2 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăTechFOTO + VIDEO. Raluca Turcan, validată președinte interimar al PNL. Cristian Bușoi,...

FOTO + VIDEO. Raluca Turcan, validată președinte interimar al PNL. Cristian Bușoi, ales secretar general interimar. Decizia CNC, criticată de Florin Roman: Modificarea Statutului s-a făcut pentru ca Gigei şi mişei sau Mişulei să vă conducă în continuare destinele

Raluca Turcan a fost validată, sâmbătă, în funcți de președine interimar al PNL. Decizia a fost luată cu o largă majoritate, înregistrându-se și patru voturi „împotrivă” și o abținere. De asemenea, CNC l-a validat și pe Cristian Bușoi ca secretar general interimar al PNL, tot cu majoritate, fiind exprimate și cinci voturi„ împotrivă” și patru abțineri.

În discursul susținut în Consiliul Național, șefa interimară a PNL a afirmat că formațiunea „trăiește o perioadă dificilă, complicată”.

Cu toate acestea, ea și-a exprimat speranța unei reveniri, după „înfrângerea usturătoare la alegerile generale” și a făcut apel la „unitatea tuturor membrilor în jurul unui obiectiv comun”.

„Ce poate face, în această situație, în câteva luni, un președinte interimar? Nu puține lucruri. Desigur, în primul rând, să asigure pregătirea pentru o desfășurare corectă, echidistantă și reprezentativă a lucrărilor Congresului. Mi-aș fi dorit să putem ajunge la o modificare de statut care să permită ca presedintele să fie ales de toți membrii partidului. De jos până sus, fiecare să avem, măcar o dată la patru ani, aceeași greutate a votului. Chiar dacă se pare că nu este posibilă o astfel de formulă, trebuie măcar să avem o Convenție care să reprezinte voința multor membri de partid, a bazei partidului. Dumneavoastră veți participa la Congres. Și veți fi și mai mulți. Urmăriți, așadar, ce se întâmplă în PNL, cântăriți și luați decizia bună! Votul dumneavoastra se va găsi în alegerea viitorului președinte al PNL! Deciziile majore și suverane pentru viitor sunt și vor fi luate la baza partidului și la Congresul său. Tocmai de aceea am evitat să caut responsabili punctuali pentru înfrângerea partidului, să cer capete și să identific vinovății personale”, a spus Raluca Turcan.


 Convenția Națională a Partidului Național Liberal a fost convocată pentru data de 17 iunie, la București, a decis sâmbătă Consiliul Național de Coordonare al PNL. 

 Ea a continuat precizând o serie de priorități pe care le-a pus pe agnda partidului și a căror rezolvare „trebuie să capete consistență încă înainte de Convenție”.

 O problemă identifictă a fost legată de strategia în campanie.

„Chiar în campania PNL, PNL s-a văzut foarte puţin. Am avut o problemă majoră de strategie. Nu s-au văzut oamenii PNL, nu s-au văzut proiectele PNL. Nu s-au văzut reuşitele PNL din administraţia locală. Campania noastră nu a fost deloc a noastră. Cauza majoră a pierderii alegerilor a fost mesajul nostru incoerent și lipsit de consistență, faptul că nu am fost capabili să ne susținem clar măsurile noastre economice de dreapta și să-i lovim în moalele capului pe PSD-iști, ca mesaj, pentru minciunile și demagogia pe care le-au propovăduit în campanie. Am ratat momente când trebuia să ne asumăm cu curaj poziții de dreapta și să le luăm apărarea cu putere întreprinzătorilor loviți de fiscalitatea pesedistă și de abuzurile instituțiilor de control. Am pierdut teren și încredere în fața întreprinzătorilor mici și mijlocii pe mâna noastră! Este foarte rău pentru noi că s-a ajuns la situația ca PSD să fie perceput că ocupă zone din teritoriul liberal cu promisiuni de reducere a fiscalității. De fapt, este o impostură crasă a PSD, având în vedere că partidul lui Dragnea torpilează în realitate sectorul privat prin loviturile pe care le dă economiei active, justiției și educației”, a spus ea.

 Astfel, Raluca Turcan a prezentat trei teme, care, în opinia sa, ar trebui să devină priorități ale PNL: sprijinirea mediului de afaceri, atragerea şi crearea de investiţii; educatie cu învățământ profesional, evaluări diferențiate; sănătate.

„PNL a depus o inițiativă legislativă de modificare a Codului Fiscal, menită să ușureze viața antreprenorilor mici și mijlocii. Inițiativa noastră urmărește diminuarea poverii fiscale pe muncă cu 7 puncte procentuale (la angajator și angajat), reducerea cotei de impozitare a venitului și profitului de la 16 la 10 la sută, transferul plății asigurării de șomaj în totalitate către angajat, reducerea cotei de contribuții pentru concedii și indemnizații. Toate aceste măsuri, prevăzute a intra în vigoare începând cu anul viitor pentru predictibilitate, reprezintă o gură de oxigen de care mediul privat are nevoie pentru a funcționa și pentru a se dezvolta. Fac apel la dumneavoastră să susținem acest gen de măsuri cu consecvență, cu încăpățânare chiar. Să nu facem pași înapoi!”, a transmis Turcan liberalilor.

În ceea ce privește educația și sănătatea, șefa interimară a PNL susține că este necesar ca liberalii să marcheze „foarte clar diferențele de soluții și viziune între PNL și PSD.



„În Educație, acolo unde PSD distruge calitatea și promite imoral diplome fără valoare în ochii angajatorilor, dar facil obținute, noi trebuie să promovăm învățământul profesional de calitate și măsuri eficiente de cuplare a educației la piața muncii. Cât privește Sănătatea, văd că ne e frică, deși suntem liberali, să recunoaștem existența unui sector privat în plină dezvoltare în acest domeniu. De ce ? Doar pentru că propaganda PSD face agenda și a diabolizat privatizările și serviciile medicale private în Sănătate? Să spunem lucrurile cât se poate de clar: vrem un sector medical de stat reformat în folosul pacientului, grijuliu cu banii asigurărilor medicale, cu medici respectați și 8 spitale regionale noi. În plus, spunem ceea ce PSD nu face: dorim servicii medicale de sănătate competitive între privat și stat, de reală calitate și cu personal bine plătit”, a mai spus ea.

Totodată, Raluca Turcan a declarat că președintele Klaus Iohannis este și va fi partenerul PNL.

„Președintele României, dl Klaus Iohannis, a fost, este și va fi partenerul nostru! Drumul PNL nu poate fi despărțit de drumul președintelui Iohannis! Suntem și vom fi partenerii președintelui pentru că împărtășim aceleași valori și principii. Cu atât mai mult trebuie să întărim acest parteneriat, precum și susținerea noastră pentru Președinte, cu cât Dl Iohannis este în prima linie și principalul apărător al statului de drept și al parcursului occidental al României. Avem datoria să fim alături de președinte nu pentru că ne-am grăbi să-i punem la picioare un partid, cum nu ostenește să repete mincinos propaganda adversarilor. Suntem alături de președinte pentru că valorile Justiției, ale statului de drept și chiar poziția noastră în fața partenerilor occidentali care au fost periclitate, terfelite și batjocorite de un guvern iresponsabil, aflat la totala dispoziție a unui lider politic căruia i-a și șters, de altfel, una din acuzațiile penale”, a continuat Raluca Turcan.

 Șefa interimară a PNL a atras atenția că formațiunea se confruntă cu o serie de provocări.

„Vreau să mă asigur ca înțelegem cu toții provocările acestui moment. Structura PNL s-a modificat puternic in ultimii ani. PNL a câştigat în rural şi a pierdut în urban. Atât la locale în Bucureşti şi în alte mari oraşe, o parte importantă din electoratul urban al PNL a stat acasa sau a preferat da voteze alte partide. PNL trebuie sa recastige ce a avut: electoratul urban, educat, care pune accentul pe valori, principii, integritate in functia publica. Acest electorat este puternic anti PSD. Acest electorat aşteaptă mesaje puternice anti-PSD şi mesaje de apărare a valorilor democratice. PSD are un electorat captiv, asistat social, se spune. E adevarat, dar nu trebuie să transformăm asta într-o sentință definitivă. E și vina noastră că nu am știut să ne adresăm cum se cuvine acestor oameni. E și vina unei părți a elitelor noastre care au lăsat la oparte nevoiașii votanți ai PSD”, a mai spus ea.

 

Ludovic Orban: Nu vreau să mă uit spre trecut. Sunt plin de schije, de cicatrice în urma bătăililor pe care le-am purtat pentru PNL pentru că niciodată nu m-am dat în lături să dau o bătălie pentru PNL

„Nu vreau să mă uit spre trecut. Vreau să mă uit doar spre viitor. Suntem datori să ţinem minte care sunt motivele pentru care PNL a ajuns la 45% după prezidenţiale şi a reuşit în parlamentare să obţină doar 20%. Începând de astăzi, conducerea centrală va tăcea, nu va mai lua decizii. Cei care trebuie să vorbească, să decidă soarta PNL sunteţi voi, membri PNL. Voi aţi purtat toate bătăliile la firul ierbii, ştiti ce spun oamenii despre lideri, despre deciziile şi acţiunile PNL. Trebuie să luaţi decizia în PNL. E misiunea voastră să recredibilizaţi PNL. În PNL este nevoie ca de aer de unitate, dar nu o unitate clamată de la microfon şi nu o unitate în înfrângere, ci o unitate care să fie în fiecare dintre liberali”, a afirmat Ludovic Orban.

El a continuat afirmând că este în campanie, în PNL, încă de când s-a înscris în formaţiune.



 

„Eu sunt în campanie în PNL de când m-am înscris în PNL. Sunt plin de schije, de cicatrice în urma bătăililor pe care le-am purtat pentru PNL pentru că niciodată nu m-am dat în lături să dau o bătălie pentru PNL. Avem nevoie ca această campanie în interiorul PNL să fie o sărbătoare a democraţiei, să genereze interes pentru democraţia românească”, a subliniat Orban.

 Orban a dat asigurări că nu îşi va critica niciun coleg în campania din interiorul partidului.„Vă asigur că în toată această campanie nu îmi voi critica niciun concurent indiferent de ce funcţie candidează. Nu voi face altceva decât să mă duc la firul ierbii, la baza partidului. Oricine se înscrie în cursă este binevenit. Eu pot să fac echipă cu orice membru al PNL. Echipa mea este, a fost şi va fi întotdeauna PNL. Nu fac nicio diferenţă între membri PNL. În următoarele trei luni vă rog să nu faceţi nicio diferenţă. Alegeţi-i pe cei mai buni la nivel local, judeţean, naţional, nu ţineţi cont de graniţa care există mental din cauza faptului că suntem proveniţi din două partide diferite”, a conchis Ludovic Orban. 

Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu: Drumul nostru către guvernare trece prin victoria lui Klaus Iohannis în 2019

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu susține că drumul liberalilor către guvernare trece prin victoria lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale din 2019.

„PSD este şi rămâne adversarul nostru numărul unu pentru că e pericolul numărul unu pentru o societate democratică. Stă în calea dorinţei cetăţenilor de a se desprinde de un mod de guvernare netransparent. PSD e partidul care a făcut praf reputaţia externă a României. Mai ieri l-am văzut pe Dragnea sărit ca opărit de grija Europei, nu mai poate să doarmă. Nu înţelege că nu poţi să fi în acelaşi timp şi european şi brazilian”, a afirmat liberalul.

Asemenea șefei interimare a PNL, Predou a fpcut apel la unitate. „Eu cred că un partid este credinţa în propriile valori, forţe, victorii. Mesajul meu principal către dumneavoastră va fi să aveţi încredre în dumneavoastră, în resursele noastre, în valorile şi victoria noastră şi vom fi răsplătiţi cu această victorie. Vă chem să practicăm colegialitatea, respectul, unitatea, pentru că drumul partidului către guvernare trece prin unitatea partidului. Viziunea mea e aceea a unui partid unit, dar trebuie dublat de solidaritatea reală dintre membri. Lupta fraticidă trebuie să înceteze. Suntem egali în acest partid”, a afirmat liberalul.

Totodată, Cătălin Predoiu a afirmat că PNL trebuie să continue parteneriatul cu preşedintele Klaus Iohannis. „Drumul nostru către guvernare trece prin victoria lui Klaus Iohannis în 2019. Vă invit să ne asumăm un obiectiv: un guvern politic al PNL în cel de-al doilea mandat al lui Klaus Iohannis”, a subliniat prim-vicepreşedintele PNL.  

Secretarul general interimar al PNL Cristian Bușoi: Să aşteptăm un lider providenţial nu face bine

În discursul rostit după validarea sa în funcţia de secretar general al formaţiunii, Cristian Buşoi a spus că forţa PNL va reveni din recâştigarea procentelor de încredere ale electoratului şi din organizaţia internă.

„Dacă exista un Ionel Brătianu în acest moment în PNL s-ar fi văzut. Sunt însă politicieni cu experienţă şi capacitate de organizare în partid şi trebuie să ne bazăm pe ce avem. Să aşteptăm un lider providenţial nu face bine. PNL are nevoie de mai puţin orgoliu”, a susţinut Cristian Buşoi.

Buşoi a afirmat, de asemenea, că ideea parteneriatului cu preşedintele Klaus Iohannis este esenţială şi înseamnă şi o mare responsabilitate a PNL de a face opoziţie. El a subliniat că, dacă PNL pierde alegerile prezidenţiale de peste doi ani, va fi într-o situaţie foarte grea.

La reuniunea Consiliului Național de Coordonare al PNL au participat 900 de delegați. Evenimentul nu a fost lipsit de voci critice.

Astfel, deputatul Florin Roman, preşedintele interimar al PNL Hunedoara, a criticat modificările la Statutul partidului, susţinând că acestea s-au făcut pentru ca „gigei şi mişulei” să îi conducă în continuare pe liberali.

„Modificarea Statutului s-a făcut pentru ca unii dintre oamenii care ne-au adus aici să stea în continuare acolo, pentru ca gigei şi mişei sau mişulei să vă conducă în continuare destinele”, le-a spus el liberalilor prezenţi la şedinţă. Roman a adăugat că era nevoie de modificarea Statutului, iar ”cei incomozi să fie daţi la o parte. Unii nu au înţeles nimic din alegerile parlamentare sau dacă au înţeles nu îşi doresc să ducă partidul la guvernare. (…) Sunt ca ţuţării gudurându-se pe lângă şefi, primul lucru se gudură, apoi ii trădează. Îi veţi vedea şi miniştri, chiar au fost, pentru că au ştiut să se gudure pe lângă şefi”, a adăugat deputatul.

El a spus că între lideri nu au loc unii dintre liberalii care obţin constant rezultate bune, cum este şeful CJ Alba, care „nu va avea niciodată loc între gigei şi mişulei” şi i-a transmis că mai bine „rămâne între colegi”. Florin Roman a explicat că a votat împotriva validării lui Cristian Buşoi în funcţia de secretar general interimar, pentru că a obţinut doar 12% în Bucureşti la alegeri şi a fost „premiat” cu această funcţie.

 

 

 

Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...

Sporuri și zile de repaus, dacă lucrezi în weekend

Aceste drepturi sunt obligatorii și includ atât un spor salarial, cât și repaus săptămânal de 48 de ore consecutive Angajații care desfășoară activități în weekend...

Alexandru Rafila: Descentralizarea rezidențiatului continuă, universităților vor organiza procesul direct

Rafila a atras atenția asupra distribuției inegale a medicilor în teritoriu și a reafirmat necesitatea implicării autorităților locale Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că...
Ultima oră
Pe aceeași temă