5.6 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiComisia Europeană prezintă cele mai puternice computere din UE

Comisia Europeană prezintă cele mai puternice computere din UE

Comisia Europeană anunță punerea în funcțiune, în Spania, a unui nou supercomputer și prezintă, în acest context, o listă cu cele mai puternice computere din țările UE.

Un element dezamăgitor este acela că România nu pare să dețină nicio asemenea realizare tehnologică, întrucât nu figurează pe listă.

„În latină, 𝘔𝘢𝘳𝘦 𝘕𝘰𝘴𝘵𝘳𝘶𝘮 înseamnă „marea noastră”. Dar este și numele celui de-al treilea cel mai puternic supercomputer din UE! Inaugurat la Barcelona în timpul Președinției spaniole a UE, Mare Nostrum este rezultatul unui parteneriat strâns cu inițiativa EuroHPC, al cărei scop este de a consolida liderul Europei în domeniul calculului de înaltă performanță la nivel mondial”, precizează Comisia Europeană într-un mesaj postat pe facebook.

Potrivit Comisiei Europene, computerul Mare Nostrum se alătură „ligii supercalculatoarelor din UE” și stă alături de următorele: Jules Verne (Franța), LUMI (Finlanda), LEONARDO (Italia), Vega (Slovenia), MeluXina (Luxembourg), Discoverer (Bulgaria), Karolina (Cehia) și Deucalion (Portugalia). Pe această listă se vor adăuga, curând, JUPITER (Germania), Daedalus (Grecia) și Arrhenius (Suedia).

„Construirea de supercomputere joacă un rol central în avansul tehnologic al Europei”, subliniază Comisia Europeană.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă