Liderul deputaţilor PSD, Florin Pâslaru, afirmă că PSD nu este de acord cu organizarea, în luna octombrie, a concursului pentru ocuparea posturilor de director şi director adjunct în şcoli pe motiv că termenul este prea strâns, iar Guvernul ”îşi depăşeşte mandatul” aprobat de Parlament, informează joi Mediafax.
”Dacă, la nivel de principiu, suntem de acord cu susţinerea unui concurs pentru ocuparea funcţiilor de conducere din unităţile şcolare preuniversitare, nu putem fi de acord cu o modalitate netransparentă şi organizată în pripă a acestuia”, susţine Pâslaru.
Printre motivele invocate de deputatul PSD se numără ”calendarul de concurs extrem de strâns şi nerealist”.
”Metodologia în baza căreia ar trebui organizat concursul a fost publicată în mod oficial abia la data de 10 septembrie, deşi proba scrisă naţională a fost anunţată pentru data de 12 octombrie 2016. Foarte târziu, în 10 septembrie, a fost dată publicităţii şi bibliografia pentru probele de concurs, în ciuda faptului că peste o lună ar trebui susţinută proba scrisă”.