Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, luni, pentru Mediafax că liderul PNL Crin Antonescu a confirmat, practic, că a minţit atunci când susţinea că nu are discuţii cu PPE, întrucât nu putea cere trecerea eurodeputaţior PNL de la ALDE la PPE fără discuţii prealabile.
„Este o confirmare a unei minciuni nu foarte vechi, să zicem o minciună recentă a lui CCrin Antonescu când a spus că nu are nicio discuţie cu liderii PPE şi nu ia în calcul trecerea europarlamentarilor PNL în grupul PPE. Acum se confirmă că a minţit. Nu poţi să iei o decizie fără să fi avut în prealabil discuţii, negocieri cu cei de la PPE. Poate cei din PPE nu-i doresc şi le închid uşa în nas – puţin probabil – dar minciuna este evidentă”, a spus europarlamentarul Cătălin Ivan despre anunţul făcut luni de Antonescu privind trecerea europarlamentarilor PNL la PPE.
Ivan a spus că este vorba despre o negociere care a început, din informaţiile PSD, în toamna anului trecut, când s-a atenuat până la dispariţie discursul lui Crin Antonescu anti-Traian Băsescu şi când ruperera USL de căre PNL era deja evidentă.
„Negocierea se baza pe faptul că cei 5-6 europarlamentari pe care PNL i-ar avea după aceste alegeri ar conta foarte mult în configuraţia noului PE, pentru că grupul politic care are un mandat în plus faţă de celelalte este primul care propune preşedintele Comisiei”, a menţionat Ivan.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat că, în şedinţa de luni a conducerii partidului, va propune ca europarlamentarii PNL să adere la grupul PPE din Parlamentul European, precizând că propunerea sa are în vedere faptul că ”Uniunea Europeană nu trebuie să fie condusă de un preşedinte socialist”.