Comunităţile de romano-catolici, lutherani şi calvini din Transilvania şi din Banat au serbat Învierea Domnului. Pentru romano-catolici, vigilia, adică slujba de sămbătă noaptea spre duminică, a avut o importanţă deosebită. În oraşe precum Cluj-Napoca, Târgu-Mureş ori Sibiu, oamenii au participat la procesiuni organizate în jurul bisericilor, după ce au luat lumină de la preoţi.
Pentru protestanţi, de o importanţă fundamentală este slujba din Duminica Paştelui. Întreaga familie, gătită de sărbătoare, merge la rugăciunea comunitară. Apoi, oamenii întorşi acasă ciocnesc ouă roşii, închină câte un pahar cu vin şi servesc bucate tradiţionale, dintre care nu lipsesc preparatele din carne de miel.
În multe comunităţi, după slujba de Paşti, oamenii primesc „paşte”, adică bucăţi de pâine şi vin. „Este vorba de un obicei rămas din perioada principilor calvini ai Transilvaniei, care ofereau astfel „Cina Domnului””, spune istoricul Leonard Horvath.
Există şi tradiţia stropitului sau udatului. Aceasta este o tradiţie germanică, adusă în Transilvania de către coloniştii saşşi din Evul Mediu. A doua zi de Paşti, tinerii formează grupuri de udători, care stropesc cu apă sau cu parfum fetele de măritat sau tinerele femei şi sunt răsplătiţi apoi cu ouă roşii, cozonac sau viu. Această tradiţie aree rădăcini precreştine şi este deopotrivă un rit de fertilitate şi unul de purificare.
Sute de credincioşi sărbătoresc Paştele în Basilica Maria Radna
În Basilica Maria Radna din judeţul Arad au sosit sute de credincioşi din toată Europa. Mulţi dintre ei sunt români, care au ales să trăiască şi să muncească în alte ţări. Ei au venit acasă de sărbători şi au ales să vină la Radna, la slujbe. Programul slujbelor a fost mediatizat pe facebook. Astfel, duminică, Sfânta Liturghie a început la ora 8,30 în limba maghiară şi de la 10,30 a continuat în limba germană.
Mănăstirea „Sfânta Maria Radna” rămâne un monument al Aradului care atrage mii de vizitatori şi a cărui faima a depăşit barierele graniţelor României. Ea are origini străvechi. În 1327, Regele Ungariei, Carol Robert de Anjou, a construit la Lipova o mănăstire şi o biserică închinată Sfântul Ludovic de Toulouse, unchiul său. Amândouă au fost încredinţate călugărilor franciscani. În anul 1520, o văduvă pioasă a ridicat prima capelă pe dealul din Radna. După ce Banatul a fost cucerit de către otomani, capela a slujit credincioşilor şi călugărilor franciscani, refugiaţi din calea năvălitorilor pe malul nordic al Mureşului. Pater Andrija Stipančić, călugăr franciscan observant din provincia „Bosna Argentina” şi preot la Radna, a reuşit în 1642, după un drum lung străbătut pe jos până la Istanbul şi înapoi, să obţină de la sultan un „Embre” pentru renovarea capelei sale.
În timpul stăpânirii otomane creştinii nu au avut voie să ridice sau să-şi repare bisericile, fără acordul sultanului, acord obţinut foarte greu. După douăzeci de ani, bătrânul Georg Vriconosa a donat capelei fraţilor franciscani din Radna o icoană tipărită în Italia, pe hârtie, în atelierul meşterului tipograf Remondini din Bassano del Grappa. Aceasta este icoana miraculoasă care s-a păstrat până în zilele noastre. În anul 1695 lăcaşul a fost incendiat de trupele otomane.
Din incendiu, spune legenda, a scăpat neatinsă o singură icoană, despre care se spune că este făcătoare de minuni. Biserica actuală, monumentală, a fost construită în anul 1756 de către călugării franciscani veniţi din Bosnia şi are dimensiuni impresionante: 60 metri lungime, o înălţime de 21 metri, iar turnurile ating 67 metri. În 1768, în vizită la Mănăstirea Maria-Radna a venit arhiducele Iosif al Austriei, viitorul împărat Iosif al II-lea von Habsburg. Despre el, tradiţia spune că ar fi fost atât de impresionat de acest loc de har, încât ar fi afirmat că dacă nu ar fi fost arhiduce ar fi dorit să devină guardian la Maria-Radna.
Josef Moser, meşterul aurar oficial al curţii imperiale, a trimis la mănăstire, doi ani mai târziu, o ramă din argint pentru icoana miraculoasă. Anul 1935 rămâne înscris în istoria acestor locuri: în acest an a fost înregistrat cel mai mare număr de pelerini din istoria Radnei, peste 73.000, care au ajuns în pelerinaj împreună cu episcopul diecezan Dr. h. c. Augustin Pacha de Timişoara. Mulţi dintre ei au parcurs pe jos, împreună cu episcopul, întreaga distanţă. În 1949, la Radna au fost concentraţi, în condiţii deosebit de grele, toţi franciscanii din România, iar după această dată călugării se vor împrăştia în toată ţara. Anul 1990 însă a adus un nou început pentru viaţa religioasă în jurul vechii mănăstiri.
Pelerinajele au fost reluate, de Sfânta Maria Mare, când mii de oameni se adună pentru a se ruga la mănăstirea Radna. Slujbele sunt oficiate în mai multe limbi, inclusiv în limba română. În spatele bisericii, pe deal, a fost amenajat un Drum al Crucii, urcat de pelerini şi credincioşi la marile sărbători creştine.
După Revoluţie, la Radna au început să sosească credincoşi din toată Europa.
Bazilică Papală
În anul 1992, Fereicitul papă Ioan Paul al II-lea a conferit bisericii de pelerinaj Maria-Radna titlul de Basilica Minor. Însă, din 1 octombrie 2003, călugării franciscani observanţi au părăsit mănăstirea Maria-Radna, din lipsă de fraţi. Din acest moment întreaga viaţă a acestui loc de pelerinaj a fost încredinţată clerului diecezan.
