Ideea din acest studiu contrazice teoria, acceptată multă vreme, că dezvoltarea omenirii este un îndelungat proces de perfecționare, ce se desfășoară în mod continuu.
Cercetarea, care a luat în considerare parametri genetici și de mediu, a descoperit că însușirile noastre — precum vârsta la care murim, înălțimea pe care o putem atinge sau puterea de care suntem capabili — sunt limitate, iar în prezent ne forțăm aceste limite.
Mai mult, modul în care ne modificăm mediul — inclusiv prin încălzirea globală — va coborî, probabil, ștacheta acestor limitele și va împinge umanitatea către un declin, susțin oamenii de știință.
Vreme îndelungată, umanitatea a căutat să se îmbunătățească. Viteze de alergare care păreau odată imposibile acum sunt ceva obișnuit, de exemplu, iar recordul pentru cea mai longevivă persoană din lume este deseori depășit.
Însă noul studiu sugerează că, în timp, vom asista, probabil, la mai puține recorduri doborâte și la o diminuare a progreselor semnificative în ceea ce privește vârsta pe care o va atinge cel mai bătrân om de pe Pământ.
Din ce în ce mai multe persoane ar putea ajunge pe culmile performanței, însă acele culmi nu vor fi mai înalte, a descoperit studiul publicat în jurnalul ”Frontiers in Psychology”. ”Aceste însușiri nu vor mai avansa, în ciuda progresului continuu la nivel nutrițional, medical și științific. Acest lucru sugerează că societățile moderne au permis speciilor noastre să-și atingă limitele. Suntem prima generație care va deveni conștientă de acest lucru”, susține Jean-François Toussaint din cadrul Universității Descartes din Paris, Franța.
Ștachetele unora dintre limite par să coboare. Iar acest lucru este cauzat, în mare parte, de schimbările pe care le aducem mediului în care trăim, a explicat profesorul Toussaint.
”Aceasta va fi una dintre cele mai mari provocări ale secolului, presiunea adăugată ca urmare a activităților antropogene fiind responsabilă de efectele distrugătoare asupra sănătății umane și mediului”, a notat acesta într-o declarație, citată de The Independent la 7 decembrie.
”Declinul capacităților umane la care asistăm astăzi este un semn că schimbările de mediu, inclusiv clima, contribuie deja la sporirea constrângerilor pe care trebuie să le luăm în considerare în prezent. Observarea tendințelor în declin poate oferi un indiciu precoce că ceva s-a schimbat, și nu în bine. Înălțimea omului a scăzut în ultimul deceniu în unele state africane; acest lucru sugerează că unele societăți nu mai sunt capabile să ofere suficienți nutrienți pentru fiecare dintre copiii lor și să mențină sănătatea locuitorilor ei mai tineri”, a menționat profesorul Toussaint.
Atenția politicienilor și a altor factori de decizie importanți ar trebui să se concentreze pe asigurarea capacității a tot mai multor oameni de a atinge limitele actuale, în loc să sublinieze nevoia de a ridica ștacheta tot mai sus, se arată în studiu.
”Acum, după ce limitele speciei umane au devenit cunoscute, acest lucru poate acționa ca un obiectiv clar pentru națiuni de a se asigura că toate capacitățile umane ating cele mai înalte posibile valori pentru cea mai mare parte a populației”, a declarat profesorul.
„Pe fondul escaladării constrângerilor de mediu ar putea fi nevoie de din ce în ce mai multă energie și investiții pentru a echilibra presiunile exercitate asupra ecosistemelor. Însă, dacă acest va fi realizat, vom putea asista la un increment al valorilor medii ale înălțimii, duratei de viață și a majorității biomarkerilor umani”, a concluzionat Toussaint.