2.6 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăTechIohannis recunoaște greșeala USL din vara 2012

Iohannis recunoaște greșeala USL din vara 2012

Președintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat luni că USL a pregătit foarte prost în 2012 suspendarea președintelui Traian Băsescu din funcție, spunând că toată procedura a fost inutilă, la limita Constituției și nu trebuia realizată.

"Toată acțiunea a fost la limita Constituției și nu trebuie să confundăm fondul problemei cu forma. Întreaga procedură a fost, după părerea mea, absolut inutilă și prost inspirată. Nu trebuia făcută nici suspendarea, nici referendumul. Nu a avut nimeni de câștigat de acolo. USL a pregătit-o foarte prost, a informat foarte prost, au făcut niște pași care au fost extrem de rapizi și prost pregătiți", a declarat, la B1 Tv, Iohannis.

El a arătat în același timp că la acel moment a fost de acord ca deputatul din partea FDGR, Ovidiu Ganț, să voteze pentru suspendarea din funcție a președintelui Traian Băsescu.

De asemenea, a precizat că reacțiile partenerilor externi ai României cu privire la acțiunea din 2012 au apărut ca urmare a vitezei cu care s-au derulat evenimentele și a lipsei de informare.

"Ceea ce s-a întâmplat la noi în acea fază a fost intrarea într-o vrie care a fost absolut de neînțeles pentru partenerii noștri pentru că niciodată nu s-a procedat cu o asemenea viteză, cu demiteri de președinți de Cameră, cu schimbări. Întreaga procedură a fost foarte netransparentă pentru partenerii noștri", a explicat Iohannis.

Cele mai citite

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă