Tudor Pendiuc, fostul primar al municipiului Pitești, ar putea candida la alegerile parlamentare din luna decembrie pe listele acestei formaţiuni politice. Tudor Pendiuc, fost primar al Piteștiului, trimis în judecată, s-a înscris în ALDE. Surse politice susţin că Pendiuc ar urma să deschidă lista ALDE Argeș pentru Senat.
Președintele ALDE Argeș, Simona Brătulescu, a declarat, ieri, că Tudor Pendiuc „și-a depus adeziunea pentru a intra în echipa ALDE Argeș, adeziune care a fost validată”. Ea a adăugat că numele lui Pendiuc este printre cele ale posibililor candidați la alegerile parlamentare, dar lista nu a fost încă definitivată. „Lista este deschisă. Nu vă pot confirma candidatura lui ( Tudor Pendiuc n.r.), pentru că nimeni nu este definitiv. Sunt CV-uri trimise, sunt propuneri făcute. Dar până când acestea nu vor fi validate de către Biroul Politic Județean și apoi la București, nu avem nimic stabilit concret”, a mai spus liderul ALDE Argeș.
Pendiuc a fost primar al municipiului Pitești timp de șase mandate, iar la alegerile locale din acest an candidat ca independent, după ce PSD i-a retras susținerea, pentru cel de-al șaptelea mandat. El a pierdut în fața fata fostului viceprimar, Cornel Ionică, susținut de PSD. Pendiuc este trimis în judecată pentru fapte de corupție. Pe 20 martie 2015 procurorii DNA au anunțat că i-au trimis în judecată pe primarul Tudor Pendiuc și alte 13 persoane, printre care fiica edilului, Emanuela Pendiuc, pentru fapte de corupție. Potrivit procurorilor, Pendiuc a făcut demersuri cu încălcarea prevederilor legale, să fie încheiat, executat și prelungit un contract de asociere în participațiune între firma municipalității și două societăți private, în folosul ultimelor două societăți.
Instructaj în partid
Înscrierea lui Pendiuc în ALDE vine după ce acest partid a primit în rândurile sale mai mulți politicieni cu probleme penale. Printre aceștia se numără Aristotel Căncescu (trimis în judecată pentru abuz în serviciu), Andrei Voloșevici (trimis în judecată pentru abuz în serviciu), Mircea Moloț (urmărit penal pentru trafic de influență), Ion Ariton (trimis în judecată în dosarul „Gala Bute”), Cristian David (trimis în judecată pentru luare de mită) sau Ovidiu Silaghi (urmărit penal în mai multe dosare penale).
Noua mutare vine în condițiile în care copreședintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, este contestat în propriul partid tocmai pentru sprijinirea candidaților cu probleme de integritate. Cei trei parlamentari ALDE care au cerut demisia lui Tăriceanu și adoptarea unor criterii de integritate în partid, au atras atenția, ieri, că filialele teritoriale ALDE sunt obligate să preia mesajele anti-justiție ale președintelui Senatului.
Comunicatul este semnat de președintele executiv al ALDE, Vasile Nistor, deputatul Aurelian Ionescu și deputatul Cătălin Drăgușanu, exclus, recent, din partid.
„Până în momentul de faţă, din păcate, unii parlamentari din ALDE, în frunte cu președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, au susţinut diferitele grupuri de politicieni care duc bătălii aprige cu justiţia în mediul public și mai puţin public. Filialele teritoriale ALDE sunt obligate să preia mesajele anti-justiţie ale domnului Tăriceanu și să le reproducă în cadrul conferinţelor de presă locale, mesajul distructiv fiind astfel propagat în rândul tuturor cetăţenilor”, este acuzația lansată de cei trei parlamentari.
„Cu toate că sunt supuși la presiuni din partea președintelui Tăriceanu și a altor lideri din conducerea centrală a partidului, membrii majoritari ai ALDE, cei fără probleme penale, susţin derularea nepărtinitoare a actului de justiţie”, afirmă contestatarii lui Tăriceanu.