3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăTechSenator UNPR, despre Oprea: Este foarte sensibil

Senator UNPR, despre Oprea: Este foarte sensibil

Senatorul UNPR Haralambie Vochiţoiu a spus că vicepremierul Gabriel Oprea „este foarte sensibil, deşi pare un tip așa mai dur”, transmite Mediafax.

„Sigur, a apreciat că am stat alături de dumnealui şi a fost un moment greu şi complicat. Eu am mai spus-o când am avut ocazia: domnul general Oprea, deşi pare un tip aşa mai dur, este un tip foarte sensibil. Sigur, şi-a pierdut un camarad, este adevărat”, a răspuns jurnaliştilor senatorul UNPR Haralambie Vochiţoiu, întrebat dacă vicepremierul Gabriel Oprea i-a mulţumit pentru că i-a fost alături în contextul acuzaţiilor care i se aduc cu privire la accidentul în urma căruia un poliţist din coloana sa oficială şi-a pierdut viaţa.

Citește și: Gabriel Oprea nu va fi audiat în Comisia pentru abuzuri

Haralambie Vochiţoiu a afirmat că supărarea şi nedumerirea aleşilor UNPR „pentru ceea ce au încercat alţii să facă rămâne”.

Senatorul UNPR a mai spus că „în următoarele zile toate lucrurile se vor clarifica”, susţinând că, „în continuare, românii trebuie să beneficieze de această guvernare, care a adus foarte multe lucruri pozitive”.

Citește și: Gabriel Oprea va merge la Parchet săptămâna aceasta

„Nu are rost să aruncăm în aer ceea ce s-a făcut în ţara aceasta pentru că cineva vrea să ajungă la putere fără să câştige alegerile”, a spus Vochiţoiu, în contextul depunerii moţiunii simple de către PNL.

Întrebat dacă a discutat cu Gabriel Oprea despre continuarea coaliţiei de guvernare şi ce anume i-a spus acesta, Vochiţiu a afirmat că oamenii din UNPR rămân „exact” aşa cum au fost şi până acum, „stabili şi de cuvânt”.

Citește și: Oprea, despre noaptea accidentului: Am fost la instituții ale statului român

Ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, va fi chemat la Parchetul Tribunalului București în această săptămână, pentru a da declarații în dosarul în care se fac cercetări pentru ucidere din culpă în cazul polițistului Bogdan Gigină, au declarat surse judicare.

Gabriel Oprea a declarat, marţi, că venea de la „instituţii ale statului român” atunci când s-a produs accidentul în urma căruia a murit poliţistul Bogdan Gigină, arătând că va face precizări la Parchet, unde va răspunde, ca martor, la toate întrebările. 

Citește și: Șoferul și consilierul lui Gabriel Oprea, AUDIAȚI la Parchet

El a mai spus că orice ministru de Interne a beneficiat întotdeauna de un echipaj de poliţie la deplasările în timpul serviciului, arătând că sunt norme şi instrucţiuni în acest sens.

Poliţistul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) de la Brigada Rutieră a Capitalei a murit pe 20 octombrie, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost transportat după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală.

Polițistul asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, însă informaţii despre această situaţie nu au fost comunicate de Ministerul Afacerilor Interne, fiind aflate mai întâi pe surse.

Citește și: MAI nu a transmis anchetatorilor traseul coloanei ministrului Oprea din ziua accidentului

Abia la două zile de la accident, Poliţia Capitalei a transmis un comunicat în care a confirmat că poliţistul de la Rutieră asigura deplasarea coloanei oficiale a vicepremierului Gabriel Oprea care, conform informaţiilor comunicate, participase la „o activitate în cadrul unei instituții din domeniul securității și ordinii publice”.

Conform Regulamentului de aplicare a Codului Rutier, echipaje ale Poliţiei Rutieră asigură însoţirea coloanelor oficiale doar în cazul şefului statului, preşedintelui Senatului, preşedintelui Camerei Deputaţilor şi primului ministrului. Miniştrii pot beneficia de însoţire cu echipaje ale Poliţiei Rutiere doar „în situaţii deosebite, care impun deplasarea în regim de urgenţă”, conform prevederilor legale.

Citește și: Iohannis: I-am cerut domnului Gabriel Oprea să-și dea demisia

Ministrul Gabriel Oprea a arătat, luni, în prima sa declaraţie, făcută la aproape o săptămână de la moartea lui Bogdan Gigină, că a ales să tacă din respect faţă de familia acestuia, el susţinând că nu a văzut accidentul, a aflat abia după ce depăşise zona şi a făcut „tot ce este omenește posibil” pentru a-l salva pe poliţist.

 

Cele mai citite

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...

Economistul Bogdan Glăvan: România, un stat eșuat, în pragul colapsului financiar

Glăvan atrage atenția că o treime din cheltuielile statului român sunt acoperite din împrumuturi, ceea ce face economia extrem de vulnerabilă România se află pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă