6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăUltima orăGuvernul nu va interveni pentru plafonarea preţului la energie

Guvernul nu va interveni pentru plafonarea preţului la energie

Premierul Florin Cîţu a anunţat că Guvernul nu va interveni pentru plafonarea preţului la energie, iar România are nevoie de independenţă energetică.

Şeful Executivului a a adăugat că trebuie să li se explice oamenilor foarte clar de ce au crescut preţurile la energie şi a mai precizat că majoritatea energiei este produsă în companii de stat.

„Eu când am vorbit de reforma companiilor de stat am fost foarte clar – ineficienţele nu vreau să fie transferate asupra consumatorului. Nu vreau să descoperim că o parte din creşterea facturii, şi de aceea am chemat şi ANPC astăzi aici, la consumatorul final se datorează din transferul unor ineficienţe ale companiilor de stat către consumatorul final. Dacă aşa ceva se întâmplă şi găsim aşa ceva, vom lua cele mai dure măsuri”, a completat prim-ministrul.

Cîțu a spus că a cerut întâlnirea și că vrea soluții pentru că vine sezonul de iarnă. „Bineînţeles că soluţia asupra preţurilor nu poate să vină de la premier. Trebuie să găsim soluţiile împreună. Vă spun din capul locului că nu vom interveni pentru a plafona preţurile. Asta ca să fie foarte clar. La ultima noastră întâlnire am înţeles problema majoră cu care ne confruntăm acum – o creştere a preţurilor peste tot în Uniunea Europeană. În acelaşi timp am înţeles problema noastră, aceea că trebuie să şi importăm energie şi nu producem exact cât avem nevoie. Să ştiţi că de la discuţia noastră m-am tot gândit şi eu sunt gata să îmi asum acest obiectiv, împreună cu dvs, dar îmi asum acest obiectiv. Este clar că avem nevoie de o independenţă energetică a României. Asta am înţeles eu din ce s-a întâmplat în această perioadă”, a afirmat Florin Cîţu la întâlnirea de marţi de la Palatul Victoria cu ministrul Energiei Virgil Popescu, ministrul Muncii Raluca Turcan, şi cu reprezentanţi ai ANRE, Transelectrica, OPCOM şi Consiliului Concurenţei.

Citește și: Noi recomandări de la ANPC pentru alegerea furnizorilor de energie

Cele mai citite

Parlamentul din Peru anchetează înființarea unei rețele de prostituție chiar de unul din foștii săi responsabili

Parlamentul peruan îl va convoca joi pe unul dintre foştii săi responsabili, suspectat că ar fi înfiinţat o reţea de prostituţie în interiorul adunării...

Sfaturi esențiale pentru închirierea unei mașini în UE: Ce recomandă Centrul European al Consumatorilor

Orice neclaritate privind clauzele contractuale trebuie soluționată, înainte de semnarea contractului de închiriere Centrul European al Consumatorilor din România a publicat o serie de recomandări...

Premierul kosovar Albin Kurti atacă principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă

Premierul kosovar Albin Kurti a criticat marţi principalul partid politic al sârbilor din Kosovo, Lista Sârbă, acuzându-l că este condus de Belgrad, într-un moment...
Ultima oră
Pe aceeași temă