0 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăTechRăzboi între liberalii din orașul natal al Alinei Gorghiu

Război între liberalii din orașul natal al Alinei Gorghiu

Președintele PNL Tecuci, primarul Daniel Gerhardt Țuchel, i-a desfăcut contractul de muncă vicepreședintelui Constantin Grosu.

Organizația PNL din Tecuci, orașul natal al copreședintelui PNL Alina Gorghiu este scena unui puternic conflict izbucnit între principalii lideri ai organizației, președintele „Municipalei” PNL, primarul Daniel Gerhardt Țuchel și vicepreședintele Constantin Grosu, consilier județean, care este și angajat al primăriei, în calitate de consilier la cabinetul primarului.

Prin Decizia 2.565/16.11.2015, primarul Tecuciului i-a desfăcut contractul de muncă lui Grosu, fiind invocat referatul nr. 45132/PJ/I/16.11.2015, întocmit probabil la cererea primarului de secretarul Primăriei Tecuci. În textul deciziei găsim motivația care sugerează neînțelegerile dintre cei doi liberali, desfacerea contractului de muncă fiind o „urmare a retragerii încrederii personale”.

La articolul 1 al deciziei se spune că „începând cu data de 17.12.2015 se eliberează din funcția de consilier I A din Cabinetul primarului domnul Grosu Constantin, ca urmare a retragerii încrederii personale”, iar potrivit articolului 2, „începând cu data de 17.12.2015 încetează contractul individual de muncă pe perioadă determinată a domnului Grosu Constantin – consilier I A, în cadrul Cabinetului primarului ca urmare a voinței unilaterale a primarului Municipiului Tecuci”. Lui Constantin Grosu i-a fost acordat un preaviz de 20 de zile lucrătoare.   

Victor Dobre: „politic, nu-i nimic schimbat”

Războiul dintre liberalii din Tecuci l-a luat prin surprindere și pe președintele Organizației Județene PNL Galați, deputatul Victor Dobre, care consideră însă că războiul dintre cei doi lideri ai PNL Tecuci reprezintă o chestiune de natură personală: „Din punct de vedere politic, nu-i nimic schimbat. Domnul Țuchel este pe poziția dumnealui politică, domnul Grosu este pe poziția lui politică. Eu îi respect pe amândoi. Nu este o problemă de natură politică. Probabil că este o chestiune de natură personală, iar eu nu mă ocup de chestiunile personale”, ne-a declarat Victor Dobre. Nu este un conflict între un vechi liberal și un fost pedelist, ci între doi vechi liberali.

Cele mai citite

O nouă manifestație de protest în Georgia. Se cere anularea scrutinului parlamentar

Mii de manifestanţi au denunţat din nou la Tbilisi, marţi seara, victoria controversată a partidului aflat la putere în alegerile legislative din octombrie în...

Noua Comisie Europeană va fi votată în curând de Parlamentul European

Discuţiile între dreapta, centru şi social-democraţi "avansează" în Parlamentul European în vederea unui acord pentru aprobarea noii Comisii Europene, au declarat surse parlamentare pentru...

O nouă manifestație de protest în Georgia. Se cere anularea scrutinului parlamentar

Mii de manifestanţi au denunţat din nou la Tbilisi, marţi seara, victoria controversată a partidului aflat la putere în alegerile legislative din octombrie în...
Ultima oră
Pe aceeași temă