2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialCine este cel mai păcălit parlamentar?

Cine este cel mai păcălit parlamentar?

Unii au fost chemaţi la şedinţe de partid fictive, unui deputat PSD iubita i-a spus „adio” în joacă, alt parlamentar a fost chemat şi s-a dus cu alai la o nuntă imaginară la Ploieşti, în opoziţie s-a lansat zvonul că e dorită la guvernare pentru binele superior al ţării. Acestea sunt farsele cărora le-au căzut victime parlamentarii ce au acceptat să ne împărtăşească din experienţele lor legate de ziua de 1 aprilie.

Deputatul PC Sergiu Andon crede că meseria pe care o practică acum este cea mai mare păcăleală pe care şi-a luat-o. „Că m-am lăsat antrenat în politică, asta e cea mai grozavă farsă a vieţii mele. E un autor, dar nu vreau să vi-l spun. Oricum, pe trei sferturi am ieşit din politică şi când se termină legislatura, ies de tot”. În privinţa farselor făcute altora, Sergiu Andon e un om principial: „Eu nu prea fac poante pentru că, încă din studenţie, aveam o deviză mai ciudată: nu mă îmbăt de Anul Nou, nu fac curte de 1 Martie şi nu fac glume de 1 aprilie că astea sunt zile pentru amatori şi eu, de atâta teribilism, mă consideram profesionist în toate astea şi le consideram zile de odihnă”. Ulterior, la maturitate, a făcut şi mici compromisuri, glumind şi de 1 aprilie: „Ca ziarist am făcut o farsă foarte ciudată, care avea să se adeverească. Prin ‘92-‘93 am lansat noi de 1 aprilie zvonul în Adevărul, sub formă de ştire, că la Voluntari se face un China Town. Au sărit localnicii pe primar să-l bată şi 20 de ani mai târziu, vedem chiar că s-a format un China Town”.

Nicu Bănicioiu, singur cuc la o şedinţă PSD

Nicu Bănicioiu, liderul tineretului PSD-ist, iniţial a negat că ar fi fost vreodată victima unei farse politice de 1 aprilie: „Nu mi s-au făcut farse. Nu prea pic în ele”. După ce-a mai zăbovit niţel, şi-a schimbat mărturia: „Singura pe care mi-o aduc aminte: odată că cineva m-a sunat că am întârziat la o întâlnire, anul trecut, la o şedinţă. M-am îmbrăcat repede şi am încercat să merg acolo şi nu am mai ţinut cont de faptul că era 1 aprilie. Am ajuns la locul cu pricina şi nu era nici o şedinţă. Mi-o făcuse un coleg de partid. Nu m-am răzbunat pe el, dar altora le-am făcut-o eu. Acum câţiva ani, dacă vă amintiţi, se putea tasta un cod pe mobil şi dacă sunam pe cineva nu apărea că îl sun eu, ci apărea un alt număr din agenda telefonică a respectivului. Colegul pe care l-am păcălit astfel de 1 aprilie a crezut că vorbea cu altă persoană şi de fapt vorbea cu mine. Cel cu care credea că vorbeşte era o persoană mai apropiată de el şi mi-a spus lucruri care nu trebuiau să-mi fie spuse mie”.

Mădălin Voicu, nuntaş imaginar

Deputatul PSD Mădălin Voicu a fost atât victimă, cât şi autor al unor farse de 1 aprilie: „Până la vârsta mea am făcut sau mi s-au făcut multe farse. Una din cele mai mişto farse a fost pe la 22-23 de ani. Am fost invitat la o nuntă, undeva pe lângă Ploieşti. M-am dus până acolo cu maşină, îmbrăcat, cu mai mulţi prieteni după mine, şi când am ajuns la destinaţie am văzut localul închis. Nu era nici o nuntă, nu era nimic care să semene măcar cu un eveniment de genul ăsta. M-au pus pe drumuri, doar ca să mă întorc înapoi. A fost o glumă pe care am gustat-o într-un final. Cea mai haioasă farsă pe care-am făcut-o s-a petrecut odată, când am plecat mai mulţi cu maşinile din Bucureşti la Predeal. Unuia dintre prietenii noştri i-am desumflat toate cauciucurile. Îmi aduc aminte că era întuneric, noapte, şi nu putea să vadă chestia asta decât dacă pornea maşina. Noi eram undeva la o petrecere şi l-am sunat să vină şi el. Urcându-se în maşină şi-a dat seama că nu are cum să plece, că are toate cauciucurile pe geantă”.

Robert Negoiţă, trădat în dragoste

Deputatul Robert Negoiţă s-a remarcat în ultimii ani pentru pasiunile feminine pe care le are. Astfel, farsa cea mai teribilă care i-a fost înscenată este legată tot de o femeie: „Acum vreo 4-5 ani eram într-o altă relaţie şi de 1 aprilie iubita mi-a zis că s-a gândit bine şi crede că e mai bine să ne despărţim, că sunt prea bun. Ca să-mi sting un pic amarul am vrut să plec neapărat de-acasă, am vrut să plec din ţară atunci, să plec vreo două-trei zile, că vroiam să mă liniştesc. Am vrut să ies cu prietenii, în nici un caz cu ea. Dar taman bine că nu a ieşit.

M-a sunat după câteva ore zicându-mi că vrea să ne întâlnim ca să vorbească cu mine. M-am dus la întâlnire şi chiar dacă sufeream foarte tare, m-am arătat indiferent faţă de ea. Am pupat-o pe obraz prieteneşte, că eu chiar am luat despărţirea pe bune, chiar muşcasem farsa. Ea era foarte supărată. Avea impresia că nu ţin deloc la ea că nu arătam că aş suferi. Dar eram supărat ca lumea, numai că nu arătam. Ne-am împăcat atunci, dar ne-am despărţit ulterior din alte considerente”.

Raluca Turcan, „înşelată” de cea mai bună prietenă cu Adrian Năstase

Pentru Raluca Turcan, deputat PDL, cel mai puternic eveniment legat de 1 aprilie are legătură cu Adrian Năstase: „Cea mai teribilă farsă a fost un telefon pe care l-am primit de la cea mai bună prietenă a mea, care e o bună profesionistă într-o multinaţională. Eu, pe acea vreme, eram consilier la PNL. Mi-a spus că i s-a propus să intre în staff-ul lui Adrian Năstase şi a acceptat. Am rămas blocată şi dezamăgită. Singura reacţie pe care am putut s-o am a fost: «Nu pot să cred. Cum poţi să faci aşa ceva?».

Traian Igaş a înscenat un accident rutier

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a înscenat unui prieten, la rându-i politician, un fals accident rutier provocat de consumul excesiv de alcool: „De când am intrat în politică a dispărut pentru mine fenomenul de a face farse, dar înainte făceam. Cea mai tare farsă pe care am făcut-o a fost în perioada în care aveam un camion închiriat de la un prieten. Pe vremea aceea nu făceam nici eu, nici el politică. De 1 aprilie l-am sunat să-i spun că şoferul meu a lovit camionul şi i s-a spart baia de ulei, aşa că să facă bine să vină s-o repare. Întrebarea lui a fost: «A băut ceva?» I-am spus că i-am dat doar 300 de grame de pălincă. A traversat toată curtea întreprinderii şi a venit la camion nervos, ţinând în mâini două canistre de ulei de 40 de litri. N-a apucat nici până azi să-mi mai întoarcă farsa”.

Farsa parlamentarului misterios

Un parlamentar care ne-a rugat să-i păstrăm anonimatul ne-a povestit care a fost cea mai bună farsă pe care a făcut-o unui coleg de partid: „E colegul meu, aşa că nu vă pot spune numele lui. Ne-am dus la o masă organizată de Valeriu Stoica în 2001-2002, eram în opoziţie şi am vrut să facem mişto de un coleg de-al nostru. I-am spus că PSD-ul ne cheamă la guvernare, că aşa e mai bine pentru ţară şi că americanii îl vor pe omul respectiv într-o funcţie importantă. Vă daţi seama cât l-a gâdilat orgoliul în clipele alea”.

Politicieni care nu fac farse

Ion Iliescu a declarat că lui nu i s-au făcut niciodată farse serioase, ci doar „fleacuri”. Nici Adriana Săftoiu, Maria Stavrositu, Varujan Vosganian şi Iulian Urban nu recunosc că ar fi avut parte de farse în viaţă. 

Varujan Pambuccian, deputat al minorităţilor, profesor de matematică şi IT-ist nu neagă că i s-ar fi făcutr vreodată farse, doar că memoria lui e setată să uite lucrurile la răstimpuri: „O să vă dezamăgesc. Nu am făcut şi nu mi s-au făcut farse de 1 aprilie. Eu am o memorie destul de ciudată. Cam doi ani are memoria mea după care uit. Pot să spun sigur că în ultimii doi ani nu mi s-a făcut nici o poantă de 1 aprilie. Se poate să fi fost mai demult, dar nu-mi amintesc”.

Valeriu Stoica ne-a declarat că lui nu-i place nici să facă farse, nici să i se facă „niciodată nici un fel de farsă”.

Culiţă Tărâţă, deputat PSD, are o explicaţie serioasă pentru care nu face farse de 1 aprilie: „Nu am timp să fac. Am un program imposibil. Dincolo de partea politică, pe partea cealaltă, a agriculturii, 1 aprilie coincide cu perioada când fac lucrări motorizate în câmp. La muncă! Asta e farsa pe care recomand să li se facă la toţi politicienii români”.

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc, contactaţi prin intermediul purtătorilor lor de cuvânt, nu ne-au transmis până la închiderea ediţiei dacă au fost păcăliţi vreodată cu ocazia zilei de 1 aprilie sau dacă au înscenat vreo farsă cuiva.

 

Top 5 farse făcute politicienilor de 1 aprilie

1. MĂDĂLIN VOICU – a fost trimis la o nuntă imaginară la Ploieşti

2. NICU BĂNICIOIU – a fost păcălit să meargă la o şedinţă PSD care nu s-a ţinut niciodată

3. ROBERT NEGOIŢĂ – a fost minţit de iubită că-l părăseşte fiindcă e prea bun

4. TRAIAN IGAŞ – a înscenat unui prieten un fals accident rutier provocat de condusul sub influenţa alcoolului

5. RALUCA TURCAN – a fost păcălită de cea mai bună prietenă că Adrian Năstase a cooptat-o în staff-ul său

 

Cele mai citite

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...

Avertizare Salvamont: Risc ridicat de avalanșe în Munții Făgăraș și Bucegi

Riscul actual de avalanșă este însemnat și poate crește în următoarele zile, din cauza ninsorilor suplimentare prognozate Salvamont Brașov avertizează că, în această perioadă, riscul...

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...
Ultima oră
Pe aceeași temă