1.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăTechRadu Stroe s-a înscris în UNPR

Radu Stroe s-a înscris în UNPR

Deputatul Radu Stroe s-a înscris, joi, în UNPR, anunță un comunicat de presă potrivit căruia Stroe va activa în grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaţilor.

“Deputatul Radu Stroe s-a înscris în Uniunea Naţională pentru Progresul României. Domnul Radu Stroe a fost ales deputat în colegiul uninominal nr. 1 din circumscripţia electorală nr. 25 Ilfov. Începând cu această dată, parlamentarul UNPR activează în grupul parlamentar al PSD din Camera Deputaților”, se spune în comunicatul UNPR, potrivit Mediafax.

UNPR are grupuri parlamentare commune cu PSD atât la Senat, cât şi la Camera Deputaţilor.

Stroe declarase marți, pentru MEDIAFAX, că și-a dat demisia din PLR, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, și intenționează să se înscrie în UNPR în perioada următoare, precizând că nu face reproșuni nimănui și este o decizie personală.

”Am demisionat din motive personale din PLR. Nu fac reproșuri nimănui și e decizie persoană. La începutul sesiunii parlamentare îmi voi anunța adeziunea la grupul parlamentar al PSD, din care face parte și UNPR”, declara Stroe.

Cele mai citite

Aglomerație pe pârtiile din Sinaia: Turiștii se înghesuie pe domeniul schiabil

Stațiunea Sinaia este plină de turiști în această duminică, în contextul weekendului premergător Crăciunului. Domeniul schiabil situat la peste 2.000 de metri altitudine, în Munții...

Venituri record pentru dezvoltarea de aplicații în 2024, în ciuda scăderii descărcărilor

Dezvoltatorii de aplicații au înregistrat venituri record în 2024, deși utilizatorii au instalat mai puține aplicații decât în ​​anul precedent App Store și Google Play...

Doar 35% dintre americani au încredere în sistemul judiciar al SUA

Noul sondaj Gallup confirmă că americanii înțeleg pe deplin că instanțele antidemocratice au atins în mod inexplicabil această supremație Lipsa de încredere a americanilor în...
Ultima oră
Pe aceeași temă