23.9 C
București
marți, 25 iunie 2024
AcasăTechTăriceanu a anunțat că ar putea candida la Primăria Capitalei

Tăriceanu a anunțat că ar putea candida la Primăria Capitalei

Copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat, marți, că nu exclude să candideze la Primăria Capitalei. Mai mult, el a spus că analizează această posibilitate din perspectiva obiectivului strategic al ALDE, și anume intrarea în Parlament, informează Agerpres.

„Nu vă ascund că sunt mulţi colegi din ALDE care consideră că o candidatură a mea la Primăria Capitalei ar fi un plus pentru partid. Şi eu analizez aceste lucruri din perspectiva obiectivului strategic pe care îl avem şi care este intrarea în Parlament. Deci eu subsumez acestui obiectiv strategic toate celelalte acţiuni, şi ale mele şi ale partidului. Din acest punct de vedere trebuie să cântăresc foarte bine plusurile şi minusurile. Vom analiza şi sunt convins că împreună vom lua cea mai bună decizie pentru ALDE”, a afirmat marţi Tăriceanu. 

Referindu-se la o eventuală susţinere a candidaturii sale de către PSD, Tăriceanu a spus: „În momentul de faţă este nefiresc să vorbesc de aşa ceva din moment ce o astfel de decizie nici nu a fost luată. Analizăm toate plusurile şi minusurile”. 

Întrebat despre posibilitatea ca o astfel de candidatură să modifice susţinerea de care beneficiază din partea PSD ca preşedinte al Senatului, Tăriceanu a explicat că sunt lucruri separate. 

„Cred că intrăm pe un teren al speculaţiilor, un teren pe care nu vreau să evoluez sub nicio formă pentru că o astfel de candidatură ţine cont nu de avantajele sau dezavantajele unei candidaturi în plan personal, ci de un obiectiv mai larg, care este obiectivul nostru de a intra în Parlamentul viitor şi de a avea o reprezentare cât mai puternică în Parlamentul viitor, care se va alege la toamnă. Considerentele personale niciodată nu le pun în primul plan. Decizia va fi luată până la data limită de înscriere a candidaturilor. (…) Întotdeauna stau să cântăresc, nu iau deciziile pripit, pentru că e o decizie mult prea importantă pentru ALDE ca să stăm să o jucăm la inspiraţie”, a afirmat Tăriceanu

Cele mai citite

Sora regelui Charles al III-lea se află în spital, după un incident care i-a cauzat o comoție

Prințesa Anne a suferit răni minore și o comoție cerebrală în urma unui incident petrecut la casa ei de la țară, a anunțat Palatul...

OUT din primul tur. Sorana Cîrstea părăsește turneul de la Eastbourne

Sorana Cîrstea (29 WTA) a fost eliminată de Anhelina Kalinina (44 WTA) în prima rundă a turneului WTA 500 de la Eastbourne. Kalinina, venită din...

Ce prevede legea salariului minim european

Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă