Premierul Ponta a scris, luni, pe contul său de Facebook un mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale a Păcii în care vorbește despre "puterea creativă extraordinară pe care o are buna-înțelegere".
"Ziua Internațională a Păcii – o sărbătoare a Organizației Națiunilor Unite de care sper să țină cont toată lumea, mai ales cei din zonele de conflict de pe glob. De multe ori cred că din cauza tumultului de zi cu zi uităm de puterea creativă extraordinară pe care o are buna-înțelegere. O zi frumoasă tuturor!", a scris Ponta pe Facebook.
Ponta a scris mesajul pe contul său de Facebook cu trei ore înainte să înceapă procesul său de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. DNA l-a trimis, joi, în judecată şi îl acuza de fapte de corupţie săvârşite în timp ce era avocat dar şi deputat în Parlamentul României.
Ziua Internațională a Păcii a fost instituită în 1981. Tema din 2015 este "Parteneriate pentru Pace — Demnitate pentru toți".