2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăTechCum răspunde Tăriceanu la apelul lui Voiculescu de suspendare a lui Băsescu

Cum răspunde Tăriceanu la apelul lui Voiculescu de suspendare a lui Băsescu

Călin Popescu Tăriceanu a declarat astăzi că parlamentarii care vor să semneze cererea de suspendare a președintelui Traian Băsescu pot să o facă în continuare, scrie Digi24.

„În urmă cu aproximativ două luni am formulat cererea de suspendare a președintelui, a fost semnată de parlamentarii Partidului Liberal Reformator și ai Partidului Conservator și am spus de atunci, nu mi-am schimbat părerea, cererea este în continuare la dispoziția tuturor parlamentarilor până la încheierea mandatului președintelui Băsescu. În această privință cred că cel mai util ar fi să-i întrebați pe ceilalți și să nu-mi puneți această întrebare mie”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, care a adăugat că cererea poate fi semnată în continuare.

Președintele fondator al PC Dan Voiculescu a postat, luni, pe blogul personal un apel către Călin Popescu Tăriceanu, ca să reia demersurile pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu. 

Preşedintele PC Daniel Constantin a declarat, marţi, că nu există, în momentul de faţă, în partid un curent favorabil demersului de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, deși Partidul Conservator a susținut inițiativa lui Călin Popescu Tăriceanu.

Cele mai citite

Patinoare deschise în București, iarna 2024-2025: Ghid complet pentru iubitorii de gheață

Odată cu sezonul rece, Bucureștiul își întâmpină locuitorii și turiștii cu o varietate de patinoare, atât în aer liber, cât și acoperite. Iată unde...

Efectul Schengen: Prețurile locuințelor din zonele de graniță explodează

Intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele terestre, de la 1 ianuarie, aduce schimbări și pe piața imobiliară, în special în zonele de graniță....

China dă startul celui mai mare baraj hidroenergetic din lume

China a aprobat construcția unui baraj hidroenergetic de proporții fără precedent, situat în estul platoului tibetan, pe râul Yarlung Zangpo. Proiectul, care va produce Chinei...
Ultima oră
Pe aceeași temă