-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăTechLiviu Dragnea îl cheamă pe Victor Ponta la luptă, în PSD

Liviu Dragnea îl cheamă pe Victor Ponta la luptă, în PSD

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, l-a invitat miercuri, de la tribuna Consiliului Naţional al partidului, pe fostul lider Victor Ponta să vină alături de el în acest an electoral important. 
„Urmează un an electoral foarte important şi trebuie să aducem în prima linie toate forţele importante ale partidului nostru, iar Victor Ponta este fără nicio îndoială una dintre cele mai importante forţe ale partidului nostru şi o ştiu foarte bine şi adversarii noştri care au încercat să ne dezbine şi nu au reuşit. Îl invit pe Victor să vină alături de noi în acest an electoral, la fel cum eu am stat alături de el în toţi anii în care a condus acest partid”, a declarat Liviu Dragnea, citat de Agerpres

El a susţinut că PSD a rezistat şi rezistă în continuare „la toate încercările adversarilor politici, nu puţine”. „Astăzi suntem din nou prima forţă politică din ţara noastră şi avem datoria de a demonstra acest lucru nu doar în sondajele de opinie, dar, foarte important, la urne. Scamatoria fostului PDL de a se ascunde sub sigla PNL nu i-a păcălit pe români, i-a păcălit doar pe liberalii istorici care nu înţeleg cum partidul lor istoric a ajuns pe mâna celor care au tăiat pensiile şi salariile şi, din păcate, în anii trecuţi au nenorocit această ţară. Adevăraţii urmaşi ai Brătienilor nu pot înţelege şi accepta ca un partid atât de încărcat de istorie să fie condus de Vasile Blaga şi Emil Boc. Noul PNL nu este altceva decât un PDL cu faţă umană, o altă mască pe care au încercat în mai multe rânduri să şi-o pună cei care au distrus România”, a susţinut Dragnea. 

Potrivit acestuia, românii pot acum compara guvernarea pedeliştilor care acum conduc un partid istoric – PNL – cu cea PSD. „Românii pot compara tăierile de salarii, creşterile de taxe şi aroganţa nemăsurată din timpul guvernării PDL, azi PNL, cu creşterile de salarii şi reformele bune din timpul guvernării PSD. Faptul că azi PSD este pe primul loc în sondajele de opinie, chiar şi în sondajele nepublicate ale adversarilor noştri, se datorează pe de o parte acţiunii şi abordării politice a PSD din ultimele luni, dar, în aceeaşi măsură, bunei guvernări PSD. Plecăm cu aceeaşi şansă în 2016 pentru că, atunci când am fost la guvernare, am luat decizii bune pentru români. Şi pentru asta îi mulţumesc lui Victor Ponta şi am încredere că a rămas aproape de partidul nostru şi că va reveni în primele rânduri acolo unde îi este locul”, a spus preşedintele PSD. 

Cele mai citite

Tensiuni între Colegiul Medicilor și CNAS: Actele adiționale pentru 2025, sub semnul întrebării

Medicii cer publicarea bugetului pentru anul viitor și asigurarea unor negocieri transparente Colegiul Medicilor din România (CMR) a transmis o solicitare oficială către Casa Națională...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...

Discrepanțe uriașe pe piața agricolă din UE: În România, un hectar de teren arabil costă de 34 de ori mai puțin decât în Malta

România s-a situat printre statele cu prețuri accesibile, cu o medie de 8.414 euro/ha Prețurile terenurilor arabile în Uniunea Europeană au înregistrat variații semnificative în...
Ultima oră
Pe aceeași temă