2.6 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăTechGuvernul Dragnea

Guvernul Dragnea

La nici 24 de ore de la victoria obținută împotriva taberei Ponta-Plumb, Liviu Dragnea a anunțat schimbări importante atât în funcționarea partidului, cât și a Executivului. Cât despre colaborarea cu președintele Klaus Iohannis, noul stăpân din Kiseleff are planuri mari.

Cu Victor Ponta în frunte, PSD a intrat în „pasivitate“ și „nu a avut o voce politică conturată“, ajungând să „cânte fals“, iar comunicarea centru-teritoriu a fost grav afectată. Social-democrații pot sta însă liniștiți, pentru că Liviu Dragnea va rezolva toate problemele și va „repune în funcțiune partidul“, iar acesta va reveni la un nivel de eficiență cel puțin egal cu cel din vremea lui Adrian Năstase. În plus, pentru prima dată în istoria PSD, baronii locali vor fi așezați cu adevărat și fără perdea la masa deciziilor, iar partidul nu va mai fi subordonat Guvernului, ci invers. Acestea sunt principalele mesaje pe care Dragnea a ținut să le transmită public, ieri, în prima conferință de presă susținută în calitatea de președinte al PSD.

Cu precizarea că noul șef al social-democraților lucrează încă „la finalizarea unui mic plan concret de acțiuni pentru perioada următoare“, din informațiile oferite ieri putem contura câteva din direcțiile în care se vor produce schimbări radicale.

 Colaborarea cu Executivul. „Sprijinul PSD este ferm și fără ezitări în ceea ce privește susținerea lui Victor Ponta ca prim-ministru. De asemenea, relația dintre PSD și partenerii din coaliție este foarte bună, va fi și mai solidă“, a declarat Dragnea, după ce a precizat că a avut deja cu Ponta, ieri dimineață la ora 9.00, o „discuție firească“ după ședința de miercuri a Comitetului Executiv. O primă concluzie a întâlnirii matinale Dragnea-Ponta: ministrul Eugen Teodorovici va veni luni, în fața Biroului Permanent al PSD, pentru a explica proiectul de rectificare bugetară. „Să-l vadă colegii înainte ca el să fie adoptat în Guvern“, a precizat Dragnea.

Ce se înțelege, printre rânduri? Că, pentru moment, Ponta rămâne în fruntea Guvernului (mai ales că Parlamentul se află în vacanță și nu poate fi demis prin moțiune de cenzură), dar înainte de a lua orice decizie importantă, mai ales una care să implice resurse financiare, trebuie să vină la partid să explice și să ia acceptul. De asemenea, Ponta nu va putea face remanieri în Guvern după bunul plac, căci „miniștrii au fost aprobați în grupurile parlamentare“, după cum a precizat, tangențial, noul șef al PSD.

Cât despre relația cu partenerii de guvernare, dincolo de insistența dovedită de Dragnea în sublinia prietenia veche pe care o are cu Oprea, ne putem aștepta la o reașezare a relației PSD-UNPR, în sensul reducerii dependenței pe care social-democrații o au, în acest moment, față de progresiști. Concluziile se vor vedea când se va pune problema creionării listelor pentru alegerile locale (merg sau nu cele două partide pe listă comună și, dacă da, cât va ceda PSD oamenilor lui Gabriel Oprea).

 Colaborarea cu președintele Iohannis. „Unul dintre obiectivele mele esențiale îl reprezintă implicarea PSD în realizarea unor mari proiecte de țară. Sunt proiecte de un nivel atât de înalt pe care nu le poate realiza un singur partid“, a declarat, ieri, Dragnea, întrebat despre o posibilă colaborare cu șeful statului. Și a oferit și un exemplu de proiect mare: pachetul descentralizării și regionalizării, la care a lucrat împreună cu Iohannis când erau în USL. „Fac parte dintre milioanele de oameni care-și doresc ca decizia și resursele financiare să se îndrepte cât mai mult către ei, către comunități, să nu mai plece de aici, din București“, a mai spus Dragnea, subliniind că, pentru prima dată, PSD este „condus de un lider din teritoriu“. Alte proiecte naționale ar putea fi legate de infrastructură, sănătate și agricultură.

 Reorganizarea și reconstruirea PSD. „Victor Ponta a fost preocupat de o bună guvernare şi este foarte bine (…). În schimb, la partid prea nu s-a mai ocupat nimeni“, a precizat Dragnea, după ce a arătat că lucrează la un plan de „reconstrucție“ a formațiunii, deoarece „este foarte important ca PSD să iasă din pasivitate“. Printre măsurile vizate se numără implementarea „unui sistem de organizare publică mult mai eficient, cum a fost la un moment dat în PSD“, astfel încât să fie îmbunătățită comunicarea dintre centru și filiale. Aici, Dragnea are o misiune și pentru Rovana Plumb, căreia îi cere să reorganizeze și eficientizeze departamentele partidului, din calitatea sa de președinte al Consiliului Național al PSD. „Sper să ajungem la eficiența pe care o aveau departamentele în perioada Adrian Năstase“, a mai subliniat o dată Dragnea perioada din istoria formațiunii la care se raportează ca model.

Și tot la fostul premier a ajuns șeful PSD când a vorbit despre oamenii a căror experiență ar trebui fructificată de social-democrați: Ion Iliescu, Adrian Năstase și Alexandru Athanasiu.

„Întâmplător“, Năstase a simțit nevoia, ieri, să critice activitatea lui Ponta la conducerea PSD. „Victor Ponta s-a concentrat pe activitatea de guvernare și a ignorat activitatea de partid. Departamentele nu au mai funcționat. Ședințele BPN erau doar ocazii de transmis mesaje, nu brain storming-uri cu cei din teritoriu. Succesiunea de compromisuri, coabitări, uniuni personale, deplasarea spre centru (sub imperiul guvernării), fără corecții ideologice, pierderea sentimentului de solidaritate, pierderea alegerilor prezidențiale, numirile guvernamentale fără o consultare în partid, transformarea congresului anunțat în Consiliu Național și apoi încercarea de amânare a Congresului până în 2017 au fost doar câteva din motivele pentru care membrii CEx au votat pentru Dragnea“, a scris fostul premier pe blogul său. În plus, Năstase i-a oferit noului șef din Kiseleff câteva sfaturi: să fie formulată o „politică a Guvernului în domeniul justiției“ și să nu mai facă liste comune cu UNPR. „Gabriel Oprea poate fi prieten cu liderii PSD, dar partidul lui va deveni principalul competitor pentru voturile stângii și va candida separat în alegerile din 2016“, a scris Năstase.

 Îmblânzirea legislației în folosul baronilor. Din echipa Dragnea fac parte, după cum s-a văzut la CEx-ul de miercuri, Marian Oprișan și Robert Negoiță. Primul este șef al CJ Vrancea, achitat în prima instanță în dosarul „Căprioara“ și președinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România. Al doilea, primar al sectorului 3, neimplicat (încă) în vreun dosar penal și președinte al Asociației Municipiilor din România. Pe cei doi, apropiați tuturor baronilor locali, Dragnea îi va folosi în două scopuri: pe de o parte, în pregătirea campaniilor electorale din 2016, pe de alta, pentru „a îmbunătăți legislația aferentă domeniului respectiv“.

A se înțelege că baronii vor comunica ce anume îi deranjează din legislația actuală, via Oprișan și Negoiță, iar PSD va avea grijă ca schimbările să fie operate în Parlament. Nu este prima dată când Dragnea încearcă ajustarea legislației astfel încât să-i scape pe baroni de probleme. Să nu uităm de proiectele menite să permită primarilor și șefilor de CJ să facă parte, fără teama incompa-tibilității, din AGA ale asocia-țiilor de dezvoltare (unul din cele trei proiecte depuse a fost adoptat de Parlament, dar respins de Curtea Constituțională, din motive ce țin de formă, nu de fond). Atitudinea față de justiție. Nici până acum social-democrații nu au arătat mare dorință de a susține lupta anticorupție și sistemul de justiție, dar ne putem aștepta ca situația să se înrăutățească. Întrebat dacă parlamentarii PSD vor vota sau nu eventuale cereri ale DNA, Dragnea a evitat un răspuns. A spus însă că va avea „o atitudine foarte interesantă față de justiție“. „Am vrea să nu mai vorbim de ea. Justiția trebuie să se întâmple și punct“, a afirmat, evaziv, noul șef al PSD, sugerând că dosarul său ar reflecta „sacrificiul“ făcut pentru partid.

 Îmbunătățirea relației cu partenerii străini. „Valeriu Zgonea este un om care trebuie valorizat la maximum de potențial“, a subliniat iar Dragnea, referindu-se la buna relație pe care președintele Camerei Deputaților ar avea-o „cu partenerii noștri strategici“, cu „ambasadele și nu numai“. Dincolo de zvonurile legate de relația strânsă pe care ar avea-o Zgonea cu factori de decizie din SRI, de remarcat că PSD are nevoie de o îmbunătățire a imaginii în plan extern, în condițiile în care numai cu ochi buni nu au fost privite unele decizii ale premierului Ponta (ultima, refuzul de a demisiona pe motiv de dosar penal). 

O nouă minciună a lui Ponta, dezvăluită

Din noua postură, de șef al lui Victor Ponta, Dragnea a ținut să dezvăluie jurnaliștilor și faptul că premierul a mințit. Din nou. Întrebat dacă șeful Executivului a votat sau nu, până la urmă, în ședința CEx, Liviu Dragnea a explicat că l-a întrebat pe secretarul general al partidului, Andrei Dolineaschi, și a aflat că Ponta i-a lăsat acestuia buletinul de vot, „cu votul pe Rovana Plumb“. Totuși, miercuri după-amiază, când a plecat de la CEx, premierul le-a spus jurnaliștilor că se duce la o întâlnire, după care se întoarce să voteze. De întors nu s-a mai întors, iar de votat, votase deja.

Cele mai citite

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...

Alertă la Spitalul Marie Curie. Zeci de ambulanțe și mașini de pompieri au fost acolo

Un incident a fost semnalat în noaptea de joi spre vineri la Spitalul Marie Curie din Capitală. Secretarul de stat Raed Arafat a precizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă