5.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăTechPNL: Gabriela Szabo va fi reclamată la Poliție pentru încălcarea legislației electorale

PNL: Gabriela Szabo va fi reclamată la Poliție pentru încălcarea legislației electorale

Coordonatorul Departamentului de Analiză al PNL, Dan Mihalache, a anunțat că liberalii o vor reclama pe Gabriela Szabo la Poliție, întrucât aceasta ar fi încălcat legislația electorală în momentul în care a anunțat cu cine a votat, relatează Mediafax.

"Cel mai flagrant caz de încălcare a legislației electorale, transmis în direct pe televiziuni îl reprezintă conduita doamnei candidat la colegiul din Ilfov, ministrul Gabriela Szabo, care nu a învățat din păcate că atunci când se află în incinta secției de votare nu poate să enunțe, să exprime, numele partidelor sau alianței politice pentru care a votat. Domnia sa a făcut acest lucru și în incinta secției de votare, și în perimetrul descris de lege și ca atare este pasibilă de amendă sub efectul legislației electorale", a susținut Mihalache, menționând că va fi depusă o sesizare la Poliție.

El a susținut că a avut loc un "desant" în Ilfov cu premierul Victor Ponta și cu alți candidați.

Liberalul a precizat că și premierul ar fi încălcat normele legislației electorale întrucât sâmbătă, după încheierea campaniei electorale, a acordat un interviu la un post de televiziune. "A folosit pretextul că acest interviu, ca și cum noi am fi o națiune de proști, este dat în calitate de prim-ministru și nu în calitate de lider de partid. Din punctul ăsta de vedere credem că săptămâna viitoare, când lucrurile se vor mai liniști, Consiliul Național al Audiovizualului va trebui să decidă asupra acestei încălcări flagrante a legislației electorale", a mai spus Mihalache.

Liberalul a fost întrebat cum vede faptul că și Călin Popescu Tăriceanu a făcut o declaraţie similară Gabrielei Szabo, declarând că a votat cu PNL. "Se aplică în egală măsură, cred că legea e suficient de clară", a spus Mihalache.

De asemenea, el a acuzat faptul că în județul Giurgiu senatorul PSD Niculae Bădălău amenință reprezentanții PNL că vor fi "arestați, luați cu duba", încercând astfel să schimbe reprezentanții în secțiile de votare. "Povestea cu duba i se poate aplica în egală măsură și lui dacă nu se liniștește și nu asigură desfășurarea normală a procesului de vot", i-a transmis Mihalache lui Bădălău.

Totodată, el a menționat că în județul Prahova sau Olt se încearcă o serie de fraude realizate prin turism electoral și prin intermediul urnelor mobile. "În comuna Vișina, din 2.564 de alegători sunt 181 de cereri pentru urna mobilă (…) Mai sunt liste (electorale permanente, n.r.) care nu au fost semnate de primar și secretar, iar în unele localități reprezentanții PNL au făcut sesizări legate de bannerele din jurul școlilor în care se votează, iar primarii respectivi, contrar legii, au refuzat îndepărtarea lor", a mai spus Mihalache.

De asemenea, deputatul PNL Răzvan Mironescu, coordonator al PNL Sector 1, a afirmat că de la deschiderea urnelor zonele limitrofe ale sectorului, Chitila și Pajura, "au fost luate cu asalt de grupări de interlopi cu mașini înmatriculate în Bulgaria, care au coordonat în mod organizat grupuri de cetățeni venite din Prahova, Ilfov și Dâmbovița, care au votat în număr mare de la ora 07.00".

Mironescu a precizat că în urma sesizărilor realizate de reprezentanții PNL "a fost reținută o persoană care avea niște liste pe care îi bifa pe cei care veneau să voteze pe listele suplimentare" la Școala 181 din sectorul 1 al Capitalei.

Candidatul pentru funcţia de deputat Gabriel Szabo a votat, duminică, la Şcoala nr. 2 din Buftea, fiind susţinută de premierul Victor Ponta, de soţia acestuia, Daciana Sârbu, de Daniel Constantin, Gabriela Firea şi Ilie Năstase. Victor Ponta a întrebat-o pe Gabriela Szabo, după vot, cum a fost să se voteze pe ea însăşi prima dată, aceasta răspunzând: "A fost interesant". Szabo a spus, după ce a votat, că performanţa din sport vrea să o ducă în politică şi că este o mare bucurie să candideze pentru ilfoveni şi să facă lucruri importante pentru aceştia.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, duminică, după ce şi-a exprimat opţiunea electorală, că a votat pentru PNL, menţionând că Uniunea Europeană este "o construcţie a liberalismului" şi îndemnându-i pe români să vină să voteze într-un număr cât mai mare.

Cele mai citite

Armata israeliană anunță că șase soldați au fost uciși în sudul Libanului

Armata israeliană a anunţat miercuri că şase soldaţi ai săi au fost ucişi în sudul Libanului, ceea ce ridică la 47 numărul militarilor israelieni...

Donald Trump l-a desemnat oficial pe Marco Rubio pentru a fi secretar de stat al SUA

Donald Trump l-a nominalizat, miercuri, pe senatorul din Florida, Marco Rubio, pentru funcția de secretar de stat, potrivit nypost.com. „Marco este un lider extrem de...

Noi decizii adoptate de Autoritatea de Supraveghere Financiară

Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) au fost anunțate, joi, în urma unei ședințe ce a avut loc cu o zi...
Ultima oră
Pe aceeași temă