2 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăTechÎnțelegerea dintre PSD și UDMR stârnește consternare la Cluj: Liderii PSD Cluj...

Înțelegerea dintre PSD și UDMR stârnește consternare la Cluj: Liderii PSD Cluj au intrat în silenzio stampa până după votarea moțiunii

Încheierea înțelegerii dintre PSD și UMDR, prin care comunitatea maghiară primește o serie de drepturi, printre care scăderea pragului de la care devine obligatorie folosirea limbii minorității naționale în administrația publică de la 20 la 10 la sută sau declararea zilei de 15 martie drept Ziua Maghiarilor din România a stârnit consternare printre politicienii clujeni.

Președintele PSD Cluj, deputatul Horia Nasra, a declarat că nu are nici un comentariu în plus față de postarea sa de pe Facebook. Acolo, cei trei deputați ai PSD Cluj apar împreună cu textul ”„No, gata, no, hai!” Votăm moțiunea! Guvernul Grindeanu trebuie să plece, să demisioneze, însă nu vom vota niciodată un „pachet de legi” care să afecteze viața de zi cu zi a românilor din Transilvania, România!”.

În schimb, vicepreședintele PNL, deputatul Adrian Oros, a fost extrem de caustic. ”Am rămas surprins de ceea ce am văzut. Textul înțelegerii pare o colecție de înjurături la adresa românilor din Transilvania. Prin această înțelegere sunt acordate o serie de drepturi care exced reglementările internaționale și Constituția. Este trist că PSD se folosește de instituțiile statului ca să rezolve problemele pe care le au două grupări mafiote. Procedează la fel ca și PCR, care, la fel, se folosea de instituțiile statului pentru a-și rezolva problemele pe care le au două găști de partid. Din păcate, înțelegerea cu UDMR resuscitează naționalismul de ambele părți ale comunităților istorice din Transilvania, precum și iredentismul. Și sunt consecințe foarte grave. De exemplu, prevederile care împiedică modificarea granițelor comunităților locale și județelor împiedică regionalizarea”, a spus Adrian Oros.

Fostul secretar de stat Leonard Horvath, de etnie maghiară, în prezent membru al grupului de inițiativă al partidului Pro România, spune că ”suntem în situația în care vindem blana ursului din pădure. Cred că România are nevoie de oameni de stat, nu de oameni care să își urmeze interesele. Cred că înțelegerea dintre UDMR și PSD nu va ajunge la un final. Și mai cred că lucrurile ar trebui să rămână așa cum sunt, iar ardelenii să hotărască singuri lucrurile de care au nevoie, nu niște politicieni închiși în niște birouri în București”.

De asemenea, vicepreședintele Senatului din partea USR, Mihai Goțiu, a dat un comunicta de presă în care afirmă că ”Dintr-un anumit punct de vedere e de înțeles și chiar de admirat tenacitatea cu care își urmăresc îndeplinirea obiectivelor pe care și le-au asumat în fața propriilor alegători. Dacă partidele non-etnice și-ar respecta în aceeași măsură promisiunile făcute în campaniile electorale, probabil că am avea o țară un pic diferită. Rămân, însă, niște întrebări. Chiar le face bine etnicilor maghiari ceea ce s-a întâmplat ieri? Merită riscurile asumate, care vin la pachet cu schimbările legislative obținute? Vin dintr-un oraș, Cluj, a cărui istorie modernă și contemporană a fost marcată de conflictele și tensiunile etnice. În ultimii aproximativ 10 ani situația s-a schimbat mult în bine, prin implicări civice susținute, dar este, în continuare fragilă, într-un echilibru precar, care ar putea oricând să-și modifice sensul. Iar în alte localități și zone ale României, starea de fapt e și mai proastă. M-aș bucura dacă liderii UDMR ar urmări reacțiile din mediile de socializare de ieri și ar vedea, și ar înțelege, că nu vin doar de la detractorii de serviciu. Spre exemplu, n-am nimic cu celebrarea oficială a maghiarilor de pretutindeni. M-aș putea bucura alături de prietenii mei maghiari, la fel cum m-am bucurat la golul de excepție al lui Boloni, împotriva campioanei mondiale a momentului, Italia, pe fostul ”23 August”, de victoriile Gabrielei Szabo la Campionatele Mondiale și Jocurile Olimpice, ori de ce nu, că nu avem doar maghiari în România, de cărțile Herthei Muller. Mă întreb însă de ce ar trebui să ne amintim mereu, pe 15 Martie, de modul în care a fost instituționalizată sărbătoarea și de aceste zile negre pentru democrația autohtonă? Au luat (sau iau în calcul) cei de la UDMR toate aceste reacții care se pot naște? Sper că reprezentanții UDMR vor înțelege că toate aceste întrebări sunt puse cu bună-credință și vin din partea unui senator care, printre altele, și-a asumat riscuri electorale deloc mici, susținând în timpul campaniei readucerea în discuție a drepturilor promise maghiarilor prin actul Unirii de la Alba-Iulia, de pe 1 Decembrie 1918.

Pe de altă parte, îmi doresc ca și politicienii din celelalte partide, în special a celor care, la un moment sau altul au fost la guvernare după 1990, să înțeleagă că reacția UDMR vine și pentru că o mare parte a problemelor/revendicărilor negociate în aceste zile sunt cauzate de nerezolvarea lor la timp. Ba, mai mult, îmi asum să afirm că acestea nu au fost rezolvate tocmai ca la un moment dat să fie utilizate ca monedă de schimb”.

Cele mai citite

Ilie Bolojan confirmă că a vorbit cu Mircea Geoană și Elena Lasconi. Ce s-a stabilit în privința retragerii

Ilie Bolojan, candidat din partea PNL pentru funcţia de senator şi politicianul nominalizat de trei candidaţi la preşedinţie pentru funcţia de prim-ministru, afirmă că...

România primul loc în UE la exportul de grâu în 2024. Cum am depășit Franța și Germania la un loc

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25, la 1 iulie, şi până la data de 17 noiembrie, au ajuns...

Benjamin Netanyahu spune că Hamas nu va mai conduce Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marți, în timpul unei vizite în Gaza, că Hamas nu va conduce enclava palestiniană după încheierea războiului și...
Ultima oră
Pe aceeași temă