10.5 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăTechVIDEO. Dragnea, replică dură pentru deputatul cu armele, Cătălin Rădulescu: Nu am...

VIDEO. Dragnea, replică dură pentru deputatul cu armele, Cătălin Rădulescu: Nu am armă acasă, nu ştiu ce aş putea face cu ea. Regret că am cedat propunerii PSD Argeş de a semna candidatura lui Rădulescu pentru Parlament

Șeful PSD, Liviu Dragnea, a declarat, la Timișoara, că regretă afirmațiile deputatului social-democrat Cătălin Rădulescu, despre care a spus că va cere suspendarea din partid, după ce a spus că ar folosi armele contra protestatarilor din Piața Victoriei. Dragnea a mai spus că nu deține nici o și că nu știe ce ar putea face cu ea. 

”Nu am armă acasă şi chiar este importantă întrebarea. Nu ştiu ce aş face cu ea. Eu regret că colegul nostru a avut o asemenea atitudine şi regret că am cedat propunerii PSD Argeş de a semna candidatura lui pentru acest Parlament. Voi propune cel puţin suspendarea din PSD pe o perioadă determinată. Afirmaţiile acestui deputat sunt inacceptabile”, a declarat Liviu Dragnea.

Întrebat, de asemenea, dacă aşteaptă demisia deputatului Cătălin Rădulescu din PSD, Liviu Dragnea a precizat: ”Eu tot trimit semnale”.

Deputatul PSD de Argeş Cătălin Rădulescu a spus, într-un interviu pentru "Adevărul", că protestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui înfruntaţi cu tunuri de apă: "De ce mai stau ca proştii acolo? N-au treabă, n-au serviciu, n-au copii?”. Mai mult, el spune că şi-a păstrat mitraliera AKM cu care a luptat la Revoluţie şi este pregătit să o folosească din nou: "Nu o să mi-o ia nimeni în viaţa vieţilor şi o ţin, că poate vreodată, dacă mai vine cineva cu vreo idee din asta să transforme statul ăsta pentru care am luptat noi, sunt pregătit să ies cu arma să trag, imediat."

Marţi, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a deschis dosar penal în cazul declaraţiilor deputatului PSD Cătălin Rădulescu şi face cercetări pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Şi Poliţia Judeţeană Argeş a anunţat că s-a autosesizat după declaraţiile lui Rădulescu şi face verificări cu privire la respectarea Legii privind regimul armelor şi muniţiilor.

Vineri, poliţiştii argeşeni au anulat permisul de port-armă al deputatului Cătălin Rădulescu.

Cele mai citite

Diana Șoșoacă se retrage din viața publică după ce a primit amenințări

Diana Șoșoacă spune că se retrage din spațiul public în urma unor amenințări la adresa ei și a familiei. Președinta SOS România a mai vorbit...

Erdogan avertizează: Turcia pregătită să intervină dacă Siria se destramă

Președintele turc Recep Tayyip Erdoğan a declarat că Turcia este pregătită să intervină pentru a preveni destrămarea Siriei în cazul unor riscuri cauzate de...

Armura prudenței: Cum să te ferești de capcanele economice ale anului 2025

Strategiile de supraviețuire financiară în 2025 sunt la îndemâna noastră, crede profesorul de economie Cristian Păun Profesorul Cristian Păun, de la Academia de Studii Economice...
Ultima oră
Pe aceeași temă