19.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăTechPreședintele ALDE îl felicită pe Tăriceanu pentru inițiativa liberală

Președintele ALDE îl felicită pe Tăriceanu pentru inițiativa liberală

Președintele ALDE, Graham Watson, a transmis, joi, prin intermediul unui clip video, un mesaj în care salută demersul lui Călin Popescu Tăriceanu de a promova o nouă inițiativă de inspirație liberală în condițiile în care PNL s-a aliat cu PPE, "partidul lui Băsescu", relatează Mediafax.

"Aveți o situație dificilă în România, unde liderii oficiali ai PNL au decis mai degrabă să se alăture unui alt partid, Partidului Popularilor Europeni. Dar PPE este partidul lui Băsescu, partidul lui Boiko Borisov, partidul lui Viktor Orban și al altora. Aceștia nu sunt liberali, și de asta e important pentru liberalii din România să se regrupeze, să-și reafirme viziunea fundamental liberală pentru România și pentru Europa, și să lucreze împreună cu alți liberali din curpinsul continentului european. Eu salut inițiativa luată de Călin Tăriceanu, unul dintre marii lideri ai PNL și unul dintre cei mai buni prim-miniștri, de a aduce liberalii înapoi pe mișcare de inspirație liberală, să ducă mai departe idealurile noastre", a afirmat Watson.

De asemenea, el a spus că liberalii vor putea învinge, chiar dacă aceștia nu vor mai fi în PNL, ci într-o nouă mișcare politică.

Fostul președinte al PNL și premier, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi, că i s-a solicitat de către cei care au fost prezenți la evenimentul de lansare a Grupului pentru identitate liberală să inițieze cât mai curând constituirea unui nou partid liberal, după ce a vorbit de "visul său".

Cele mai citite

Sophia Loren, actrița considerată o legendă a cinematografiei mondiale, împlinește 90 de ani

Actrița legendară Sophia Loren va celebra vineri seară, la Roma, împlinirea vârstei de 90 de ani, într-o petrecere privată organizată într-un hotel de lux...

Tu ești Mircea decrețelul? – Academia Catavencu

Recent, Geoană s-a trezit brusc din somnul rațiunii în care era președinte și a emanat primul gând care i-a venit în minte: „Noi...

Băncile taie dobânzile la credite, dar și la depozite. Creditele ipotecare devin mai accesibile

Clienții băncilor sunt sfătuiți să compare ofertele disponibile pe piață, înainte de a lua o decizie privind creditele sau economiile lor Mai multe bănci din...
Ultima oră
Pe aceeași temă