape catastrofală” a unor paparazzi la New York, marți (16 mai), seara, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Harry, miercuri (17 mai).

Incidentul a avut loc după ce au părăsit Fundația Ms. pentru Femei, unde Meghan a fost onorată pentru munca sa, potrivit Reuters.

„Această urmărire necruțătoare, care a durat peste două ore, a dus foarte aproape de câteva coliziuni care au implicat alți șoferi pe drum, pietoni și doi ofițeri NYPD (Departamentul de Poliție din New York),” a declarat purtătorul de cuvânt al Prințului Harry.

Urmărirea ar fi putut fi fatală, a spus purtătorul de cuvânt, și a implicat paparazzi care conduceau pe trotuar, trec pe la semafor pe roșu și conduc în timp ce făceau fotografii.

Primarul New York-ului, Eric Adams, a spus că siguranța publică ar trebui să fie întotdeauna pe primul loc.

Harry și Meghan au avut parte de o urmărire a unor paparazzi, stârnind furia lui Harry care îi învinovățește pe paparazzi pentru moartea mamei sale

„…Am crezut că a fost puțin nesăbuit și iresponsabil.”

Harry a vorbit de mai multă vreme despre furia lui din cauza intruziunii presei, pe care o învinovățește pentru moartea mamei sale.

Prințesa Diana a fost ucisă când limuzina ei s-a lovit de un parapet, în timp ce încerca să scape de urmărirea paparazzilor din Paris, în 1997.

Harry și Meghan au renunțat din îndatoririle regale în 2020, parțial din cauza a ceea ce au descris ca fiind hărțuirea intensă a mass-media.

În prezent, Harry este implicat în numeroase cauze judecătorești din Londra, unde a acuzat mai multe publicații că ar folosi metode ilegale care-l vizează pe el și familia lui.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Câștigul salarial mediu net din București a depășit 6.500 de lei

La sfârșitul anului 2024, câștigul salarial mediu net în București a depășit pragul de 6.500 de lei pe lună, conform datelor publicate de Institutul...

Câștigul salarial mediu net din București a depășit 6.500 de lei

La sfârșitul anului 2024, câștigul salarial mediu net în București a depășit pragul de 6.500 de lei pe lună, conform datelor publicate de Institutul...

CFR Călători suspendă sute de trenuri din cauza ordonanței „trenuleț”: Navetiștii și sindicaliștii, nemulțumiți

CFR Călători a anunțat suspendarea a peste 200 de trenuri din întreaga țară, majoritatea circulând pe rute mai puțin aglomerate. Însă și alte rute...
Ultima oră
Pe aceeași temă