Premierul Victor Ponta a anunţat, luni, că el şi vicepremierii Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea vor suspenda activităţile de campanie electorală,ca să meargă în zonele inundate din Mehedinţi, relatează Mediafax.
"Cel puţin câteva zile, până când toată situaţia produsă de intemperii va intra în normal, şi eu şi ceilalţi miniştri care avem responsabilităţi vom suspenda campania electorală. O să plec împreună cu vicepremierul Dragnea în Mehedinţi. De la Bucureşti, vicepremierul Oprea e cel care coordonează activitatea în toată ţara", a precizat Ponta.
Potrivit lui Ponta, campania electorală va fi reluată după ce toate măsurile pentru înlăturarea efectelor intemperiilor vor fi fost luate.
"Atât timp cât vor fi intemperii, campania electorală o las pentru alţii şi miniştrii care au responsabilităţi mă vor însoţi, se vor ocupa în special de acest lucru", a spus Ponta.
El a arătat că nu va putea să meargă în toate zonele inundate.
"Nici nu e nevoie de mine personal în toate aceste zone. O să merg la Drobeta Turnu Severin pentru că aceea este zona, Gorj, Caraş, Mehedinţi şi Dolj, mai puternic afectată, doar ca să aflu dacă e nevoie imediat de un sprijin concret pentru perioada imediat următoare, după care vicepremierul Dragnea se va ocupa şi va coordona activităţile în teritoriu", a precizat Ponta.
În urma ploilor abundente, în judeţul Mehedinţi au fost inundate peste 60 de gospodării din mai multe localităţi.
Una dintre localităţile afectate este Hurduceşti (Strehaia), unde, potrivit autorităţilor locale, aproximativ 160 de persoane sunt izolate după ce calea de acces a fost afectată de apele revărsate ale râului Huşniţa, la casele oamenilor putându-se ajunge doar cu tractor sau căruţă.
Sîmion Burcu, primarul oraşului Strehaia, de care aparţine satul Hurduceşti, a declarat că duminică după-amiază râul Huşniţa a ieşit din matcă, a inundat 15 gospodării şi a rupt calea de acces.
Potrivit acestuia, cea mai gravă problemă a oamenilor din Hurduceşti este legată de aprovizionarea cu apă potabilă întrucât fântânile au fost afectate de inundaţii, iar în localitate nu există reţea centralizată, urmând ca Primăria să se ocupe de aprovizionarea localnicilor.
Prefectul de Mehedinţi, Nicolae Drăghiea, a declarat că în zonele afectate din judet este nevoie de analiza apei din fântâni întrucât pânza freatică a fost afectată de precipitaţiile abundente, iar echipe de medici din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică vor merge în teren pentru a face aceste analize.