3.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăTechUdrea: Dosarul meu a apărut acum pentru că partidul lui Traian Băsescu...

Udrea: Dosarul meu a apărut acum pentru că partidul lui Traian Băsescu nu trebuie să ajungă în Parlament

Elena Udrea susţine că ancheta DNA privind campania lui Băsescu din 2009 se axează doar pe implicarea ei şi a Ioanei Băsescu. În emisiunea ”Dosar de politician”, de la B1TV, Elena Udrea a declarat că dosarul ei a apărut pentru că partidul lui Traian Băsescu nu trebuie să ajungă în Parlament. Fostul preşedinte susţine că ar trebui să se analizeze mai ales campania din 2014 care a fost mult mai scumpă decât campania lui din 2009.

 

”Al câtelea doar este nici nu mai este relevant. Relevant este că apare, din nou, la momentul potrivit. Dosarele mele apar atunci când trebuie. Acum a apărut odată cu dosarul Ioanei Băsescu pentru că vine campania electorală iar partidul lui Traian Băsescu nu trebuie să intre în Parlament. Traian Băsescu nu trebuie să aibă nicio șansă să devină prim-ministrul României.

Acum, înainte de campania electorală apare acest dosar care se referă la finanțarea campaniei prezidențiale din 2009”, a declarat Elena Udrea.

”Era Vasile Blaga (șeful campaniei electorale din 2009 – n.r.). Eu eram unul dintre membrii echipei de campanie. Erau două locații de unde se desfășura campania – campania mare, în care era implicat și partidul și care se coordona de la Modrogan și o parte a echipei de comunicare care a avut ca activitate și implicarea în promovarea referendumului privind reducerea numărului de parlamentari. O parte din comunicare se desfășura din sediul din Lipscani. Acolo eram eu, erau și alți membri de partid”, a mai spus Udrea.

Fostul ministru a mai precizat că în cadrul noului dosar de la DNA se anchetează doar aspecte care au legătură cu numele său și cu cel al Ioanei Băsescu, nu întreaga campanie electorală.

”Indiferent care sunt aspectele la care ne uităm, acesată campanie, inclusiv finanțarea campaniei, s-a făcut identic ca la orice candidat și ca la orice alt partid. Sigur, doamna Kovesi a dorit să înceapă cercetarea cu campania lui Traian Băsescu.

DNA verifică doar aspecte legate de Elena Udrea și Ioana Băsescu, nu verifică toată campania electorală.

„Acuzația este că eu știam ce firme urmează să execute materialele de campanie și unde urmează să se facă plățile și că știam și de unde veneau banii, bani aduși de altcineva, de membrii de partid… Asta este acuzația, că eu știam.

Sediul de pe Lipscani a fost închiriat pentru că Traian Băsescu, fiind președinte în funcție, nu putea merge într-un sediu de partid. Atunci, s-a făcut un sediu separat, unde Traian Băsescu oricum nu a venit aproape deloc”, a mai spus Udrea.

La rândul său, fostul președinte a confirmat această informație.

”Toată lumea uită că eu eram președinte în funcție în campania din 2009, ceea ce îmi crea alt regim decât al oricărui alt candidat. Eu nu puteam să merg să îmi fac campania în sediul din Modrogan. De aceea s-a închiriat un sediu temporar în care să mă întâlnesc cu staff-ul de campanie.

Toți analiștii de campanie își desfășurau cea mai importantă parte a campaniei în sediul din Lipscani în speranța că ajung acolo. Și concluziile se comandau la locul în care era comandamentul campaniei, adică în Modrogan. Foarte multe firme, aflând că sediul meu este în Lispcani își trimiteau managerii sperând că se întâlnesc cu mine.

În campanii sunt foarte multe firme care își caută de lucru la sediul candidatului. Întreabă direct daca va trebuie ceva, pot face ceva pentru dumneavostră. Cei care vin la sediul de campanie, a doua zi se duc și la contracandidați”, a declarat Traian Băsescu.

”Și când eram președinte în funcție am spus de multe ori că o mare problemă este modul de finanțare a campaniilor.Toți cei pe care îi vedeți ”Dumnezeii” justiției, sunt oameni care au fost numiți în urma acestor campanii. Cei care din campanii și-au cumpărat apartamente, mașini, ar trebui investigați. Dar cei care au luat bani și au cumpărat panouri, au luat bani și au plătit la trusturi de presă.

Nu am văzut campanie mai scumpă decât campania de la prezidențiale din 2014.

Când m-am uitat în Monitorul Oficial, am constatat că a costat jumătate cât campania mea din 2009.

Dacă vrem să fim cinstiți, hai să începem cu cea mai proaspătă campanie, 2014 – prezidențiale, Ponta, Iohannis. Și dacă constatăm că acolo nu s-a produs nicio finanțare de la firme, ne scoatem pălărioa.

În campania mea au lucrat câteva sute de firme și constatam că în acest raport care vizează doar o frântură din campania mea din 2009, cea în care poate fi agățată Elena Udrea și Ioana Băsescu. Mă uitam că apar sute de firme și toate cererile procurorilor, dacă tot au făcut cererile către firmele astea să dea informații despre finanțarea de campanie din 2009, de ce s-or fi oprit în 2012? Dacă cereau să li se dea situația lor și de unde au primit bani până în 2015, ar fi dat peste campania din 2014”, a mai spus Traian Băsescu.

Fostul președinte a vorbit și despre al doilea tur al alegerilor prezidențial din 2009, precizând că Laura Codruța Kovesi, Florian Coldea şi Gabriel Oprea s-au întâlnit pentru a vorbi despre noul preşedinte care se credea că va fi Mircea Geoană.

”Se adunau să se pună bine cu câștigătorul. Își formulau strategia. Erau șefii instituțiilor de forță, care își formulau strategia la Gabriel Oprea. El avea whisky-ul în cantități nelimitate”, a mai declarat Traian Băsescu.

 

Cele mai citite

Senatorii și deputații, convocați luni pentru alegerea președinților Camerelor: Pas decisiv înaintea formării noului Guvern

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că, imediat după finalizarea alegerilor în Parlament, va face o nominalizare pentru funcția de prim-ministru Parlamentarii României au fost convocați...

Programul de guvernare al coaliției PSD-PNL-UDMR-minorități: Audit național, investiții record și reforme fiscale majore

Auditul de eficiență va sta la baza desființării sau comasării unor autorități și instituții Coaliția PSD-PNL-UDMR-minorități propune un program de guvernare ambițios, axat pe auditul...

Marcel Ciolacu, desemnat prim-ministru de Klaus Iohannis: Guvernul Ciolacu 2 pregătit să fie votat de către parlamentari

Președintele Klaus Iohannis a anunțat astăzi desemnarea oficială a lui Marcel Ciolacu în funcția de prim-ministru al României. Guvernul Ciolacu 2, format prin coaliția...
Ultima oră
Pe aceeași temă