6.4 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăTechNicușor Dan: Decizia USR este fermă, i-a fost transmisă invitația lui Dacian...

Nicușor Dan: Decizia USR este fermă, i-a fost transmisă invitația lui Dacian Cioloș

Președintele formațiunii Uniunea Salvați România, Nicușor Dan, a declarat la RFI că USR i-a adresat o invitație formală fostului premier Dacian Ciolos de a intrat în partid, iar dacă el va răspunde pozitiv până în luna mai, poate să candideze la orice funcție.

În opinia lui Nicuşor Dan, “important este că o majoritate îl doreşte în USR (pe Dacian Cioloş-n.r.) şi pentru că lucrul acesta se întâmplă, o invitaţie formală i-a fost adresată, pentru un dialog în ce condiţii ar dori să vină.”

Nicușor Dan precizeaz că există argumente pro și contra venirii fostului premier în partid.

“Argumentele pro sunt faptul că ar aduce un plus de profesionalism USR-ului, că ar aduce un plus de notorietate şi ar face un transfer de credibilitate şi ar aduce un plus de leadership USR-ului. Astea sunt pe scurt argumentele pro şi ele sunt majoritare în USR”, a spus Nicușor Dan.

“Argumentele minoritare sunt că prin diferenţa mare de notorietate, USR-ul s-ar transforma în partidul lui Cioloş. Prin asta, pe de o parte, s-ar limita imaginea de partid antisistem, diferenţa de imagine faţă de distanţa faţă de PNL, atâta timp cât Dacian Cioloş a negociat cu PNL, a fost pe afişele PNL-ului, multă lume îl percepe apropiat de PNL în urma acestui fapt. Un alt argument este că există două categorii de public: una care este mai principială şi nu vrea să vorbească de alianţe, de transfer de parlamentari şi o altă categorie de public care spune orice e permis ca să batem PSD-ul. Şi cumva, din declaraţiile publice pe care domnul Cioloş le-a făcut a reieşit că viziunea sa este pentru unificarea tuturor forţelor de dreapta, pentru a bate PSD-ul în 2019 şi 2020”, spune Nicuşor Dan.

Nicușor Dan a precizat că în partid, președinții de filială au luat decizia de a-l invita pe Dacian Cioloș în partid, nefiind vorba de un vot.

“El a fost exprimat într-o discuţie a preşedinţilor de filială şi decizia este fermă, de invitare, invitaţia i-a fost transmisă domnului Cioloş, răspunsul este la domnia sa”.

Întrebat dacă lui Dacian Cioloş i s-ar oferi postul de preşedinte al USR în cazul în care intră în partid, Nicuşor Dan a replicat: “Noi o să avem un Congres în 12-14 mai la Cluj-Napoca şi toate funcţiile din USR vor fi alese la acel Congres. Conform Statutului, orice membru USR poate să candideze la orice funcţie. Deci în situaţia în care domnul Cioloş vine în USR până atunci, poate să candideze la orice funcţie”.

Cele mai citite

Studenții pot cumpăra bilete de tren cu reducere de 90% doar pentru traseele dintre domiciliu și universitate

Reducerea pentru studenți se aplică, din acest moment, pentru călătoriile interne, dar doar la trenurile de clasa a 2-a pe ruta dintre localitatea de...

Vladimir Putin cere cooperarea Chinei în domeniul inteligenței artificiale

Exporturile de microcipuri către Rusia au fost suspendate de principalii producători globali Președintele rus Vladimir Putin a cerut Guvernului și Sberbank, principala instituție financiară care...

Modificări legislative pentru agenții imobiliari: Măsuri sporite de cunoaștere a clientelei în tranzacții

Proiectul de lege care reglementează măsuri suplimentare pentru agenții imobiliari va fi dezbătut de Parlament în procedură de urgență, dar agenții atrag atenția asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă