Liderii UDMR au organizat o dublă campanie electorală în Satu Mare. Europarlamentarul Csaba Sogor încearcă să obțină un nou mandat, iar Szabolcs Nagy încearcă să câștige mandatul de deputat rămas vacant ca urmare a demisiei lui Ovidiu Silaghi, fost lider al PNL, trecut la PSD.
Csaba Sogor a mizat pe cartea promovării familiei. „În calitate de părinte a patru copii am constatat că o familie mare înseamnă multe sacrificii, dar și foarte multe bucurii”, a declarat Csaba Sogor, sâmbătă, cu prilejul prezenței sale la cea de a IX-a ediție a manifestării Weekend Familial, organizată la Satu Mare.
La sărbătoarea dedicată familiilor sătmărene, europarlamentarul UDMR a afirmat: ”Azi trebuie să ne gândim și la faptul că, din perspectiva viitorului Europei, este vital să existe o creștere a nivelului natalității, să se întemeieze cât mai multe familii mari, deoarece scăderea continuă a populației are impact negativ și asupra indicatorilor economici”.
Candidatul Uniunii la PE l-a asigurat de sprijinul său pe Szabolcs Nagy, candidatul organizației județene a UDMR la alegerile parlamentare.